Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Thursday , 25 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Featured „Străzi deschise”, de 1 iunie, în cartierul Rahova. Programul artistic și restricțiile de circulație
FeaturedȘtiri

„Străzi deschise”, de 1 iunie, în cartierul Rahova. Programul artistic și restricțiile de circulație

245

„Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană”, aflat la al cincilea weekend, ajunge și în cartierul Rahova, unde, pe strada Bârcă, vor avea loc mai multe activități și ateliere destinate bucureștenilor și copiilor lor. Strada va deveni pietonală în perioada 1 – 4 iunie 2023, iar printre activitățile recreative se numără ateliere, spectacole de circ și teatru și diverse activități sportive.

În weekendul prelungit datorită mini-vacanței de 1 iunie, vor fi instaurate două trasee pietonale. În toată perioada 1-4 iunie strada Bârca, aflată între Calea Rahovei și strada Mărgeanului va fi deschisă publicului și închisă mașinilor iar de pe 3 până pe 4 iunie se va alătura și Calea Victoriei evenimentului, mai exact între Piața Victoriei și Splaiul Independenței. 

Program artistic

Pentru Cartierul Rahova, în perioada 1-4 iunie, programul recreativ include ateliere creative, pictat pe față, teatru pentru copii susținut de actorii Teatrelor Ion Creangă și Excelsior, concerte, spectacole de dans și circ organizate de Circul Metropolitan Bucureşti, și chiar un târg de adopție de căței. Programul integral al evenimentului se găsește pe site-ul Arcub

În weekendul 3-4 iunie, în sectorul 4, bucureştenii sunt invitaţi să descopere expoziţiile de pictură pentru copii şi de fotografie ale elevilor Şcolii de Artă Bucureşti, la sediul acesteia din strada Cuza Vodă 100.

Pe Calea Victoriei, tot în perioada 3-4 iunie, programul artistic debutează cu o premieră a Muzeului Naţional al Literaturii Române care își deschide curtea de la numărul 110 pentru cei mici, așteptându-i cu diverse ateliere creative.

Și pe Calea Victoriei vor fi spectacole de teatru, de data aceasta oferite de Teatrul de Animaţie Ţăndărică și Teatrul Masca, care pun în scenă un spectacol despre istoria României. Circul Metropolitan București vine și pe Calea Victoriei, cu spectacole de acrobații. De asemenea, „Muzeul Municipiului Bucureşti îi aşteaptă pe pietonii „Străzilor deschise” la Casa Filipescu-Cesianu cu expoziţii de antropologie urbană şi de fresce recuperate la demolarea Bisericii Mănăstirii Văcăreşti”. Programul integral al evenimentului se găsește tot pe site-ul Arcub

Restricții Rutiere

Strada Bârca: Traficul va fi restricționat ȋntre Calea Rahovei și Strada Dumbrava Nouă între 31 mai, ora 23:00 și va fi reluat de pe 5 iunie, de la ora 04:00. 

Calea Victoriei: În weekendul 3-4 iunie 2023, pe durata restricţiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta, strada Ştirbei Vodă între Calea Victoriei şi Dem. I. Dobrescu. Pistele de biciclete vor fi și ele închise. 

Restricțiile vor fi ridicate în timpul nopții dintre ziua de 3 iunie și 4 iunie, de la ora 22:00 până la ora 09:00. 

Proiectul „ Străzi deschise” este organizat de Primăria Capitalei prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism alături de ARCUB și PROEDUS, și ăși propune recuperarea spațiului public prin crearea mai multor trasee pietonale, în cât mai multe zone din oraș. 

Sursă fotografie: Arcub.ro / Facebook, Străzi deschise – București

pe același subiect

ArticoleȘtiri

Pelerinaj de Florii, pe străzile din Capitală

Arhiepiscopia Bucureștilor organizează sâmbătă, 27 aprilie, Pelerinajul de Florii. La eveniment vor...

ArticoleȘtiri

„Ambasadori” și „veterani” ai jocurilor video se reunesc, în weekend, la „Poli E-Fest”

Universitatea Politehnică București găzduiește, în perioada 26‑30 aprilie, „Poli E-FEST”. Evenimentul este...