Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Tuesday , 23 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Primărie Gabriela Firea introduce vinieta pentru mașinile vechi
Primărie

Gabriela Firea introduce vinieta pentru mașinile vechi

65

Șoferii mașinilor care nu sunt înmatriculate în București și județul Ilfov vor plăti, de la începutul anului 2020, o taxă pentru a mai putea circula în centrul Capitalei, potrivit unui proiect anunțat miercuri de primarul general, Gabriela Firea. Mai mult, mașinile sub Euro 3, adică cele care poluează foarte mult, vor fi interzise.

„Ne aflăm pe un loc neonorant în ceea ce priveşte poluarea, la nivelul ţărilor Uniunii Europene suntem pe locul 6, este un fapt îngrijorător”.

Primarul general al Capitalei a anunțat într-o conferință de presă proiectul și tot ea a venit cu motivele pentru care ar trebui introdusă această taxă.

Deși conferința de presă a fost despre poluare, nu a fost oferită o informație clară în acest sens: cu cât s-a depășit nivelul de poluare în București?

Câte mașini poluante circulă în București-Ilfov

Gabriela Firea a mai spus că în Bucureşti cel mai important factor de poluare este circulaţia auto „sufocantă”. Ea a menţionat că, la nivelul întregii ţări, sunt 8,5 milioane de autoturisme înmatriculate, dintre care 1,6 milioane în Bucureşti şi în zona metropolitană Ilfov.

Primarul a citat datele oferite de Brigada Rutieră şi Poliţia Locală, conform cărora aproape 500.000 de maşini din alte judeţe intră zilnic în Capitală, iar „cele mai multe cu un grad mare de poluare”.

„Autoturismele care nu sunt înmatriculate în Bucureşti şi zona metropolitană, adică judeţul Ilfov, la momentul pătrunderii în Capitală, vor trebui să facă dovada că şi-au achiziţionat o vinietă pe Bucureşti, Oxigen B unde B vine de la Bucureşti, care va costa pentru o zi 10 lei, iar pentru un an 1.900 de lei”, a mai spus Gabriela Firea.

Potrivit acesteia, autoturismele Euro 3, chiar dacă sunt înmatriculate în Bucureşti şi Ilfov, vor trebui să plătească o vinietă, vinieta Oxigen C (de la centru). Aceasta costă 75 de lei pe lună și 900 de lei pe an.

Măsurile eco vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2020, dacă proiectul pus astăzi în dezbatere publică va fi adoptat de Consiliului General al Capitalei în luna septembrie.

Mihai Teodorescu, directorul Direcţiei Transporturi din cadrul PMB, a declarat că restricţiile din proiect nu vor fi impuse în zilele de weekend şi în zilele de sărbătoare legală, dar nici noaptea, între orele 22.00 şi 7 dimineaţa.

Vinieta se va putea cumpăra prin SMS sau de la benzinării, iar sistemul va fi monitorizat video. Banii încasați din aceste două taxe se vor duce, potrivit proiectului, pe „lucrări, investiții și proiecte din domeniul protecției mediului și al mobilității urbane”.

Zona din București în care se vor plăti vinietele eco

Ce mașini nu vor mai putea circula în centrul Bucureștiului

De asemenea, potrivit proiectului, nu vor mai putea să circule în zona delimitată ca fiind centrul capitalei mașinile foarte poluante – non-Euro, Euro 1, Euro 2 şi Euro 3 – indiferent de localitatea în care sunt înmatriculate.

„Cât priveşte aceste autoturisme neînmatriculate în Bucureşti sau Ilfov, dar care au un grad mare de poluare, adică Non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, acestea nu vor avea acces în centrul Capitalei. Directorul Direcţiei Transporturi va prezenta perimetrul la care mă refer, zona care este cea mai poluată şi care ne aduce cele mai multe neplăceri din punct de vedere al sănătăţii populaţiei. În ceea ce priveşte autoturismele înmatriculate în Bucureşti şi în zona metropolitană Ilfov, acestea vor avea accesul interzis dacă sunt poluante de asemenea în zona centrală începând cu 1 ianuarie 2020, adică peste câteva luni, şi mă refer la maşinile Non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, iar autoturismele Euro 3, chiar dacă sunt înmatriculate în Bucureşti şi Ilfov, vor trebui să plătească o vinietă, vigneta Oxygen C, acest C- de la Centru”, a adăugat primarul general.

Primarul general a atras atenţia că vor exista şi autoturisme care vor fi exceptate de la aceste reguli: maşinile pentru situaţii de urgenţă (SMURD, Ambulanţă, Poliţie), maşinile care desfăşoară lucrări de utilitate publică şi maşinile corpului diplomatic.

Potrivit proiectului, circulația autovehiculelor în zonele restricționate, fără achiziționarea vinietei, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 la 2.000 de lei.

Reporter: George Costin
Editor: Oana Despa
Grafică: Ion Mateș

scris de
Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019

pe același subiect

ArticoleMainPrimărie

Sector 3 | Contracte de 30 milioane euro atribuite unei companii municipale în insolvență

Aproape 30 milioane de euro din bugetul local al Sectorului 3 vor...

ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | Cost dublu pentru modernizarea grădiniței nr. 7 

În următoarea ședință de consiliu a primăriei Sectorului 2 de miercuri, 24...

ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | 46.000 de euro pentru biserica cimitirului Iancu Nou

Consiliul Local al Sectorului 2 va avea pe ordinea de zi a...