Guvernul Bolojan a căzut marți, după ce 281 de parlamentari au votat moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR. Urmează negocieri pentru formarea unei noi majorități, a unui nou guvern și, foarte probabil, o perioadă de instabilitate politică prelungită, într-un moment în care România își permite cel mai puțin o nouă criză.
Țara intră într-o perioadă de turbulență politică exact când indicatorii economici arată cel mai prost: investițiile în infrastructură încetinesc, euro a atins un nou maxim istoric, bursele suferă, economia dă semne clare de stagnare, iar contextul internațional este tot mai impredictibil.
În locul unei minime stabilități administrative, România intră din nou în logica negocierilor de culise, a trocurilor și a recalculărilor de putere.
Urmează, așadar, partea cu adevărat complicată: formarea unei noi guvernări. Până ieri, aproape nimeni nu voia să și-o asume. PNL și USR susțineau că nu pot intra într-o coaliție cu PSD, după ce social-democrații l-au dat jos pe Ilie Bolojan pe bază de minciuni.
PSD afirma că alianța cu AUR a fost „strict tehnică”, limitată la moțiunea de cenzură, și că nu ia în calcul o formulă de guvernare alături de „extremiști”. AUR, la rândul său, poza în adversar ireconciliabil al PSD, denunțând „sistemul” și „hoții”, dar votând disciplinat alături de acesta o moțiune de cenzură construită împreună.
După ce Guvernul Bolojan a căzut, gradul de „responsabilitate” pentru țară a reînceput brusc să crească. Chiar și în PNL, partid care a emis în aprilie nu una, ci două rezoluții prin care promitea ferm că nu mai colaborează cu perfidul PSD dacă șeful formațiunii este „înjunghiat” politic cu o moțiune.
Acum, câțiva liberali, ostili oricum actualului președinte al PNL, pentru că fie se visează chiar ei prim-miniștri (Predoiu), fie sunt oamenii lui Huberth Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov și pesedist sub acoperire, au început deja să declare că „țara le cere să fie responsabili” și ei au auzit apelul, așa că nu o pot lăsa „neguvernată”.
Acesta este, de fapt, adevăratul test pentru Ilie Bolojan. Nu moțiunea de cenzură. Nu votul din Parlament. Ci ce se întâmplă după. Guvernarea îi erodase imaginea bună cu care a venit din Bihor, iar măsurile cinice luate împotriva celor mai vulnerabili dintre cetățeni i-au adus ostilitatea unor pături largi de oameni și scăderea nivelului de încredere.
PSD și AUR i-au dat mană politică și acum este perceput ca un fel de erou al reformelor, singurul care poate ține România pe calea cea corectă (erou nu este, că nu prea a făcut reforme, dar unul dintre puținii care poate duce țara pe drumul corect este).
Dar dacă PSD și AUR l-au ridicat, va rezista când colegii săi liberali vor încerca să îl tragă cu putere în jos?
Abia acum se va vedea cât control real are Ilie Bolojan asupra PNL, câți din partid îi împărtășesc direcția de reformă și câți sunt dispus să o abandoneze la primul semn de reîmpărțire a puterii. Acum se va vedea cine rămâne de partea schimbării mentalităților din administrația publică centrală și locală și cine revine, disciplinat, la vechea religie de partid: accesul la resurse.
La PSD, lucrurile sunt și mai simple. AUR nu mai pare deloc atât de toxic precum era în discursurile oficiale de acum o săptămână. Din contră, diferențele ideologice încep să se topească convenabil. Sorin Grindeanu observa recent că distanța dintre PSD și AUR, cel puțin pe partea economică, nu este atât de mare.
De cealaltă parte, George Simion încearcă să împacheteze aceeași foame de putere în ambalajul convenabil al „reconcilierii naționale”. În traducere politică, asta înseamnă un singur lucru: da, tot dorința de acces la resursele publice.
Acces la conductele sparte, despre care Ilie Bolojan vorbea în Parlament, prin care bugetul statului se scurge, metodic în buzunarele unei clientele private.
Dar faptul că Guvernul Bolojan a căzut nu va produce efecte doar la nivel național
Bucureștiul este unul dintre primele orașe care ar putea fi lovite direct de ceea ce s-a întâmplat pe 5 mai în Parlament.
