Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 13 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleBuletin de IlfovMainMediu

VIDEO | „Arteziană“ cu dejecții, în Otopeni. O microstație de epurare a primăriei a refulat prin acoperiș și gard

503

Un videoclip apărut pe un grup zonal de facebook arată cum o microstație de epurare a Primăriei din Otopeni, de pe strada Marin Preda, a refulat prin acoperiș și gard, iar dejecțiile au ajuns direct în natură, într-un canal de desecare administrat de Ministerul Agriculturii. Incidentul vine pe fondul dezastrului ecologic cu care se confruntă localitatea, generat în special de stația de epurare principală a orașului care deversează ape menajare netratate într-un canal care alimentează Râul Pasărea din Nord-Estul Capitalei.   

Microstația a refulat în după-amiaza zilei de 4 aprilie, pe strada Marin Preda. Din imaginile surprinse de locuitori, se observă că dejecțiile au ieșit prin acoperișul containerului care adăpostește instalațiile, au umplut curtea amplasamentului, iar, ulterior, au ajuns, prin câteva găuri din gard, într-un canal administrat de Ministerul Agriculturii. Imaginile au fost postate pe grupul OSC – Otopeni Social Community.

Acesta nu este un caz izolat, susțin localnicii. În multe zone din Otopeni, mirosurile sunt pestilențiale din cauza sistemului de canalizare subdimensionat. “Perla coroanei” este stația din strada Transilvaniei, cea care ar fi trebuit să epureze o mare parte din apele menajere ale orașului și să compenseze diferența de la o altă stație de o capacitate similară, care ar fi trebuit construită la Nord de Aeroportul Otopeni. Despre fondurile necesare ridicării acesteia din urmă, procurorii DNA spun că banii au fost deturnați de primarul Silviu Gheorghe(PNL), aflat în funcție de peste 30 de ani, la capătul unei scheme care ar fi văduvit bugetul local cu aproximativ șapte milioane de euro.   

Dosarul trimis în instanță de procurorii anticorupție a fost strămutat din București în Ilfov, iar judecătorii au decis până la o soluție finală că primarul acuzat se poate întoarce în funcție. La această oră, angajații din subordinea lui Silviu Gheorghe trebuie să lupte în instanță pentru recuperarea presupusului prejudiciu orchestrat de șeful lor, după cum Buletin de București a arătat aici.

Disperarea din aval

Recent, un protest organizat de Primăria Tunari și oameni din zonă a repus pe tapet poluarea istorică de la stația de epurare din strada Transilvaniei. Asta ca urmare a unor PUZ-uri, deblocate de primarul Gheorghe proaspăt întors în funcție, care presupun ridicarea unor blocuri și a altor imobile care ar pune o presiune și mai mare pe stația de lângă comuna Tunari și microstațiile ridicate între casele oamenilor, precum cea din strada Marin Preda.

Mizeria edilitară

Recent, Buletin de București a prezentat un raport oficial de analize, transmis de Apele Române către administrația locală din comuna Tunari, care scoate la iveală o realitate șocantă dincolo de mirosurile din zonă: în canalul care alimentează Râul Pasărea, și care are legătură cu cel în care a refulat microstația din strada Marin Preda, sunt depăşiri de peste 600% la unii indicatori. Buletinul analizează doar nouă parametri pentru astfel de situații, deși normativele în vigoare stipulează până la 40 de indicatori care pot oferi tabloul complet al riscurilor curente pentru sănătatea umană, și al cataclismului ecologic istoric aflat, în continuare, în desfășurare.

O extindere întârziată

Între timp, extinderea stației de epurare a orașului Otopeni a fost preluată de Apa Nova ca parte a unui protocol menit să rezolve în al 12-lea ceas situația critică în care se află orașul. Compania care are concesionat sistemul de apă-canal al Capitalei, și care administrează pricipala stație de epurare din Otopeni, s-a angajat să realizeze din fonduri proprii investiția, iar, ulterior, să recupereze banii de la cetățeni, printr-o strategie tarifară. Protocolul presupune ca Apa Nova să acceseze un credit bancar în valoare de 6,7 milioane de euro. Asta înseamnă cu 300.000 de euro mai puțin decât prejudiciul estimat de procurorii DNA.

Totul, după ce primarul Silviu Gheorghe a decontat facturi și lucrări fictive, iar ulterior a acoperit gaura cu un împrumut votat de Consiliul Local, controlat tot de acesta, bani pe care trebuie să-i plătească locuitorii orașului încă o dată, în rate. Cu alte cuvinte, otopenarii sunt puși în situația de a plăti pentru a treia oară o lucrare critică pentru rețeaua de canalizare, care încă nu există, și pentru care tarifele la apă-canal au fost deja majorate.

CITEȘTE ȘI

scris de

Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.