Copiii refugiaților de război, inclusiv familiile acestora, încadrați în unitățile de învățământ preșcolar, gimnazial și preuniversitar din Sectorul 5 nu mai beneficiază de banii pentru hrană pe care îi acordau Primăria Sectorului 5. Un proiect de hotărâre dezbătut în ședința de miercuri a în Consiliului Local abrogă o hotărâre similară din 2022.
UPDATE: Proiectul a fost adoptat cu 16 voturi pentru. Banii pentru norma de hrană pentru copiii de refugiați nu vor mai fi dați acestora de la 1 februarie.
Fiecare copil de refugiat primea 24 de lei pe zi, ca normă de hrană, ajutor provenind din fondul de rezervă al Primăriei Sectorului 5.
Potrivit notei de fundamentare, autoritățile suspendarea ajutorului prin faptul că suma lunară reprezentând cheltuielile pentru hrana preșcolarilor care frecventează cursurile unei grădinițe nu se suportă de la bugetul administrației centrale de stat și nici de la bugetul local. Prin urmare, a fost nevoie de accesarea Fondului de rezervă.
Un alt movit pentru care autoritățile nu mai consideră justificat acest ajutor este faptul că ar fi apelat un număr foarte mic de beneficiari, respectiv cel mult 8 copii/lună, provenind din trei unități de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 5 (instituții de nivel preprimar).
Mai mult, până acum, nicio persoană din zona conflictului armat din Ucraina nu a solicitat și nu a accesat serviciile oferite de Baia publică şi Spălătoria Socială din subordinea DGASPC Sector 5.
AJutoarele pentru copiii refugiaților, menținute doar doi ani
În aprilie 2022, Consiliul Local al Sectorului 5 a adoptat Hotărârea nr. 59 privind susținere pentru copiii refugiaților de război, inclusiv a familiilor acestora, care sunt încadraţi în unităţile de învățământ preşcolar, gimnazial și preuniversitar de pe raza Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.
Potrivit actului normativ, autoritățile locale se angajau să îndeplinească trei îndatoriri:
- susţinerea cheltuielilor ocazionate de înscrierea copiilor refugiaţi de război în unitățile de învățământ preşcolar, gimnazial și preuniversitar de pe raza Sectorului 5 al Municipiului București, aici intrând inclusiv cota parte a normei de hrană așa cum a fost ea stabilită;
- punerea la dispoziţia refugiaților de război, în mod gratuit, de către DGASPC Sector 5, a serviciilor publice „baie publică și spălătorie socială”;
- asigurarea de servicii medicale refugiaților de război, în mod gratuit, de către „Centrul Mutifuncţional Sfântul Andrei”.
.