„Aloo, Garda de Mediu?!? Domnu’ Alexe, doamna Firea, ce faceți, dormiți?”, sunt doar câteva dintre sintagmele, mai civilizate, care umplu internetul, de aproape un an de zile, atunci când senzorii independenți de monitorizare a calității aerului bat în roșu.
Dacă iarna trecută e deja foarte departe, celebrele incendii de la Periș au ținut sus pe agenda publică problematica aerului îmbâcsit chiar și peste vara care tocmai a trecut.
Asta deși vegetația abundentă a mai oprit pulberile pe frunze, ambuteiajele s-au mai elasticizat pe fondul pandemiei, iar bătrânele furnale ELCEN și miile de boilerele pe gaz din blocuri, cărora le spunem simandicos centrale de apartament, s-au mai calmat la rândul lor.
Să mai aducem în discuție zăpada neagră de la nivelul trotuarelor sau chinurile celor din Sectorul 1 care săreau speriați cu mâna la nas, în toiul nopții, după ce detectoarele de gaze piuiau din cauza duhorii ce mătura mii de imobile dinspre Chiajna-Rudeni, ani la rândul?
Ar fi irelevant să spunem doar că am devenit cu toții deodată mai conștienți de pericolul în care ne aflăm, dacă nu am lua în calcul senzorii de aer mai sus amintiți.
Nu că ar fi fost vreo invenție de ultimă oră, niște gadgeturi absolute, ci pur și simplu că sunt niște dispozitive firești care ne-au luminat și pe noi românii, în cele din urmă.
Sună urât, știu, dar câți dintre noi aveau habar, înainte de nebunia asta, de rețeaua națională de senzori de aer plină de sincope și ale cărei baze au fost puse, prin fonduri Phare, la începutul anilor 2000, practic acum aproape 20 de ani?
Citește continuarea pe mincrafts.ro
