Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Thursday , 28 March 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Știri O nouă criză în coaliția de la Sectorul 1. PNL o acuză pe Clotilde Armand că acționează “în interes propriu” și că e un “șef discreționar”
Știri

O nouă criză în coaliția de la Sectorul 1. PNL o acuză pe Clotilde Armand că acționează “în interes propriu” și că e un “șef discreționar”

46

Primarul Clotilde Armand este acuzată de colegii de coaliție de la PNL că a lăsat-o fără atribuții pe Ramona Porumb, viceprimar al Sectorului 1, într-un ”mod abuziv și aberant”. PNL-iștii susțin că edilul de la Sectorul 1 a răspuns în acest mod la un comunicat al lor, legat de criza gunoaielor, și în care faceau apel la aparatul administrativ al primarului să identifice rapid soluțiile legale pentru a evita un dezastru.

Pe 31 mai, PNL Sector 1 a publicat un comunicat de presă, în care atrage atenția asupra problemelor care pot apărea în sector, dacă operatorul de salubritate refuză să mai ridice gunoaiele de pe stradă.

„Discuțiile despre restanțe, bani care trebuie recuperați, facturi neplătite sau controale nu fac obiectul activității Consiliului Local, care este doar autoritatea contractantă a serviciului de salubritate. Pentru toate acestea, aparatul administrativ al primarului are toate pârghiile legale la dispoziție – instanță sau organe de control abilitate. Pe noi și pe cetățenii sectorului 1 ne interesează două lucruri importante: să nu locuim între mormane de gunoaie și să existe responsabilitate și legalitate în cheltuirea banului public. Astfel, în contextul acestei crize iminente, facem apel la aparatul administrativ al primarului să identifice rapid soluțiile legale pentru a evita un dezastru. Restul se rezolvă în instanță și prin sesizarea organelor abilitate să deruleze controale și anchete”, a declarat Sebastian Burduja, președintele PNL Sector 1.

Replica primarului Clotilde Armand a venit printr-o postare pe Facebook. Edilul Sectorului 1 a vorbit despre șantajul pe care compania l-ar practica și i-a acuzat pe consilierii locali PNL că ar fi avocații companiei.

Dragi locuitori ai Sectorului 1, Compania adusă de un fost primar liberal pentru o perioadă de peste 20 de ani și apărată de avocații liberali în Consiliul Local al Sector 1 (în ciuda Deciziei Curții de Conturi a României de recuperare a prejudiciului de peste 100 de milioane de lei, în ciuda raportului ANRSC care ne zice foarte clar să recuperăm banii plătiți ilegal de primarul pesedist) nu și-a plătit datoriile către furnizori. Cu toate că a primit bani de la Primărie pentru asta. Și furnizorii refuză acum să mai primească gunoiul adus de compania aceasta.”, a scris Clotilde Armand.

Ieri, primarul Clotilde Armand a semnat o decizie prin care a lăsat-o fără atribuții pe viceprimarul Ramona Porumb, de la PNL.

Replica liberalilor a venit astăzi printr-o scrisoare, în care au acuzat-o pe Armand că a provocat, prin atitudinea ei, ”un blocaj grav în comunicarea și colaborarea cu primarul Sectorului 1”.

Din păcate, constatăm că suntem astăzi în fața unui nou blocaj grav în comunicarea și colaborarea cu primarul Sectorului 1. După alegeri, aceasta a uitat brusc ce înseamnă un parteneriat și ne-a demonstrat, din nou și din nou, că acționează doar în interes propriu, fără capacitatea de a comunica și de a lucra în echipă. Echipa PNL i-a explicat în repetate rânduri că Primăria Sectorului 1 nu este o firmă privată și nu este pe persoană fizică, iar cetățenii au nevoie de un lider serios, nu de un șef discreționar. Specificam atunci (în primul comunicat, n. red) că suntem alături de primar în acest demers. Acel comunicat, însă, nu a fost pe placul primarului Armand, care a apelat la amenințări cu încetarea delegării atribuțiilor către viceprimarul PNL, Ramona Porumb. Pretextul inventat: încălcarea protocolului de guvernare locală dintre USR-PLUS și PNL, care specifică faptul că nu sunt permise jignirile și insultele în spațiul public. În fapt, jignirile i-au aparținut doar primarului Armand, care a calomniat echipa liberală, inventând din nou presupuse asocieri cu „Mafia gunoiului”, se menționează în scrisoare.

Consilierii locali PNL susțin că această nouă situație duce la alte întârzieri în procesul decizional din primărie.

”Începând de ieri, “de la ora 14:23”, după cum specifică în mod bizar dispoziția primarului, toate circuitele din primărie trebuie refăcute, toată organizarea internă fiind dată peste cap, doar pentru a exclude viceprimarul PNL din lanțul decisional”, se mai arată în documentul citat.

Astăzi, consilierii locali PNL au boicotat ședința de Consiliu Local și s-au abținut de la vot.

Primarul Clotilde Armand nu a răspuns solicitărilor reporterului Buletin de București pentru un punct de vedere.

sursa foto: Facebook/Ramona Porumb

pe același subiect

ȘtiriTransport

STB anunţă linii comasate şi staţii redenumite pe axa Est-Vest

Traseele liniilor 90 şi 201 vor fi comasate începând de sâmbătă, 30...

ArticoleMediuȘtiri

VIDEO | Trotinete „acvatice“, descoperite în Dâmboviţa, după „vortexul“ de la Operetă

Odată cu secarea Dâmboviţei, în albia râului au fost descoperite peste 20...

ArticoleEvenimentȘtiri

Cerșetorie cu „bebeluşi” falși, la AFI Cotroceni

Încă un caz de escrocherie cu o femeie care ţine o păpuşă...