Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 8 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Featured

„Jocuri de apă” și „jeturi coordonate de muzică”, de 6,2 milioane de euro, în parcurile IOR și Teilor

298

Primăria Sectorului 3 urmează să amenajeze în parcurile Tei și IOR două fântâni arteziene muzicale, care vor costa 6,2 milioane de euro. Proiectul a fost propus de Robert Negoiță și votat, luni de către consilierii locali. Pentru comparație, modernizarea celor 44 de fântâni arteziene multimedia de la Unirii, întinse pe 1,4 kilometri, a costat şapte milioane de euro. Fântânile pe care urmează să le amenajeze Primăria Sectorului 3 vor avea 9 jocuri de apă, iar jeturile se vor sincroniza cu muzica de pe fundal.

Fântâna arteziană care va fi amplasată în Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR) între Podul Liviu Rebreanu și Insula Pensionarilor este cea mai costisitoare dintre cele două, mai precis 4 milioane de euro.

Această fântână va avea „4 platforme plutitoare din oțel inoxidabil pe care se vor amplasa echipamentele destinate jocurilor de apă”.

Conform proiectului, vor exista tipuri de 9 jocuri de apă: umbrelă de apă, parabolice perimetrale, jet de apă cu aer comprimat, jet pivotant pe o axă, jet pivotant pe 2 axe, jet înalt, gol pe interior, jet multiform și jet pulverizare apă.

Prăimăria condusă de Robert Negoiță nu o să cheltuie bani doar pentru amenajarea fântânilor, ci o parte din bugetul poiectului va merge către un soft care va sincroniza lumina, muzica și jeturile.

„Controlul software al echipamentelor de tip LED DMX RGB cât și a alternanței jocurilor de apă se va face de către un controler DMX RDM cu 2.048 de canale și o interfață DMX 0 – 10 V (această conmadând convertizoarele de frecvență)”, se mai arată în documentație.

Cea de-a doua fântână este mai mică, dar și mai ieftină și urmează să fie amenajată în Parcul Teilor de pe strada Brățării.

„Fântână arteziană complexă, cu muzică și lumini de pe Brățării, așa cum o descrie primarul Robert Negoiță va costa aproximativ 2 milioane de euro.

La fel ca fântâna din IOR, cea din Teilor va avea 9 jocuri de muzică și va fi controlată de un soft similar.

„Va fi formată dintr-o platformă plutitoare, din oțel inoxidabil, pe care se vor amplasa echipamente destinate jocurilor de apă“, se arată în proiectul de hotărâre.

Ambele fântâni arteziene, propuse de Robert Negoiţă, costă aproximativ 6,2 milioane de euro. Prin comparaţiei, modernizarea Fântânilor Urbane din Piaţa Unirii, unul dintre cele mai importante puncte de atracție a Bucureștiului, a costat aproximativ şapte milioane de euro. Este vorba despre un ansamblu de 44 de fântâni, întins pe 1,4 kilometri, omologat în 2019 de Cartea Recordurilor drept Cel Mai Lung Șir de Fântâni Coregrafice Sincronizate din Lume.

Sursa cover: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.