În presa comunistă, detalii despre cutremurul din 4 martie 1977 au apărut la aproape o săptămâna de la eveniment. Cu mici excepții, doar ziarele editate de comitele județene ale Partidului Comunist Român au transmis, la scurt timp, informații dinspre Capitală având în centru doar decretul privind instituirea stării de necesitate pe teritoriul național. Toate relatările descoperite de Buletin de București în arhiva Digiteca Arcanum au în centru activitatea unui singur cetățean în timp ce restul românilor „simţeau grija şi omenia de sub conducerea sa”.
Buletin de București vă prezintă o succintă radiografie a informațiilor apărute în presa vremii despre efectele cutremurului din 4 martie 1977, în urma căruia aproape 1.500 de persoane și-au pierdut viața iar alte aproape 8.000 au fost rănite doar în Capitală.
Deși majoritatea articolelor îl pun în centru pe dictatorul Nicolae Ceaușescu, există și câteva relatări și opinii profesionale care fac notă discordantă. Printre acestea, un reportaj care subliniază modestia unui șef de echipă de intervenție și opinia unui profesor universitar care trage, subtil, un semn de alarmă cu privire la măsurile care trebuie implementate în Capitală ca urmare a seismului.
- EDITORIAL
PUTERNICI prin stirpea noastră şi puternici prin fiinţa noastră, legaţi dintotdeauna şi pentru vecie de Dunăre şi Carpaţi, viaţa noastră îşi trage puterea şi nemurirea din istoria noastră, trecută şi prezentă. Nu, urgiile vremilor nu ne-au doborît, ci, de fiecare dată, asemenea ierbii izbucnind cu fantastice energii primăvara, tăria noastră a izbândit şi istoria ne-am zidit-o după vrerea şi inalta statură a sufletului românesc. Stau mărturie faptele nepieritoare ale strămoşilor şi părinţilor noştri, stau mărturie împlinirile timpului socialist. Ţara întreagă munceşte, Poporul Român munceşte.
Dîrz şi hotărit, la chemarea Partidului, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, luptă cu eroism, dăruindu-şi fiecare picătură de energie pentru înlăturarea urmărilor marii calamităţi. Intr-o singură voinţă, toţi ca unul, militari şi membri ai gărzilor patriotice şi pompieri şi muncitori şi studenţi şi elevi şi medici şi surori, chemaţi de o nestrămutată solidaritate umană, au luptat şi luptă cu abnegaţie, pina la epuizare, ore şi zile şi nopţi, smulgînd morţii fiinţe omeneşti scumpe nouă, repunînd în drepturi viaţa cu frumuseţile ei. Fapte de eroism civic, fapte de glorie în lupta cu imposibilul. Şi am învins şi vom învinge, fiindcă la rădăcina faptelor noastre stau neclintite dragostea fierbinte de patrie, dăruirea pentru înălţarea noului timp socialist.
În aceste zile dramatice, simţim, o dată mai mult, capacitatea de a conduce, forţa de a organiza a partidului nostru, puterea lui in mase, simţim grija şi omenia cu care conducerea sa, înţeleptul şi temerarul mare fiu al poporului român, Nicolae Ceauşescu, se preocupă clipă de clipă şi zi şi noapte de viaţa semenilor, de soarta celor loviţi de uriaşul dezastru, de reconstrucţia ţării. Este un semn, încă unul, al marii sale iubiri faţă de ţară, faţă de fiii acestui pământ, al voinţei ferme de a învinge. Sub conducerea Partidului nostru iubit vom înălţa cu bărbăţie viaţa in multiplele-i ipostaze de frumuseţe şi demnitate, scriindu-ne mai departe istoria după măsura vredniciei poporului nostru, după măsura înaltei staturi a sufletului românesc. (Ziarul Contemporanul, 11 martie 1997)
- OPINIE
Dincolo de supremul sacrificiu a TRĂIT cutremurul din 1940 după cum l-am trăit şi pe acesta : cataclisme naturale independente de voinţa, de răutatea sau de bunătatea oamenilor. Ca inginer, ştiu bine că atîtea avarii şi prăbuşiri de construcţii, acest tragic avertisment, trebuie să ne pună serios în gardă, să ne îndemne la o complexă analiză a celor petrecute. La o responsabilă meditaţie, la acţiuni realiste şi eficiente. La reconsiderarea criteriilor ştiinţifice de evaluare a siguranţei construcţiilor în condiţii excepţionale. Ne rămâne lupta noastră hotărită şi plină de abnegaţie pentru a fi, aşa cum adeseori am arătat-o, mai tari decit evenimentele grele şi distrugătoare carene-au încercat. Fie ca lacrimile de durere care ne împăienjenesc ochii astăzi să se transforme mîine în lacrimi de bucurie ale izbînzii noastre. Lacrimi cu atit mai fierbinţi cu cît ele nasc din supremul sacrificiu al fraţilor de singe care s-au dus. Sînt mîndru de solidaritatea, bărbăţia şi demnitatea poporului din care fac parte. Prof. univ. dr. ing.Radu PRIŞCU. (Ziarul Contemporanul, 11 martie 1997)
- REPORTAJ
Reporter, însoțindu-l pe Primul Cetățean al României
INTÂI OAMENII ! Totul pentru a-i salva pe cei care mai trăiesc ! Am notat aceste cuvinte de nenumărate ori in carnetul de reporter, in faţa grămezilor imense de moloz în care au fost transformate nenumărate edificii de către un spasm al Pămîntului produs într-o zonă numită pe hărţi România şi patrie în sufletele noastre.
