Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 12 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiriTransport

Întârzieri de peste trei ore pe ruta Brașov-București, după ce un tren s-a defectat la Predeal

8
Întârzieri pe ruta Brașov - București
Întârzieri pe ruta Brașov - București. Foto: Inquam Photos / George Călin

Trenurile de pe ruta Brașov-București înregistrează întârzieri de peste trei ore la Gara de Nord din București, după ce un tren s-a defectat la Predeal.

Este vorba despre trenul IR 11533 al operatorului privat Astra Trans Carpatic. Circulația feroviară pe distanța Timiș – Predeal se desfășoară pe firul I, potrivit unui comunicat emis de CFR SA.

CITEȘTE ȘI Stație nouă la Aeroportul Băneasa pentru linia 196

Întârzieri mari pe ruta Brașov-București

Trenul IR 11533 a rămas defect în stația CF Predeal, în jurul orei 11:05, iar firul II a fost temporar închis circulației. CFR SA precizează că, la ora respectivă, firul I era închis pentru lucrările de revizie bianuală.

În jurul orei 12:05, lucrările de revizie bianuală de pe firul I au fost finalizate, iar acesta a fost redeschis circulației. După retragerea trenului IR 11533 din stația CF Predeal, circulația pe firul II va fi reluată, după cum a mai menționat CFR.

Mai multe trenuri cu plecare din Brașov, operate atât de CFR Călători, cât de și de companii private, au acumulat întârzieri mari.

De exemplu, trenul R 3002 înregistrează o întârziere de 210 minute, în timp ce IR 10022 are o întârziere de 175 de minute. Trenul IR 16566 are, de asemenea, o întârziere de 150 de minute, conform informațiilor de pe tabela din Gara de Nord. Și alte trenuri au întârzieri de peste 100 de minute.

Au întârzieri și trenurile care pleacă din Gara de Nord București spre Brașov, de la 60 până la 120 de minute.

Trenurile de pe ruta Brașov-București înregistrează întârzieri de peste trei ore la Gara de Nord din București
Trenurile de pe ruta Brașov-București înregistrează întârzieri de peste trei ore la Gara de Nord din București

Potrivit datelor CFR SA, trenul IR 11333 a plecat din stația București Nord la ora 7:44 și ar fi trebuit să ajungă la stația CF Brașov la ora 10:11. Între timp, trenul a ajuns la destinație.

CITEȘTE ȘI Cod galben de ploi torențiale și vânt, în București și Ilfov. Vremea se va răci în următoarele zile

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.