Un proiect de hotărâre propus de Consiliului Județean Ilfov prevede reguli noi pentru exproprierile necesare viitoarei șosele Tânganu–A2–Cernica, drum paralel lângă Autostrada Soarelui.
Documentul va fi supus votului în ședința ordinară programată pe 30 septembrie.
Dacă va fi adoptat, noul drum s-ar putea întinde pe o distanță de 8 kilometri și va fi o nouă legătură care va contribui la preluarea traficului generat de descărcările de trafic de pe Autostrada A2.
Documentul mai prevede și că suportul necesar pentru derularea exproprierilor ar putea fi asigurat fie de CNAIR, fie de Consiliul Județean Ilfov.
Mai precis, CJ Ilfov ar putea cheltui bani pentru exproprierea coridorului de drum județean. Finanțarea ar putea veni din Programul Regional București-Ilfov 2021-2027.
Asocierea dintre CJ Ilfov și CNAIR ar urma să fie valabilă pe întreaga perioadă de acțiune a contractului european de finanțare.
Pentru expropierea zonei forestiere de pe actuala planificare a drumului, despăgubirile ar urma să fie stabilite prin hotărâre de guvern, potrivit datelor consultate de reporterii Buletin de București.
Noul drum ar urma să fie dotat cu trei intersecții giratorii pentru asigurarea legăturii între toate sensurile de circulație, dar și cu benzi de accelerare și decelerare care au o lungime de aproximativ 1,54 kilometri.
Sensurile giratorii ar urma să facă legătura inclusiv cu intrarea din parcarea de pe sensul București–Constanța.
Drumul de legătură va fi dotat cu 325 de stâlpi cu panouri dotate cu becuri LED și parapeți metalici în zona rambleurilor și a curbelor deosebit de periculoase.
CITEȘTE ȘI: ILFOV | DJ 101 Buftea – Tamași: 19 proprietari împart despăgubiri totale de 3.000 de euro
CNAIR, lider de partenariat
Documentul care așteaptă votul consilierilor județeni prevede și cine conduce parteneriatul. CNAIR ar urma să fie liderul parteneriatului format împreună cu Consiliul Județean Ilfov.
CJ Ilfov își păstrează însă calitatea de beneficiar și titular al contractului. Autoritatea derulează achizițiile și este cea care obține avizele și autorizațiile de execuție a lucrărilor.
CNAIR trebuie să asigure suportul pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.
Noul drum ar urma să facă parte din rețeaua TEN-T Centrală, fiind conectat la principalele coridoare europene de transport. În documentul care așteaptă votul consilierilor arată că drumul ar urma să facă legătura cu coridoarele „Rin-Dunăre, Marea Baltică-Marea Neagră-Marea Egee”.
O nouă cale de acces către Autostrada Soarelui, via DN1-Brănești
Drumul Județean 100, paralel cu Centura Capitalei în Nord-Estul județului Ilfov, a fost racordat la Autostrada București-Constanța. Amenajarea accesului la Autostrada A2 a fost finalizată, iar porțiunea de drum a fost dată în circulație pe 30 iulie 2021, după cum scria Buletin de București.
“Amenajare acces în Autostrada A2 între km.21+380 – km.24+050 stânga-dreapta și a drumurilor de legătură cu aceasta” conectează practic DJ 100, care pornește din orașul Otopeni, cu Autostrada Soarelui.
Astfel, localitățile Otopeni, Tunari, Ștefănești, Afumați, Găneasa și Brănești au acces direct la șoseaua de mare viteză către mare.
Mai mult, legătura nou creată din dreptul localității Brănești permite astfel evitarea aglomerației de pe Centura Capitalei dintre E85 și Autostrada Soarelui.