Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 22 April 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainMediuPolitic

Ministra Mediului: Distrugerea spațiilor verzi intră în penal. „Ce s-a întâmplat în Parcul IOR, dacă se mai repetă, să fie sancționat cu închisoarea!”

7
Ministra Mediului: Distrugerea spațiilor verzi intră în penal.
Ministra Mediului: Distrugerea spațiilor verzi intră în penal. Colaj BdB: Cătălin Anghel-Dimache / BdB, Diana Buzoianu / FB

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că a trimis spre avizare la celelalte ministere un proiect de Ordonanță de Urgență care înăsprește regimul sancțiunilor pentru distrugerea spațiilor verzi.

Proiectul prevede ca tăierea sau distrugerea arborilor să devină infracțiune, inclusiv în intravilan și pe proprietăți private, în situația în care este afectată o suprafață de spațiu verde mai mare de un hectar, potrivit ministrei. În astfel de cazuri, fapta ar urma să fie sancționată penal, inclusiv cu închisoarea.

Ministra a făcut referire directă la situația din Parcul IOR, unde, în ultimii ani, o parte retrocedată a parcului a fost defrișată total. Ministra a transmis că inițiativa legislativă urmărește ca astfel de cazuri să nu se mai repete.

„Pe scurt: ce s-a întâmplat în parcul IOR, dacă se mai repetă și în alte parcuri, să fie sancționat cu închisoarea!”, a precizat Buzoianu.

Proiectul de OUG se află în prezent în procedură de avizare la celelalte ministere.

CITEȘTE ȘI: Ciprian Ciucu, despre exproprierea zonei retrocedate din Parcul IOR: „De unde bani? Poate reușim pe parcele”

„Masacrul” din Parcul IOR

Distrugerea sistemică a vegetației din zona retrocedată a Parcului IOR a început încă din 2022, prin incendieri și otrăviri repetate ale arborilor. Ulterior, au urmat tăierile ilegale, pedepsite cu amenzi derizorii cuprinse între 25 și 100 lei/copac.

Cu toate că cetățenii s-au organizat în ture de veghe și au protestat împotriva tăierilor, distrugerea a continuat până când vegetația de pe terenul retrocedat a dispărut aproape complet.

Lupta pentru salvarea parcului este continuată în instanță, de cetățenii Grupului de Inițiativă Civică IOR-Titan, care au atacat decizia de retrocedare a Primăriei Capitalei.

Ciprian Ciucu, despre exproprierea zonei retrocedate: „De unde bani?”

Primarul general Ciprian Ciucu a reacționat la proiectul de hotărâre pentru exproprierea zonei retrocedate din Parcul IOR, depus de consilierii generali AUR în luna martie.

Edilul a declarat că Primăria Capitalei nu are banii necesari pentru exproprierea celor 12 hectare retrocedate, însă a promis că va încerca să găsească o soluţie pentru recuperarea etapizată a terenului, propunere pe care a prezentat-o încă din timpul campaniei electorale.

Ciprian Ciucu a adăugat că, la momentul actual, Primăria Generală nu are bani nici măcar pentru exproprierile necesare pentru lărgirea Bulevardului Dimitrie Pompeiu.

Totuși, liberalul a precizat că va discuta cu consilierii generali, în încercarea de a găsi o soluție pentru a recupera treptat zona retrocedată din Parcul IOR, parcelă cu parcelă.

„Ok, hai să expropriem. De unde bani? Noi acum nu avem bani acum să expropriem pentru Pompeiu, care este o urgență.

O să gândim ceva, pe modelul de la Sectorul 6, parcul de la Sere (Serele Militari – n.r.), unde am putut să expropiem ceva pentru parc. O să gândim ceva, să expropiem în timp, o bucățică, astfel încât să fie gestionabil bugetar.

Dar să facem o expropiere totală, să dăm 60 de milioane de euro, nu avem cum”, a declarat primarul general.

CITEȘTE ȘI: Procesul IOR poate continua. Instanța a respins cererea de înlăturare a judecătorului, depusă de avocații lui Petre Băjenaru

Autor

  • Cătălin Anghel-Dimache

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Scrie despre mediu și teme sociale, dar și despre cum se reflectă ele în viața cotidiană a bucureștenilor, cu un ochi atent la poveștile personale din spatele titlurilor. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.

scris de

Cătălin Anghel-Dimache

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Scrie despre mediu și teme sociale, dar și despre cum se reflectă ele în viața cotidiană a bucureștenilor, cu un ochi atent la poveștile personale din spatele titlurilor. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.