Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Thursday , 2 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Featured Ministerul Familiei: Gabriela Firea nu are legătură cu centrele de vârstnici vizate de percheziții
FeaturedȘtiri

Ministerul Familiei: Gabriela Firea nu are legătură cu centrele de vârstnici vizate de percheziții

148

Ministerul Familiei a transmis pintr-un comunicat de presă, conform G4Media, că Gabriela Firea nu are nicio legătură cu centrele de vârstnici vizate de perchizițiile DIICOT, iar consiliera sa, Gheorghe Ligia, a demisionat din asociația care se ocupa de aceste centre. Comunicatul ministerului vine după ce Procurorii DIICOT au descins în acastă dimineață la mai multe adrese din Voluntari într-un dosar care vizează centrele de asistență socială privată. Ancheta DIICOT are loc la câteva luni după o serie de investigații publicate de Buletin de București și Centrul de Investigații Media.

În comunicatul de presă al Ministerului condus de Gabriela Firea este specificat că singura legătură a Gabrielei Firea cu Asociația Gabriel cel Vitează este că „în conducerea acestei asociații a făcut parte, pentru o scurtă perioadă de timp, unul dintre consilieri“.

Este vorba de Gheorghe Ligia, care conform precizărilor făcute de instituție a demisionat din asociație „în luna martie 2022, la scurt timp după angajarea la minister“.

Mai mult, în comunicat se specifică și că Gheorghe Ligia ar fi aflat la finalul anului 2022, de la jurnaliștii Buletin de București și CIM, că demisia depusă în martie nu a fost aplicată de către asociație.

Procurorii DIICOT au pus în aplicare 31 de  mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și pe raza județelor Ilfov, Ialomița, Argeș, Călărași, Constanța și Olt,. Dosarul vizeaza săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, fals în declarații, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și delapidare.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna noiembrie 2020, pe raza județului Ilfov au fost constituite două grupuri infracționale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilități sau aflate în situații vulnerabile.  Exploatarea persoanelor vătămate,  persoane vârstnice sau aflate în incapacitatea de a se îngriji singure, a fost realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate, prin constrângere și exercitarea de acte de violență fizică, prin lipsirea de hrană suficientă și adecvată nutrițional, prin lipsa sau neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii și asigurarea igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică și/sau psihică de autoîngrijire, scopul final fiind concretizat în   obținerea, pe nedrept, de către liderii grupurilor infracționale organizate și de către ceilalți membri a unor foloase patrimoniale, prejudiciul estimat fiind în sumă de peste 5,2 milioane lei”, se arată în comunicatul DIICOT.

Buletin de București și Centrul de Investigații Media au dezvăluit la începutul anului o serie de nereguli cu privire la condițiile din mai multe centre de îngrijire socială private din orașul Voluntari.

Câteva dintre acestea erau de controlate de apropiati ai ministrului Egalității de Șanse, Gabriela Firea.

Seria de investigații poate fi citită mai jos:

FOTO: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

lasă un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

pe același subiect

EditorialFeaturedPolitic

EDITORIAL | Piedone a fugit din București, Firea și-a deschis patiserie la Uzina STB

Dacă nu se înroșește burtiera la o anumită televiziune, nu avem campanie...

ArticoleȘtiri

Distracţie interactivă la Muzeul Copiilor. „Expediţii” pentru temerari şi ateliere gastronomice pentru chefi în devenire

Centrul de proiecte educaționale „PROEDUS” organizează activități și tururi pentru cei mici...

ArticolePoliticȘtiri

„Wildcard-ul” din cursa pentru Primăria Capitalei: a fost admisă candidatura Dianei Şoşoacă

Senatoarea Diana Şoşoacă, preşedinta partidului SOS România, intră, pe ultima sută de...