Minerii urmează să vină marți, 24 martie 2026, la București, pentru a protesta în Piața Victoriei, transmite Digi24. Manifestația din fața Guvernului are loc după ce în ultimele două luni, sute de angajați ai Complexului Energetic Oltenia au ieșit în stradă, nemulțumiți de reducerile de personal.
Nu este pentru prima dată când minerii vin în Capitală. În urmă cu două săptămâni, zeci de persoane au venit în fața Ministerului Energiei și au făcut greva foamei.
Mii de mineri urmează să rămână fără loc de muncă
În urma restructurărilor pe care compania dorește să le facă, aproape 2000 de angajați urmează să fie trimiși în șomaj. Este vorba despre persoane ale căror contracte de muncă au fost încheiată pe o perioadă determinată. Această măsură ar urma să intre în vigoare de la începutul lunii aprilie.
Nemulțumiți de decizia Complexului Energetic Oltenia, minerii au pornit, în urmă cu două săptămâni, un val de proteste.
„Nu vom pleca de la București până când domnul Bolojan sau președintele țării nu vor face acel memorandum prin care salariații Complexului să rămână în continuare la serviciu, că au nevoie și muncesc, nu iau banii degeaba,” a declarat un protestatar pentru Digi24.
PMB a anunțat că la protestul din Capitală vor fi prezenți în jur de 1.000 de manifestanți. Mitingul are loc între orele 12:00 – 17:00, iar oamenii vor protesta în alveola centrală din Piața Victoriei, în fața clădirii Guvernului.
Citește întregul material pe Digi24.ro.
Protestul profesorilor de la Universitatea din București
În data de 11 martie 2026, profesorii Universității din București au inițiat un memoriu de protest. Prin acesta contestau schimbarea criteriilor după care mai pot funcționa programele de studiu.
Memoriul a fost înaintat rectorului, președintelui senatului, dar și Consiliului de Administrație. Acesta conține și o serie de solicitări din partea profesorilor, după cum urmează:
- reevaluarea numărului minim de studenți necesar pentru funcționarea programelor de studiu (la nivel de licență și de masterat) și recalibrarea lui în acord cu anvergura programelor, istoria lor și adresabilitatea lor ca specializare;
- renunțarea la pragul abuziv de 66% din numărul minim de candidați solicitat pentru sesiunea din vară și restabilirea sesiunii de toamnă, nediscriminatoriu, pentru toate programele Universității din București;
- renunțarea la criteriul ratei de abandon pentru evaluarea programelor și la impunerea de restricții pentru aceste programe la admitere;
- introducerea unor criterii clare privind calitatea programelor de studiu ori de câte ori se iau decizii cu privire la „eficiența academică” și „sustenabilitatea” lor;
- implicarea Universității din București în promovarea, substanțial și constant, a programelor posibil „cu risc”, din perspectiva evaluărilor cantitative ale CA.