Erată: Nicoleta Pauliuc deschide lista de la Senat, în vreme ce Varujan Vosganian este al doilea pe lista pentru Camera Deputaţilor.
Fiul primarului din Otopeni, Daniel Gheorghe, deschide lista candidaților Partidului Național Liberal (PNL) Ilfov. Președintele Consiliului Județean Ilfov (CJI), Hubert Thuma, a prezentat oficial candidații de pe primele locuri pentru alegerile parlamentare.
Anul trecut, primarul PNL al orașului Otopeni, Silviu Gheorghe, una dintre cele mai bogate localități din țară, s-a întors în funcție după ce judecătorii au dispus ridicarea controlului judiciar cerut de procurorii anticorupție în dosarul în care este acuzat de infracțiune de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Asta în condițiile în care, judecata propriu-zisă nici măcar nu începuse, din cauza amânărilor succesive ale Tribunalului București.
Fiul primarului din Otopeni, cap de listă al candidaților PNL Ilfov
Capul de listă, Daniel Gheorghe, aflat deja la al doilea mandat de deputat, are în portofoliu 12 inițiative legislative care au devenit legi, a transmis Thuma, pe Facebook.
Pe locul al doilea se află Nicoleta Pauliuc, senator în funcție și președinta Organizației Femeilor Liberale. Ea a promovat 110 inițiative legislative, dintre care 49 au devenit legi, inclusiv un pachet legislativ pentru sprijinirea supraviețuitorilor de cancer.
O surpriză a listelor PNL Ilfov este Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei și scriitor, care va candida pe locul al treilea. După fuziunea PNL cu ALDE, Vosganian a fost inclus pe lista PNL Ilfov pentru un loc în Parlament.
Este important să clădim un parteneriat politic solid, de pe urma căruia să aibă de câștigat românii
Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov
Varujan Vosganian a fost implicat într-o serie de controverse legale. El a fost cercetat în dosarul Romgaz, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.
DIICOT l-a acuzat că, în calitate de ministru al Economiei, ar fi favorizat compania Interagro, controlată de omul de afaceri Ioan Niculae, prin acordarea unor reduceri ilegale la prețurile gazelor naturale. Prejudiciul estimat a fost de aproximativ 92 de milioane de dolari.
CITEȘTE ȘI: INVESTIGAȚIE VIDEO | Clanul „Sărmanilor”. Cum ajung apartamentele sociale din Otopeni la oamenii primarului
Canalizarea fantomă și „Clanul sărmanilor”
Primarul PNL din Otopeni, Silviu Constantin Gheorghe, a fost reținut în 2022 de DNA sub acuzația de abuz în serviciu în formă continuată, cu prejudiciu total de aproape 8 milioane de euro, conform DNA.
Primarul liberal a supervizat plata, din bugetul Primăriei, pentru lucrări care nu au fost făcute.
Pe 23 august 2023, Curtea de Apel București a revocat definitiv măsura preventivă a controlului judiciar asupra primarului PNL al orașului Otopeni, Silviu Gheorghe, după o contestație a procurorilor DNA, după cum a scris Buletin de București AICI.
El este acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, după ce a deturnat aproape 7,4 milioane de euro, bani publici, destinați dezvoltării sistemului de canalizare subdimensionat de ani de zile.
Mai mult, o investigație Buletin de București a scos la iveală o serie de practici controversate legate de atribuirea apartamentelor sociale în Otopeni către persoane apropiate de primarul Silviu Gheorghe și grupului său de influență.
Ancheta arată cum apartamentele destinate cazurilor sociale ajung, de fapt, la oameni de încredere ai primarului și nu la cei care ar avea reală nevoie de ele.