Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, va negocia cu cei de la Otokar eșalonarea datoriilor rămase din contractul de achiziționare a celor 400 de autobuze cumpărate de instituție pe vremea Gabrielei Firea.
În proiectul de hotărâre votat luni de consilierii locali, Primăria București mai are de achitat către Otokar aproape 165 de milioane de lei din totalul de 545 de milioane de lei. La acești bani, se mai adaugă penalități de aproape 30 de milioane de lei, calcul realizat până în luna aprilie a anului trecut.
„Municipiul Bucureşti nu a putut achita în termenele contractuale prețul contractului în valoare de 458.100.826 lei fără TVA, respectiv 545.139.980,90 cu TVA, atât din cauza popririlor înființate de executorii judecătoreşti pe disponibilitățile bănești existente ca urmare a cererilor diverșilor creditori, cât și din cauza fondurilor insuficiente”, se precizează în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre.
Astfel, în luna aprilie a anului trecut, Primăria Capitalei a primit o somație de plată, în care se preciza că datoriile de la momentul respectiv se ridicau la suma de 165 de milioane de lei, la care se adaugă penalități de aproape 30 de milioane de lei.
„La această data, Municipiul București a achitat suma de 391.006.545,90 lei din totalul de 545.139.980, 90 lei, rezultând o diferență de plată către Asociere în cuantum de 154.133.434, 90 lei.
Având în vedere situația existentă, părțile și-au manifestat disponibilitatea și au purtat discuții pentru a identifica modalități de eșalonare și plată a debitului restant, astfel încât să fie evitată executarea silită a Municipiului București”, se mai arată în proiectul de hotărâre.
În 5 iunie 2018, fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, anunța semnarea contractului pentru achiziția a 400 de autobuze Euro 6 cu asocierea Otokar Europe SAS – Otokar Otomotiv Ve Savunma Sanayi A.S, câștigătoarea licitației.
De-a lungul vremii, autobuzele Otokar au fost implicate într-o serie de incidente, iar contestatarii licitației au reclamat că ar exista mai multe nereguli.
Sursă foto: hotnews.ro