Două noi parcări publice ar putea fi amenajate în Sectorul 1, pe strada Buzești, dar și în zona Calea Griviței, după cum arată două proiecte de hotărâre supuse la vot în Consiliul General al Municipiului București (CGMB).
Dacă ambele proiecte vor fi aprobate în ședința de miercuri, 29 iulie, cele două terenuri ar putea fi alipite pentru realizarea unui parcaj public integrat.
Noi parcări publice realizate în Sectorul 1
Primul proiect prevede împuternicirea Sectorului 1 să achiziționeze, în numele Municipiului București, un teren privat de 356 de metri pătrați, situat pe Calea Griviței nr. 82. Proprietarul și-a exprimat disponibilitatea de a vinde terenul, potrivit documentației proiectului. Costurile achiziției și ale amenajării viitoarei parcări vor fi suportate integral din bugetul Sectorului 1.
După achiziționare, terenul ar urma să intre în domeniul public al Municipiului București, dar va fi administrat de Sectorul 1.
În raportul de specialitate se menționează că necesitatea achiziției este justificată de deficitul de locuri de parcare din zonă, dar șii de posibilitatea alipirii acestui teren de unul deja aflat în proprietatea Municipiului București, în vederea realizării unei investiții de dimensiuni mai mari.
„În Raportul de Specialitate nr. M/3446/20.04.2026 al Primăriei Sectorului 1, se arată şi faptul că ar exista și posibilitatea alipirii imobilului din Calea Griviţei, nr.82, Sector 1, cu imobilul vecin, cu adresa Str. Buzeşti, nr.1, proprietate a municipiului Bucureşti, înscris în cartea funciară cu nr. cadastral 242263, care a făcut anterior obiectul Hotărârii Consiliului Local Sector 1 nr. 87/19.03.2026, prin care s-a solicitat Consiliului General al Municipiului Bucureşti transmiterea în administrare, iar această alipire ar contribui la regenerarea urbană a zonei.”, se menționează în documentația proiectului.

Pe ordinea de zi a următoarei ședințe CGMB se află și un al doilea proiect de hotărâre, iar acesta prevede transmiterea în administrarea Sectorului 1 a unui teren aflat în proprietatea Municipiului București, situat pe strada Buzești nr. 1. Imobilul are o suprafață de 947 de metri pătrați și o valoare de inventar de 9,77 milioane de lei, după cum arată raportul de evaluare întocmit pentru acest teren.

În cazul în care proiectul va fi adoptat, Sectorul 1 va putea amenaja pe acest teren o parcare publică și va finanța investiția din bugetul local. Schimbarea destinației terenului ar duce la revocarea dreptului de administrare, după cum mai arată documentația proiectului.

Terenurile ar putea fi alipite
Potrivit documentelor care însoțesc cele două proiecte, terenurile sunt adiacente, iar Direcția Generală de Urbanism și Amenajarea Teritoriului recomandă analizarea investiției la nivelul unui areal extins.
Instituția consideră că, după cumpărarea terenului privat, cele două imobile ar putea fi alipite, lucru care ar permite realizarea unui parcaj public integrat, care să includă și spații verzi, pentru diminuarea efectului de insulă de căldură urbană.
„Direcția Generală de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului București, a comunicat referitor la solicitarea Administrației Străzilor București de transmitere în administrare a imobilului din Str. Buzești nr.1, Sector 1, (adiacent imobilului din Calea Griviței, nr. 82), pentru realizarea unei parcări, faptul că: “oportunitatea realizării investiției trebuie analizată prin intermediul unui studiu elaborat la nivelul unui areal extins.
Totodată, se recomandă exproprierea terenului identificat prin numărul cadastral 272783 într-o etapă ulterioară, în vederea reîntregirii amplasamentului și realizării unui parcaj integrat, prevăzut cu vegetație suficientă pentru diminuarea efectului de insulă de căldură urbană.”, se precizează în referatul de aprobare al proiectului care vizează terenul din strada Buzești.