În acest weekend mai multe străzi din București vor fi afectate de restricții de circulație. Acestea sunt necesare pentru a permite desfășurarea în condiții de siguranță a mai multor evenimente culturale ce au loc în oraș în zilele de sâmbătă și de duminică, după cum a transmis Brigada Rutieră.
Mai precis, în weekend traficul este dat peste cap de competiția sportivă „Trofeu București 2026”, Pajura District Fest și de evenimentul „Joacă, Vis, Prietenie”, proiect organizat de Centrul Cultural „Mihai Eminescu”.
Ce străzi din București sunt afectate de restricții de circulație în weekend
Evenimentul „Trofeu București 2026” va avea loc în centrul Capitalei. Acesta constă într-o cursă de automobilism sportiv care va avea loc în data de duminică, în data de 18 octombrie, între orele 09:30 – 15:30. Conform informațiilor transmise, aceasta se va desfășura pe traseul: Calea Victoriei (prin fața Palatului Regal) – Str. Walter Mărăcineanu – aleile din fața Sălii Palatului – breteaua din fața Muzeului Național de Artă.
În acest context, pentru buna desfășurare a evenimentului, traficul urmează să fie restricționat după cum urmează:
- În perioada 17 octombrie, ora 20:00 – 18 octombrie, ora 00:30 pe :Calea Victoriei, între Bd. Dacia și Str. Ion Câmpineanu;
- În perioada 18 octombrie, între orele 05:00 – 20:00 pe: Str. George Enescu, Str. Episcopiei, Str. Dem. I. Dobrescu, Str. Ion Câmpineanu și Bd. Știrbei Vodă (segmentul cuprins între Str. Berzei și Calea Victoriei).
Sunt restricții și pe strada Pajura din Sectorul 1
Sâmbătă, în data de 17 octombrie 2026, strada Pajurei din Sectorul 1 al Capitalei urmează să fie pietonală pentru a permite desfășurarea evenimentului cultural „Pajura District Fest”, cofinanțat de Primăria Sectorului 1. Astfel că, șoferii nu vor putea circula:
- Pe segmentul de drum cuprins între str. Făurei și str. Presei, în perioada 17 octombrie, ora 00:00 – 18 octombrie, ora 04:00.
Aici urmează să aibă loc ateliere pentru cei mici, competiții sportive și momente artistice pentru cei prezenți. De asemenea, seara va avea loc și o proiecție de film în aer liber.
Strada Pictor Arthur Verona va fi pietonală în weekend
Tot în weekendul 17-18 octombrie va avea loc și evenimentul „Joacă, Vis, Prietenie”, organizat de către Centrul Cultural Mihai Eminescu. Acesta are loc pe Strada Pictor Arthur Verona, în intervalul orar 11:00 – 22:00. Astfel că, pentru a permite buna desfășurare a evenimentului, Brigada Rutieră a instituit restricții de circulație în zona.
Astfel că, în intervalul 17 octombrie, ora 11:00 – 18 octombrie, ora 22:00, șoferii nu vor putea circula pe:
- Strada Pictor Arthur Verona, de la intersecția cu str. Alexandru D. Xenopol (Biserica Anglicană) și până la intersecția cu str. J.L. Calderon.
Sfaturi pentru șoferi și pietoni
Pe lângă restricțiile de circulație, Brigada Rutieră a oferit și o serie de recomandări șoferilor, dar și pietonilor. Acesta au scopul de a contribui la reducerea, pe cât posibilă, a evenimentelor de trafic.
Astfel că, șoferii sunt rugați să circule prudent și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în zonele afectate de restricții de trafic. De asemenea, aceștia sunt rugați să nu oprească sau să staționeze în zonele nepermise.
În ceea ce privește pietonii, aceștia sunt rugați să nu traverseze prin locurile nepermise, și să se asigure înainte de a se angaja în traversare.
CITEȘTE ȘI Patru spectacole de la Teatrul Național din București vor avea supratitrare în limba engleză
