Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu produs la o clădire administrativă unde își desfășoară activitatea Centrul Cultural și Judecătoria Cornetu, situată pe Șoseaua Alexandriei, localitatea Cornetu, județul Ilfov.
Incendiul s-a manifestat la nivelul mansardei pe o suprafață de aproximativ 1500 mp și pompierii au acționat pentru localizarea incendiului atât din exteriorul clădirii, cât și din interior. La fața locului, în jurul orei 04:00 au intervin 14 autospeciale de stingere, 4 cisterne, 3 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, 1 autospecială de descarcerare și 2 ambulanțe SMURD.
La ora 07:00, reprezentanții ISU B-IF au transmis că se redimensionează dispozitivul și că la fața locului rămân 9 autospeciale de stingere, 3 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime și 1 ambulanță SMURD. În jurul orei 5 incendiul a fost localizat, în continuare se lucrează la decopertare și lichidare. Nu sunt victime, au mai transmis reprezentații pompierilor.
Comments are closed.