Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a transmis că vrea să introducă patrule stradale în zona Tineretului, ca soluție de descurajare a consumului de droguri și violențelor dintre blocuri. Edilul a precizat că va fi o formă de „monitorizare stradală”.
Edilul a dat vestea în timpul unei întâlniri cu cetățenii, iar clipul video a fost distribuit pe rețelele de socializare. O locuitoare din Sectorul 4 i-a transmis acestuia că se teme pentru siguranța fiului ei în vârstă de 9 ani.
„Luăm măsuri! Nu stăm impasibili, nu ridicăm din umeri, ci reacționăm alături de instituțiile de forță ale statului român. Mai ales când e vorba de siguranța familiilor noastre, merg până în pânzele albe pentru a găsi soluții și asta am promis și oamenilor care locuiesc în cartierul Tineretului.
Că, alături de Poliția Națională și de DIICOT, vom întări activitățile de monitorizare stradală și îi vom îndepărta din comunitatea noastră pe cei care aleg să nu respecte normele de siguranță publică.”, a scris acesta în descrierea postării video de pe Facebook.
Cine va face parte din noile patrule stradale. Primăria va angaja oameni
Daniel Băluță a precizat că măsurile sunt discutate împreună cu Poliția Națională și cu DIICOT. Acesta a menționat că autoritățile locale se află în prezent în proces de recrutare a personalului care ar urma să facă parte din noua structură anunțată.
Potrivit edilului, proiectul ar urma să fie implementat într-un interval estimat la o lună și jumătate – două luni. Ulterior, „monitorizarea stradală” va fi menținută cu titlu permanent.
„Chiar ieri am avut o întâlnire directă cu șeful Poliției Municipiului București, cu domnul Berechet, cu cel de la Sectorul 4 și cu colegul meu de la Poliția Locală. Într-adevăr, este o problemă extrem de delicată. Noi, împreună cu dânșii, am decis să facem următorul lucru:
Timpul de implementare este undeva între o lună și jumătate și două luni. Avem nevoie de patrulare și avem nevoie de a descuraja aceste lumi. Ca atare, am identificat o soluție prin care vom avea, în acest timp despre care v-am vorbit, în sector, dar în modul deosebit pe această zonă aici, vizavi de vândut și de consum, vom avea patrule. Este o creație nouă, nu mai avem nicăieri așa ceva.
O să se numească „monitorizare stradală”. Asta vom avea și cu titlu permanent, acest tip de structură pe care o folosim, în primul rând, să descurajăm. Despre asta este vorba. Vom introduce această monitorizare stradală.
Suntem în curs de a angaja oameni de parametrii corespunzători. (…) Vom avea această structură. Poliția Națională împreună cu DICOT vor acționa în această direcție.”, a explicat acesta în timpul întâlnirii cu cetățenii Sectorului 4.
De asemenea, Daniel Băluță a explicat că există 700 de camere montate pe raza Sectorului 4. Până la finalul anului, acesta estimează că numărul camerelor va ajunge la 1.000.
Edilul a mai transmis că sistemul este gândit în legătură cu structurile de ordine publică, prin intermediul unui dispecerat, iar acesta va include și noua structură.
„Avem Poliția Națională, Poliția locală. Am făcut împreună un sistem care are la bază dispeceratul, iar sub acest dispecerat vine această structură.”, a adăugat Băluță.