Ploaia e, la București, un fel de oglindă. Indiferent de cum bate soarele în bălți după furtună, sau după cum pică lumina de la becul străzii, noaptea, deasupra vreunei guri de canal, astupată cu gunoi. Oglinda reflectă, cu fiecare strop căzut, starea reală a unei infrastructuri șubrede și a unei administrații care, parcă merge prin noroi, până la genunchi, de ani buni. Sub codurile roșii de ploi torențiale, se vede de fapt un oraș clădit pe nămol, condus la fel, de un „nămol” de incompetență și lipsă de viziune.
Într-o Capitală ce pare să se scufunde la fiecare ploaie mai serioasă, soluțiile se discută la nivel teoretic. Reprezentații ApaNova au declarat pentru Buletin de București, la scurt timp după furtuna de la începutul lunii iunie, că în Capitală sunt necesare „rezervoare mamut” subterane, concepute pentru a gestiona volumele masive de apă.
Aceste structuri ar avea rolul de a prelua „vârful viiturii” în timpul precipitațiilor intense, pentru a nu suprasolicita sistemul de canalizare.
Soluția, inspirată din alte orașe europene, cum ar fi Munchen, ar presupune construirea unor bazine subterane sub spații verzi publice, precum Parcul Izvor sau cel de la Operă.
O astfel de intervenție ar opri, cel puțin în teorie, transformarea rapidă a zonelor depresionare în lacuri urbane.
Soluții pe hârtie și realități blocate
De la teorie la practică, drumul este lung și, în București, pare presărat cu obstacole birocratice. Implementarea proiectelor nu depinde doar de compania care propune soluțiile tehnice și care are concesionat profitabilul sistem de apă-canal al Capitalei.
De la planuri la realizări, e nevoie de avize, de achiziționarea terenurilor necesare și, mai ales, de o decizie politică fermă.
Proiectul acestor bazine subterane a fost discutat de ani de zile, încă de pe vremea primarului general fugit acum în Grecia, însă a rămas la stadiul de intenție.
Gălețile goale și promisiunile deșarte
În lipsa acestor investiții suplimentare, care ar impune o majorare a tarifelor și un acord din partea Primăriei, situația rămâne la fel de precară.
Compania își continuă activitatea în baza planului investițional asumat inițial, dar admite, printre rânduri, că Bucureștiul nu mai are mult din cauza fenomenelor meteo din ce în ce mai extreme.
Astfel, fiecare ploaie torențială readuce în discuție un sistem de canalizare care, deși anunțat ca fiind pregătit, atinge rapid limita de capacitate. Iar Bucureștenii rămân cu aceeași imagine: un oraș care se scufundă, în timp ce oficialii ridică din umeri și se lamentează, fără să acționeze, invocând eterna lipsă de fonduri.
Adică un oraș condus cu o găleată spartă, pe o mlaștină plină de promisiuni.
