Întâlnirea sindicaliştilor cu administraţia Metrorex, la Ministerul Transporturilor, care a fost arbitrată de premierul Marcel Ciolacu, s-a încheiat fără un rezultat concret.
Reprezentanţii sindicatului acuză că liderii companiei le-au prezentat ministrului Transporturilor şi lui Ciolacu date eronate şi au convocat o nouă şedinţă luni, în care să verifice calculele privitoare la Contractul Colectiv de Muncă.
La întâlnirea de la Ministerul Transporturilor au participat oficiali din minister, sindicaliştii Metrorex, directoarea generală a Metrorex, Mariana Miclăuş, directorul financiar şi consilierul juridic al societăţii. Această adunare era menită să găsească soluţia pentru ca greva generală a angajaţilor din transportul subteran bucureştean să fie evitată.
CITEŞTE ŞI: Ciolacu intervine în negocierile de la Metrorex. Şedinţă specială la sediul Ministerului Transporturilor
Întâlnirea sindicaliştilor cu administraţia Metrorex, fără rezultate
Însă, spune şeful sindicaliştilor, Marian Artimon, această soluţie nu a fost găsită. Are şi un argument: îi acuză pe cei din conducerea Metrorex că au venit cu date false la întâlnirea cu mai-marii din Transporturi şi cu premierul.
Dacă administraţia Metrorex nu a înţeles ce s-a discutat astăzi, am rămas puţin surprins să constat că până şi pe premier îl dezinformau, să zic aşa, prin calculele pe care le-au făcut. (…) Calculele au fost precipitate şi deformate faţă de realitate. Am plecat cu senzaţia că datele prezentate premierului au fost eronate, a declarat Artimon pentru Buletin de Bucureşti.
Drept urmare sindicaliştii au convocat o nouă şedinţă de negociere colectivă luni, la ora 11:00, în care solicită să li se prezinte cum s-a ajuns la rezultatele prezentate premierului. Rămâne de văzut dacă şefii Metrorex vor da curs invitaţiei la această nouă întâlnire.
Cred că s-au înţeles direcţiile pe care trebuie mers astfel încât să găsim direcţia păcii sociale ca Bucureştiul să nu sufere în niciun fel şi bucureştenii, mai ales, că oamenii sunt importanţi, să nu sufere în niciun fel o eventuală grevă la metrou.
Marian Artimon
Buletin de Bucureşti îi va contacta şi pe cei din conducerea Metrorex cu privire la ceea s-a discutat la întâlnirea sindicaliştilor.