Albit de acelaşi praf care se aşeza pe chipurile şi pe hainele celor din echipele de intervenţie şi ale rudelor celor îngropaţi sub dărîmături, tovarăşul Nicolae Ceauşescu era deopotrivă conştiinţa coordonatoare supremă şi participant direct la acţiunile de salvare. La lumina lanternelor, pătrunde printre dărîmăturile de la subsolul blocului de pe Calea Victoriei din faţa aripii noi a hotelului Athénée Palace, asupra căruia stăteau să se prăbuşească structuri de beton şubrezite şi unde geniştii ezitaseră să intre, încearcă rezistenţa panourilor prăbuşite.
— Străpungeţi aici ! Şi dincolo ! Trebuie să mai fie oameni. După ieşirea sa, înăuntru se strecoară cu hotărire echipa de salvare. Ceasuri de muncă încordată, sub ameninţarea grinzilor sfărîmate de beton aflate intr-un echilibru precar. Printr-o gaură practicată intr-un panou ies rînd perînd, împleticindu-se, patru oameni orbiţi de lumina zilei, după bezna pe care o socotiseră veşnică. Dintr-o cavitate aflată sub sfărîmăturile fostei cofetării „Scala” se aud ciocănituri. Acolo mai bate o inimă. — Să se înceapă degajarea din mai multe puncte. Cu mare grijă ! Cu mîinile, unde e nevoie ! Ordinul se execută întocmai şi în scurtă vreme apare capul unui om de pe faţa căruia se înlătură, cu gesturi părinteşti, rămăşiţele de moloz. Restul trupului e încă prins sub un planşeu ce trebuie consolidat pentru a nu-l zdrobipe cel aflat dedesubt. Deasupra, o inimă mare bate puternic pentru orice scînteie de viaţă omenească de sub dărîmături. Am văzut oameni îngenunchiaţi neputincios pe ruine. Sub zeci de tone demoloz, sub structuri de beton contorsionate ca intr-un coşmar se aflau cei dragi. — Începeţi să acţionaţi din cit mai multe puncte ! Să nu se piardă nici oclipă. Mobilizaţi toate utilajele existente! Atacaţi pe un front cit mai larg! Trebuie salvaţi cei ce mai pot fi salvaţi. Răspundeţi de viaţa lor. E un ordin! În acest fel, cel în ochii căruia jucau lacrimi ridica strădaniile cîtorva oameni zdrobiţi de durere la puterea unui întreg popor.
