Compania Metrorex a acumulat restanțe de peste 217,2 milioane de lei față de Alstom, compania care asigură mentenanța trenurilor. Informația a fost confirmată oficial de directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș, pentru Adevărul.
Potrivit Metrorex, valoarea facturilor restante către furnizorul de servicii de mentenanță ajunge la 217,2 milioane de lei. Contractul a fost semnat în ianuarie 2022 și acoperă o perioadă de 15 ani. Valoarea totală a acestuia este de 2,45 miliarde de lei.
Metrorex a precizat că, deși a acumulat restanțe față de Alstom, niciun tren nu a fost imobilizat din cauza neplății. Nici serviciile de mentenanță nu au fost suspendate, însă reprezentanții Alstom avertizează că activitatea devine tot mai greu de susținut în actualele condiții.
„Nu există vagoane imobilizate pe aceste considerente (vagoane imobilizate din lipsă de mentenanță cauzată de neplată).”, a transmis Metrorex în răspunsul oficial.
Metrorex a acumulat restanțe de peste 200 de milioane de lei la Alstom
Marian Artimon, președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou (USLM), susține că, din cauza faptului că statul nu a achitat integral compensația de transport, iar tarifele practicate de Metrorex nu acoperă costul real de funcționare.
Acesta susține că statul ar trebui să acorde compensația pe care trebuia să o plătească Metrorex, în valoare de 1,26 miliarde de lei. Anul trecut s-au alocat doar aproximativ 900 de milioane de lei. Diferența de aproape 300 de milioane de lei ar fi permis companiei să își achite datoria către Alstom, a mai precizat Marian Artimon.
Totodată, acesta a mai menționat că tariful Metrorex este printre cele mai mici din Europa, iar compania este „un mare consumator de energie”.
În paralel cu restanțele privind mentenanța, Metrorex a calculat penalități de întârziere în valoare de aproximativ 58 de milioane de euro pentru trenurile care ar fi trebuit livrate pentru Magistrala 5 de metrou.
Mai exact, Alstom ar fi trebuit să livreze 13 trenuri de tip Metropolis pentru Magistrala 5, iar până în prezent au fost livrate 12 unități. Niciuna nu a fost încă introdusă în circulație.
Citește mai multe detalii pe Adevărul.ro.
Magistrala 6 ar putea fi gata fără trenuri
Metrorex a anunțat că amână, din nou, licitația pentru achiziția garniturilor pentru Magistrala 6, care va lega Capitala de aeroportul „Henri Coandă”. O nouă rundă ar putea avea loc în a doua jumătate a acestui an, cu cel puțin doi ani mai târziu față de primul termen, potrivit Economedia.ro.
Documentația pentru „Pachetul 3.2. – Material rulant” este finalizată și se află în etapa de verificare finală, potrivit reprezentanților companiei. După validare, aceasta va avea nevoie de avizul Autorității Feroviare Române și, ulterior, de la Agenția Națională pentru Achiziții Publice.
Compania a invocat complexitatea procedurii, etapele succesive de avizare și limitările bugetare drept motive pentru amânarea licitației. Din cauza întârzierii, este posibil ca Magistrala 6 să nu poată fi pusă în funcțiune, întrucât livrarea trenurilor durează cel puțin 36 de luni de la semnarea contractului. Mai multe detalii AICI.