Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 8 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleBuletin de IlfovEvenimentȘtiri

Jaf „în familie”: Soţia şi socrul l-au lăsat pe un bărbat din Bragadiru fără 200.000 de euro

164
Jaf „în familie”. O parte din banii furaţi. FOTO: IPJ Ilfov
Jaf „în familie”. O parte din banii furaţi. FOTO: IPJ Ilfov

Jaf în familie: o femeie de 32 de ani şi complicele său de 54 de ani l-au lăsat pe un bărbat din Bragadiru fără 200.000 de euro şi 9000 de lei, bani pe care îi avea ascunşi în casă. Proprietarul şi-a dat seama că nu mai are banii după un incendiu izbucnit acasă – o presimţire l-a făcut să se ducă să verifice ascunzişul banilor. Potrivit unor surse Buletin de Bucureşti, făptaşii sunt soţia şi socrul bărbatului cu care, aparent, nu mai este în relaţii bune.

Apelul la 112 a fost dat în data de 15 septembrie, imediat după ora prânzului. Bărbatul de 37 de ani a sunat să spună că este un incendiu în locuinţa sa. După ce flăcările au fost stinse, bărbatul în cauză a sesizat faptul că, din imobil, îi lipsesc 200.000 de euro şi 9000 de lei.

o parte din banii furaţi. FOTO: IPJ Ilfov

Jaf în familie. A fost deschis un dosar penal, iar poliţiştii oraşului Bragadiru au pornit ancheta. La scurtă vreme, i-au găsit pe cei doi suspecţi – un bărbat de 54 de ani şi o femeie de 32 de ani. Pentru că sunt probe serioase, polițiștii au dispus reținerea bărbatului în vârstă de 54 de ani și a femeii în vârstă de 32 de ani, pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, aceștia au fost prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, care a sesizat judecătorul de drepturi si libertăți, în cauză fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile față de femeia în vârstă de 32 de ani, iar față de bărbatul în vârstă de 54 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bragadiru, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și complicitate la furt calificat, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

Poliţiştii amintesc faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.

CITEŞTE ŞI: Chitila | Jaf sub amenințarea cuțitului la o casă de pariuri. Fǎptaşul a fugit cu 40.000 de lei

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

Prelungirea magistralei M4. FOTO: FB / Daniel Baluta
ArticoleMainPrimărieTransport

Trei oferte de la consorţii care vor să construiască prelungirea magistralei M4

Trei asocieri, formate din 56 de companii naţionale şi internaţionale au depus...

Parc fotovoltaic în Chitila. Foto: Arhiva
ArticoleBuletin de IlfovMediuȘtiri

ILFOV | Parc fotovoltaic în Chitila. Primăria anunță lansarea licitației

Parc fotovoltaic în Chitila. Primăria orașului Chitila anunță lansarea licitației, prin procedură...