Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Transport

Tren direct de la Kiev către București Nord și retur, din 10 octombrie. Garnitura își reia circulația după cinci ani

Tren direct de la Kiev către București Nord și retur, din 10 octombrie. Garnitura își reia circulația după cinci ani
Tren direct de la Kiev către București Nord și retur, din 10 octombrie. Garnitura își reia circulația după cinci ani. FOTO: Ionel Scrioșteanu

Un tren direct de la Kiev către București Nord și retur, va circula din 10 octombrie. CFR Călători anunță ruta garniturii: Kiev – Ungheni – București Nord și retur.

Noua rută va lega Ucraina de România printr-un traseu care trece prin Kiev, Vinița, Jmerynka, Mohîliv-Podilskîi, Velcineț, Ungheni și Iași, cu destinația finală Gara de Nord din București. Durata unei călătorii Bucureşti – Kiev va fi de aproximativ 24 de ore, la fel şi a celei Kiev – Bucureşti. 

Programul de circulație

  • Trenul internațional IR 99/401: Kiev (plecare 06:30) – București Nord (sosire 06:47), circulă începând cu data de 10/11.10.2025;
  • Trenul internațional IR 402/100: București Nord (plecare 19:10) – Kiev (sosire 19:34), circulă începând cu data de 11/12.10.2025.

Prețul unei legitimații de călătorie în relația București Nord – Kiev, la vagon de dormit (cu patru paturi în cabină), este de 73,4 Euro.

CITEȘTE ȘI: Zile libere pentru părinți în caz de vreme nefavorabilă. Care sunt condițiile

Tren direct de la Kiev către București Nord și retur, anunțat din vară

Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul român al Transporturilor, anunța încă din luna august că vagoanele ucrainene se vor atașa la trenul Prietenia via Chișinău. Din vară s-au purtat discuții pentru reintroducerea unui tren direct între cele două capitale şi s-au făcut și teste.

O mare diferență este că acum trenul va ieși din țară pe la Ungheni și traversează Republica Moldova, în timp ce trenul de acum câțiva ani nu tranzita Moldova, ci părăsea România la punctul de frontieră Vicșani – Vadu Siret (Ucraina).

„Împreună cu delegația ucraineană, am discutat și propunerea privind reluarea traficului feroviar de călători între Ucraina și România cu trenuri la legătură în forntiera feroviara Vadu Șiretului (coborâre/ urcarea călătorilor). Dar și posibilitatea realizării unei prelungiri a traseului de la București spre Varna. Discuțiile pe aceste subiecte au rămas deschise, urmând ca parametrii tehnici și comerciali să fie stabiliți de comun acord între administrațiile implicate”, a explicat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor.

Pandemia a oprit trenul București-Kiev

Trenul București-Kiev a circulat în perioada comunistă și până în 2015. Garnitura circula pe relația Sofia-Moscova, potrivit Club feroviar.

În martie 2016, a fost reintrodus în circulație, sub numele „Bucovina”, garnitura fiind formată dintr-un vagon de dormit, care se atașa la trei trenuri, două din Ucraina și unul din România, parcurgând distanța de la Kiev și până în București în aproximativ 26 de ore.

Circulația acestui tren a fost oprită odată cu izbucnirea pandemiei de coronavirus.

CITEȘTE ȘI: Cât a plouat în București în ultimele 24 de ore. Cea mai mare cantitate, la Filaret, de peste 50 l/mp

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.