Primarul general Ciprian Ciucu este unul dintre cei mai apropiați aliați politici ai lui Ilie Bolojan. Susținut de liderul liberal în ascensiunea sa internă din PNL până la funcția de prim-vicepreședinte la nivel național, Ciucu și-a legat proiectul politic de cel al lui Bolojan nu doar din afinitate ideologică — ambii cultivă aceeași retorică a administrației eficiente și a reformei — ci și dintr-un calcul politic limpede.
Pentru Ciucu, Bolojan a fost și mentor administrativ, și sprijin politic. Mai ales în confruntarea cu Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov și unul dintre adversarii săi interni cei mai influenți.
Thuma a lucrat sistematic împotriva lui Ciucu, mai întâi pentru a-i bloca nominalizarea drept candidat la Primăria Capitalei, apoi pentru a-i reduce șansele de reușită în cursa electorală. Baronul de Ilfov pierdut ambele bătălii. Ciucu a ajuns primar general, știe foarte bine cine a încercat să-l oprească și, cu Bolojan președinte al PNL, poate să se și răzbune. Politic, desigur.
Dincolo de aceste războaie interne, demiterea guvernului Bolojan ridică însă o întrebare mai importantă: ce pierd bucureștenii?
În primul rând, există riscul ca o parte dintre investițiile promise sau deja negociate să fie întârziate ori blocate. Relația directă dintre Ciucu și Palatul Victoria i-a oferit Primăriei Capitalei un avantaj bugetar pe care Bucureștiul nu l-a mai avut de ani buni.
În 2026, Primăria Generală a obținut un buget record, inclusiv prin reașezarea formulei de distribuire a banilor din impozitul pe venit. Cu ajutorul fostului său contracandidat, Cătălin Drulă (USR), care a introdus în Parlament un amendament la bugetul național, o parte consistentă din acest impozit alocată Bucureștiului rămâne la îndemnâna Consiliului General anul acesta, nu merge la sectoare, cum era până în 2025.
Deocamdată, Ciprian Ciucu a reușit să construiască în Consiliul General o majoritate funcțională și să obțină un armistițiu cu PSD și AUR care i-au permis să adopte marți, în ziua moțiunii de cenzură, bugetul Capitalei în forma dorită (cu voturile consilierilor generali pesediști), să impună câteva restructurări de direcții, posturi de directori și cheltuieli și mult doritele audituri externe la STB și Termoenergetica.
Va mai rezista această formulă în noul context național? Dacă majoritatea politică de la centru se schimbă, eventual prin trecerea liberalilor în opoziție și printr-o guvernare PSD-AUR, sau dacă Ilie Bolojan nu mai rămâne relevant în PNL, este foarte probabil ca și echilibrul din CGMB să se reașeze în consecință.
CITEȘTE ȘI: Buget record pentru Primăria Capitalei. Cum explică Ciucu „surplusul” de 1,5 miliarde de lei
Dacă se întâmplă asta, PSD poate redeveni principalul centru de distribuție a banilor publici din Capitală, printr-o majoritate la Guvern, în Parlament și în CGMB care să împingă din nou Bucureștiul în logica proiectelor scumpe, inutile și clientelare de la nivel de sector.
Cel mai probabil pică din nou discuțiile privind o unificare între ELCEN, compania care produce agentul termic și care aparține Ministerului Energiei, și Termoenergetica, compania care distribuie agentul termic, care ține de Primăria Capitalei și care are datorii de peste 1,2 miliarde de lei către cea dintâi.
La fel de probabilă este și revenirea asupra deciziei de amânare a scumpirii biletului de metrou, luată în mandatul interimar al ministrului USR al Transporturilor. Un nou executiv PSD-PNL-UDMR — sau, în scenariul mai toxic, unul PSD-AUR — va fi mult mai tentat să răspundă presiunilor puternicului sindicat din Metrorex decât să deschidă discuția reală despre eliminarea risipei și protejarea buzunarului călătorilor.
Oricum ar fi, scena politică românească a devenit foarte fluidă, mult prea fluidă, și este dificil de făcut predicții despre viitorul politic al țării și Bucureștiului. Există un singur lucru cert: noi, cetățenii, suntem singurii care plătim toate aceste oale sparte pentru că unii nu vor cu nici un chip să renunțe la privilegii și sinecuri.
