Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 19 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Featured

Parchetul anchetează greva de la STB. Nicușor Dan cere PSD să se pronunțe în cazul grevei

146

Greva șoferilor STB continuă și azi. Autobuzele, tramvaiele și troleibuzele nu circulă, deși instanța a dispus ca începând de ieri, ora 14:00, transportul de suprafață din Capitală să fie reluat. Nicușor Dan consideră că această grevă este irațională pentru că angajații STB riscă pierderea contractului de muncă și condamnarea penală. Mai mult, edilul Capitalei a cerut Partidului Social Democrat să retragă susținerea șefului de sindicat și consilierului general, Vasile Petrariu sau susține greva. În același timp, Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 3 au deschis un dosar penal cu privire la greva STB.

Executorii judecătorești au afișat decizia la autobaze. Cine nu aplică o decizie judecătorească executorie săvârșește o infracțiune. Probabil până la amiază, oficial, toți angajații STB vor avea la cunoștință hotărârea de ieri. Avem de-a face cu o manifestare total irațională. Să nu reiei lucrul riscând pierderea contractului de muncă și condamnarea penală e o atitudine irațională.

A declarat Nicușor Dan, primarul Bucureștiului
Depoul Dudești, în această dimineață – angajații STB cer demisia directorului societății de transport

Primarul Bucureștiului a cerut PSD să aleagă o „tabără”, fie susțin că sunt de acord cu greva șoferilor, fie retrag sprijinul șefului de sindicat și consilierului general, Vasile Petrariu, pe care-l consideră principalul vinovat pentru greva de la STB.

Al treilea aspect – cer PSD să se pronunțe. Pentru că avem o grevă care paralizează Bucureștiul organizată de un consilier general PSD, care și-a câștigat mandatul pe lista PSD, așa că cer PSD să se pronunțe – fie susține această manifestație, fie retrage sprijinul politic al lui Petrariu care a organizat această grevă.

A declarat Nicușor Dan, primarul Bucureștiului, într-o conferință de presă pe tema grevei șoferilor STB

Nicușor Dan anunță și că i-a convocat, la ora 12:00, la sediul PMB pe șefii de autobaze și depouri, membri din conducerea STB și din conducerea sindicatului pentru discuții.

Azi, la 12, i-am convocat la sediul primăriei pe șefii de autobaze și depouri – 20 de persoane – membri în conducerea STB și membri de sindicat – pentru două motive: să le transmit prin ei angajaților STB decizia noastră de a merge înainte în aplicarea legii și să înțeleg ce probleme pot fi rezolvate. Esențial e ca noi să respectăm legea în statul român. Tot ce putem face sunt gesturi și acțiuni rezonabile și raționale în care să explicăm situația în care ne găsim. Nu pot eu răspunde pentru un gest irațional.

A completat Nicușor Dan

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 a anunțat deschiderea unui dosar, in rem, de cercetare în cazul grevei STB.

Având în vedere protestul organizat de către angajați ai Societății de Transport București, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliție pentru Transportul Public s-a sesizat din oficiu, ieri, 20 ianuarie, cu privire la săvârșirea infracțiunii de declararea grevei de către organizatori cu încălcarea condițiilor prevazute de lege (Legea dialogului social – nr 62 din 2011). Cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.
Aceleași aspecte fac obiectul unei plângeri penale transmisă de către Societatea de Transport București către unitatea de parchet menționată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3
– comunicat Poliția Capitalei.

Sursă Foto: Facebook/PMB

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

În locul arborilor au fost plantate garduri în zona retrocedată a Parcului IOR
ArticoleEvenimentFeaturedMediu

Garduri în locul copacilor din zona retrocedată a parcului IOR

Mai multe garduri împrejmuiesc zona retrocedată a parcului IOR, iar accesul în...

ArticoleFeaturedPolitic

Factual.ro | Dezbaterea candidaților la prezidențiale, maraton de fact-checking „la minut”

O verificare în timp real a declarațiilor candidaților care participă la dezbaterea...

De ce nu a reușit Sectorul 2 să organizeze o licitație pentru salubritate în 10 ani
ArticoleFeaturedPrimărie

De ce nu a reușit Sectorul 2 să organizeze o licitație pentru salubritate în 10 ani

Primăria Sectorului 2 a primit o amendă de 45.530 de lei, pentru...