Din zori şi pină în adincul nopţii, străbate neobosit pateticul itinerar al dezastrului cel care ne-a învăţat că trebuie scris cu majuscule în conştiinţe cuvintul OM – SECRETARUL GENERALAL PARTIDULUI. Dăruieşte fermitate din fermitatea sa, hotărire din hotărîrea sa, omenie din adînca sa omenie. Cel pe umerii căruia se sprijină ţara, Primul Cetăţean al României, ne oferă in aceste momente de cumpănă supremul exemplu de umanism comunist, nedovedeşte că sîntem oameni pe măsura încercărilor prin care trecem. …Toate acestea sînt consemnate într-un carnet de reporter. George Neagu (Ziarul Contemporanul, 11 martie 1997)
- REPORTAJ
Cu calm şi răspundere
CEASUL din piaţa Rosetti s-a oprit la ora dezastrului. In preajmă, pe străzile Hristo Botev şi Tudor Arghezi, şi dincolo, de o parte şi de alta a Universităţii, şi mai încolo, stăruie încă urmele grelei, incredibilei tragedii. Constituite rapid, din muncitori, membri ai gărzilor patriotice, din militari şi studenţi, echipele de intervenţie acţionează. Cu calm şi răspundere comunistă. Cu spirit de sacrificiu, i-am văzut pe mulţi dintre aceşti oameni, mecanici pe instalaţii de foraj, electricieni, sudori, maiştri militari, m-am aflat în apropierea lor. Amuţiseră, dar mîinile, uneltele, aparatele de sudură lucrau cu precizie, cu promptitudine. Lucrau necontenit. In noaptea aceea de groază. A doua zi în zori. După amiază, în noaptea care a urmat. Şi încă. Sînt tot ei, le-am recunoscut gesturile, mişcările mîinilor muşcate de colţi de fier, mîini care sîngerau, mîini dîrze. Unii dintre şefii echipelor de intervenţie, între două respiraţii,ne încredinţau că sînt acolo, că au uitat de foame, de sete, de oboseală, că se află la datorie. M-a impresionat faptul că n-au vrut să-şi decline identitatea. „Nu asta contează acum“. „Important e că ne găsim aici, pe acest front“… Neînsemnate, cuvintele mele strivite de greul emoţiei se adună aici, acum, în semn de omagiu. Pentru aceşti oameni neobosiţişi îndrăzneţi care fac tot ce-i omeneşte posibil ca să ajungă la ceilalţi, l-am văzut urcînd printre mormane de moloz, căţărîndu-se la înălţimi ameţitoare p efringhii, căutînd cu înfrigurare o urmă, un strigăt, un ecou al celor care poate mai trăiesc… Ni se relatează gestul eroic al studenţilor care au scos din imobilul surpat depe strada Ion Ghica mai mulţi supravieţuitori. „Au acţionat ca unul” — îmi spune un muncitor de la Uzinele Vulcan. Urmînd poveţele Comandantului Suprem, aflat şi în aceste momente de cumpănă între noi, lingă noi, ca întotdeauna aproape de noi, se ridică, spun, cărămidă cu cărămidă, acolo unde se presupune că mai există viaţă. Şi speranţa îi ţine treji pe aceşti oameni, le luminează chipurile, între armăturile de metal, mărturie a zvircolirii uriaşe a scoarţei, printre aceste fiare amestecate cu cărămidă şi bucăţi de zid văd strecurîndu-se tineri. Aparatul de sudură acţionează continuu, încă unculoar de trecere. „Căutaţi şi acolo, şidincolo”. Oamenii din echipele de intervenţie scot de sub planşeuri uriaşe bunuri ale semenilor lor : obiecte de îmbrăcăminte, un scaun, o masă cu trei picioare, tablouri cu ramele sfărîmate, cărţi, o oglindă superbă cu un colţ strivit.
În apropiere, pe strada Alexandru Sahia ni se comunică vestea : a mai fost găsit, viu, un copil. E lucid, ţine ochii deschişi. O maşină îl transportă în grabă acolo unde tovarăşii noştri în halate albe, chirurgi, anestezişti, cardiologi veghează zi şi noapte pentru salvarea acestor vieţi. Intr-o fulgerare de-o clipă îmi trec prin minte zeci de chipuri, sute, ale atîtor oameni pe care i-am întîlnit în punctele greu încercate ale Capitalei, l-am înţeles încă o dată solidari şi dîrjî, încrezători în ei, în ceilalţi. George CHIRILA (Ziarul Contemporanul, 11 martie 1997)
*Articol realizat în cadrul unui parteneriat Buletin de București – Digiteca Arcanum. Arhiva Arcanum pune la dispoziția utilizatorilor, în integralitate, numerele mai multor sute de reviste științifice și de specialitate, respectiv ale unor cotidiene și reviste săptămânale.
CITEȘTE ȘI:
