Liderii politici nu ratează nici o ocazie de a transforma un eveniment obișnuit, tehnic, într-un moment electoral, prin care să arate cât de mult muncesc. Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma(PNL), a dus această propagandă la un nou nivel: sfințirea reluării șantierului de lărgire a tronsonului între A2 și DN2 din Centura Capitalei. Pentru a treia oară, în ultimii 13 ani.
Contractul a fost reziliat de două ori
Lărgirea la patru benzi a tronsonului din Centura Capitalei dintre Autostrada A2 și Drumul Național 2 (E85) are deja o întârziere de 13 ani.
Primul contract pentru modernizarea șoselei a fost semnat de fosta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) în 2012, cu Tehnologica Radion SRL, Consitrans SRL şi Pro Cons XXI SRL.
În februarie 2015, contractul a fost reziliat. Buletin de București a scris că pentru cele şapte procente din lucrare, cât au reuşit constructorii să facă în patru ani, statul a plătit aproape cinci milioane de euro.
După mai bine de doi ani, în august 2017, aceași companie, dar acum cu un nou nume, Companie Națională Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat încheierea unei noi proceduri de achiziţie publică pentru același obiectiv: lărgirea la patru benzi a tronsonului dintre A2 și DN2.
Doar că și acest contract a fost reziliat în 2022, din cauza lipsei de mobilizare a constructorului italian Tirrena Scavi, care avea un progres fizic de doar 20,76%.
În 2024, a fost desemnat un nou consorțiu, româno-bulgar, care să mai încerce o dată să modernizeze acest tronson din Centura Capitalei.
Sfințirea cu un sobor de preoți a celei de a treia încercări de lărgire a Centurii Capitalei, între A2 și DN2
Pe 29 august, CNAIR a anunțat pentru a treia oară că a emis ordinul pentru începerea lucrărilor de lărgire la patru benzi a Centurii Capitalei, pe segmentul între DN 2 și Autostrada Soarelui.
Proiectul, în lungime de aproximativ 11 km, prevede lărgirea la 4 benzi de circulație și construcția a trei pasaje: peste calea ferată București-Constanța (124 m), peste DJ301 (București-Cernica, 400 m), și peste calea ferată București-Oltenița (105 m).
Începerea lucrărilor de modernizare a Centurii Capitalei, pe acest segment, nu a fost ratată de președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma (PNL), care a organizat o sfințire a reluării pentru a treia oară a șantierului.
A venit și președintele interimar al PSD, fost ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Cu acest prilej, s-a organizat o slujbă de sfințire, chiar pe șantier, la care am luat parte cu mare bucurie. Un moment extrem de emoționant, mai ales că l-am revăzut pe Părintele Ciprian, părintele speranței. Un om deosebit, cu un har nemaivăzut, despre care v-am mai povestit.
Am mers la slujbă alături colegi de la CJ Ilfov, de primari din Ilfov, dar și de Cristian Anton, un profesionist, care a făcut parte din echipa lui Sorin Grindeanu, la Ministerul Transporturilor, și care a contribuit la realizarea acestui proiect”, a scris Hubert Thuma.
CITEȘTE ȘI: Încep lucrările de lărgire la patru benzi a Centurii Capitalei, între DN 2 și Autostrada Soarelui