Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Sunday , 28 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Main „Dosarul 10 August” | 16 jandarmi, ofițeri și subofițeri, au fost trimiși în judecată pentru rănirea a 433 de persoane
MainȘtiri

„Dosarul 10 August” | 16 jandarmi, ofițeri și subofițeri, au fost trimiși în judecată pentru rănirea a 433 de persoane

214

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis în judecată 16 jandarmi care ar fi provocat „suferințe fizice sau  leziuni ce au necesitat între 1 și 50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare unui număr de 433 de persoane”

Procurorii Secției parchetelor militare  din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a 16 inculpați, cercetați în stare de libertate, astfel:

  • inculpatul  col. CAZAN LAURENȚIU VALENTIN, la data faptelor adjunct al directorului general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București (DGJMB), în prezent ofiţer în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual;
  • inculpatul col. (r) CUCOȘ GHEORGHE SEBASTIAN, la data faptelor inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu;
  • inculpatul col. (r) SINDILE IONUȚ CĂTĂLIN, la data faptelor prim-adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu;
  • inculpatul col. (r) CIOBANU LAURENȚIU CRISTIAN, la data faptelor comandant de batalion în cadrul DGJMB, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă şi o infracţiune de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul col. POPESCU CĂTĂLIN RĂZVAN, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă aflate în concurs real;
  • inculpatul col. ZĂVOIANU MARIAN ION, ofițer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă;
  • inculpatul lt.col. DUMITRU ADRIAN COSTEL, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă şi trei infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul mr. MOLDOVEANU LUCA FLORIN, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul  cpt. MIHAI MARIUS DANIEL, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracțiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul plt. adj. (r) BELECCIU ALIN, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă;
  • inculpatul  plt. maj. BÎRSAN MARIAN CRISTIAN, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul plt. adj. BOLAT CRISTIAN, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă;
  • inculpatul plt. adj. şef BUZATU GEORGE, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  • inculpatul plt. adj. CARMOCANU FLOREA, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
  •  inculpatul plt. adj. şef  (r) CUSTRIN BARDAHAN PAVEL, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă;
  • inculpatul plt. maj. (r) ZAMFIR GEORGE CONSTANTIN, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă.

În data de 10 august 2018, la ora 23.11, cu ocazia mitingului de protest ce a avut loc în Piața Victoriei din municipiul București, col. CAZAN LAURENȚIU VALENTIN, în calitate de comandant al acțiunii, precum și  inculpații CUCOȘ GHEORGHE SEBASTIAN, și SINDILE IONUȚ CĂTĂLIN, în calitate de coordonatori ai aceleiași acțiuni, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și au ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispozițiilor legale, intervenția în forță în vederea dispersării întregii mase de protestatari prezente în Piața Victoriei (aproximativ 30.000 persoane), intervenție pe care ulterior au și condus-o. Faptele inculpaților au avut drept consecințe  îngrădirea libertății de întrunire și a dreptului la integritate fizică și psihică a manifestanților prezenți în Piața Victoriei, drepturi fundamentale prevăzute de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), precum și provocarea de suferințe fizice sau  leziuni ce au necesitat între 1 și 50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare unui număr de 433 de persoane”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Mai mult, intervenția în forță a jandarmilor s-a făcut “cu încălcarea principiilor necesității, gradualității și proporționalității, principii consacrate de reglementările legale în materie și reflectate în jurisprudența CEDO”

Astfel, potrivit procurorilor, jandarmii au acționat nu doar împotriva persoanelor care se manifestau violent, în vederea izolării acestora și aplicării măsurilor legale, ci și împotriva manifestanților pașnici, care constituiau marea majoritate a protestatarilor.

În mod concret, cercetările efectuate au stabilit că militarii jandarmi au folosit cu ocazia executării misiunii respective un număr total de 63 grenade de mână cu efect acustic, 489 de grenade de mână cu efect iritant lacrimogen, 316 cartușe de calibru 38 mm. și 40 mm., de asemenea cu efect iritant lacrimogen, 8 pulverizatoare de capacitate mărită și 168 pulverizatoare de mână.

În ceea ce-l privește pe inculpatul col. CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, cercetările efectuate în cauză au stabilit că, la data de 11 august 2018, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a întocmit un raport de acțiune preliminar, în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că a menționat că prefectul municipiului București ar fi aprobat intervenția în forță a militarilor jandarmi asupra demonstranților adunați în Piața Victoriei.

În privința celorlalți inculpați, din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul dispozitivului de asigurare și restabilire a ordinii publice din Piața Victoriei, distinct de ordinul de intervenție în forță dat de către primii trei inculpați menționați anterior, au înlesnit utilizarea forţei fizice și mijloacelor tehnice din dotare sau le-au folosit împotriva unor protestatari în mod nejustificat, cauzându-le acestora suferințe fizice și/sau leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare între 1 și 50 zile de îngrijiri medicale.

Precizăm că în acest dosar s-au dispus și soluții de clasare, două disjungeri față de doi inculpați, cu care s-au încheiat ulterior două acorduri de recunoaștere a vinovăției sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, precum și alte disjungeri în vederea identificării unor jandarmi cu privire la care, din cercetările efectuate, au rezultat indicii referitoare la săvârșirea unor fapte de natură penală, se mai arată în comunicat.

De asemenea, până la data de 01.08.2023, dintre persoanele vătămate, 312 s-au constituit părți civile în cauză.

Procurorii militari au dispus introducerea în procesul penal, în calitate de părți responsabile civilmente, a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.

FOTO: Inquam Photos / George Călin

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 36 de ani şi este reporter și editor-coordonator la Buletin de București.

lasă un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

pe același subiect

blue bmw car in a dark room
ArticoleMain

Operațiunea „BLOCADA”, în Centrul Capitalei: 1.700 de persoane legitimate și aproximativ 700 de controale corporale

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Sectoarele...

ArticoleMainTermoficare

TERMOFICARE | 100 de blocuri din Sectorul 2, fără apă caldă până pe 1 mai. Alte 10 cartiere, „alimentate deficitar”

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunţă că din cauza unei avarii...

ArticoleȘtiriTransport

Sistemul Automat de Taxare al STB, în revizie până duminică seara

În acest weekend, respectiv din data de 26.04.2024, ora 20:00 până la...