UPDATE ORA 10:00:
Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codului galben, intervalul 06:00-10:00, ISU B-IF a gestionat alte 12 intervenții pentru îndepărtarea a 11 copaci căzuți în București și unul în județul Ilfov.
Au fost avariate 9 autoturisme.
(Total: 24 de intervenţii, 23 de copaci căzuţi, 15 maşini avariate)
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Pompierii militari au avut douăsprezece intervenţii în teren de când Bucureştiul a intrat sub incidenţa codului galben de vreme rea. Au căzut doisprezece copaci în mai multe zone ale Capitalei şi au fost avariate şase maşini.
De altfel, prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, a convocat pentru ora 10:30 membrii Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a fi evaluate planul de intervenţie şi operaţiunile în desfăşurare.
Premierul Marcel Ciolacu le-a cerut de ieri, miniştrilor, măsuri pentru ca indiferent de starea vremii, autorităţile să fie pregătite să intervină. El a cerut convocarea comandamentelor de iarnă la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Transporturilor şi Ministerului Energiei, în cursul zilei de duminică, pentru a pregăti măsuri de intervenţie.
În județul Ilfov nu au fost înregistrate intervenții, deocamdată, ca urmare a fenomenelor meteo.
Vom updata acest articol de fiecare dată când apar noi informaţii cu probleme generate de vreme în Bucureşti şi în judeţul Ilfov.