Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 25 July 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleCulturăȘtiri

Fără coadă „la girafă” în Noaptea Muzeelor. Muzeul Antipa rămâne închis, în semn de protest, ca şi alte instituţii de cultură

405
FOTO: Facebook / Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa"

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” anunță că nu va participa la ediția din acest an a proiectului Noaptea Muzeelor, deoarece se solidarizează cu ceilalți colegi din muzeele din țară, protestând împotriva salariilor extrem de mici din sectorul muzeal, se arată într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook a instituţiei.

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” va avea, astfel, un program normal de vizitare sâmbătă, 18 mai 2024, fiind deschis între 10:00 şi 20:00, cu ultima intrare la ora 19:00.

Sistemul de salarizare actual reprezintă o amenințare extrem de severă la adresa procesului de management al unui muzeu. Dacă vrem să avem în continuare muzee funcționale, trebuie găsită o soluție pentru creșterea nivelului de salarizare în muzeele care au fost uitate până acum. Ministerul Culturii a înțeles de la început acest lucru și a propus ordonanța de creștere salarială. Trebuie doar ca restul Guvernului sa înțeleagă.

Mulțumim foarte mult publicului nostru pentru că ne apreciază atât, lucru pe care îl vedem din numărul mare de vizitatori care ne trec pragul: aproape 600.000 de persoane ne-au vizitat muzeul în 2023, acesta fiind cel mai mare număr de vizitatori în cursul unui an, de la înființarea acestei instituții. Acest lucru nu poate decât să ne bucure, în primul rând pentru că ne transmite că suntem relevanți pentru comunitate și munca noastră este recunoscută de public. Dacă se va ajunge la proteste ale salariaților din muzee, în data de 18 mai, așa cum se preconizează în momentul de față, ar fi grozav dacă o parte din public ar protesta alături de salariații muzeelor, transmițând astfel guvernanților ideea că publicul înțelege că muzeele sunt importante, că trebuie să înțeleagă și guvernanții acest lucru și că munca celor care lucrează în muzee trebuie răsplătită cum se cuvine.

comunicat al muzeului „grigore antipa”

Şi Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) se alătură protestului, în contextul salariilor mici ale angajaţilor din domeniu. Nu îşi va deschide porţile în noaptea de sâmbătă spre duminică, când este ediţia aniversară de 20 de ani a Nopţii Muzeelor.

Acestea sunt doar două dintre instituţiile care au anunţat că vor rămâne închise în Noaptea Muzeelor. Nemulţumirea este extinsă printre sindicaliştii din domeniul Culturii, după cum Buletin de Bucureşti a scris:

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect