Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 4 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Contracte de miliarde de euro semnate pentru lucrări la magistralele de metrou M4 şi M6

537
Captură foto: Proiectul de prezentare realizat de Metroul SA

A fost semnat contractul de finanțare în valoare de 2,5 miliarde de euro pentru extinderea magistralei de metrou M4 între Gara de Nord și Gara Progresul, care va traversa sectoarele 1, 4 şi 5 şi comuna Jilava din judeţul Ilfov, se arată într-un comunicat al biroului de presă ce ține de Primăria Sectorului 4.  În paralel, Metrorex anunţă că a fost semnat contractul de 1.87 miliarde de euro, pentru lucrări la tronsonul M6 dintre 1 Mai şi staţia Tokyo.

Alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu și de directorul Metrorex, Mariana Miclăuș, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a semnat contractul de finanțare din bani europeni nerambursabili, accesați prin „Programul Transport” al Uniunii Europene 2021-2027. Este cea mai mare investiție publică pentru București din ultimii ani. 

YouTube video

Procedura de licitație publică este deja publicată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP). Comunicatul se adresează și operatorilor economici interesați să participe la licitația privind extinderea Magistralei 4, precizând că aceștia mai pot depune ofertele până pe 27 iunie. După ce va semna contractul de executare a lucrărilor de proiectare și execuție, câștigătorul licitației va avea la dispoziție 60 de luni. Primele 8 luni vor fi alocate fazei de proiectare și, ulterior, va începe construcția efectivă. 

Caracteristicile noii magistrale

Traseul tronsonului nou de pe M4 va avea 14 stații, dispuse pe o lungime de aproximativ 12 kilometri, între stația Gara de Nord 2 și Gara Progresul. Noile stații prin care va trece metroul sunt: Gara de Nord 2, Știrbei Vodă, Bogdan Petriceicu Hașdeu. Uranus, George Rozorea, Chirigiu, Filaret, Eroii Revoluției 2, George Bacovia, Toporași, Nicolae Cajal, Luică, Giurgiului și în final, Progresului.   

Această magistrală ar putea fi prelungită și dincolo de comuna Jilava, până la Adunații Copăceni din județul Giurgiu, conform Metrorex. Sectorul 4 are acolo proiectul Aeroportului Internațional București Sud. 

Metroul SA a realizat un proiect în care pune în imagini viziunea stațiilor și traseului. În videoclip sunt prezentate mai multe caracteristici ale proiectului, printre care stații de tip park & ride și porți automatizate între peron și liniile de metrou și materiale de ultimă generație.  

Daniel Băluță a spus la Ministerul Transporturilor că acest tronson va contribui la combaterea poluării din oraș:

Magistrala M4 va soluționa două deficiențe ale orașului, ce nu mai pot fi ignorate. În primul rând, alături cu proiectul Aeroportului București-Sud, va regla decalajul evident de dezvoltare între zona de Sud și cea de Nord a Bucureștiului. Apoi, va ajuta la combaterea poluării, prin reducerea semnificativă a indicilor de trafic din oraș, fiind o alternativă reală de transport nepoluant. Până pe 27 iunie, așteptăm ofertele operatorilor interesați de această licitație, iar în următoarele 3, 4 luni de zile, sper să avem un câștigător și să dăm ordinul de începere pentru proiectare

daniel băluţă, primarul sectorului 4

Directorului Metrorex, Mariana Miclăuș, a subliniat, de asemenea, nevoia acestui tronson pe Magistrala M4: 

„Odată cu realizarea acestei extinderi între Gara de Nord până la Gara Progresul, pasagerii vor avea metrou de la Otopeni până la Gara Progresul, întrucât magistralele se intersectează la 1 Mai. În ultima perioadă, se vorbește mult despre metrou și suntem încântați de acest aspect, întrucât acesta este alternativa transportului de suprafață, pentru a proteja mediul înconjurător în acest oraș supra-aglomerat”.

Extinderea Magistralei M4 oferă cea mai mare linie nord-sud a orașului. Ea va lega Aeroporturile Otopeni și Băneasa de gările de cale ferată Băneasa, Basarab, Gara de Nord și Gara Progresul. 

Vin bani europeni şi pentru şase staţii de pe M6

Metrorex şi Ministerul Transporturilor au semnat contractul de finanţare pentru cei 6.6 kilometri de magistrală de metrou cuprinsă între staţiile 1 Mai şi Tokyo.

Valoarea proiectului este de peste 9.3 miliarde de lei (aprox. 1.87 mld. de euro)

Proiectul “Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni” va avea 12 trenuri, un traseu de 14,2 km și va cuprinde 12 stații de metrou: Pajura, Expoziției, Piața Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I. C. Brătianu, Aeroportul Internațional Henri Coandă. Proiectul este împărțit în două loturi: Lot 1.1 Secțiunea de Sud (1 Mai – Tokyo) ( 6,6 km și cuprinde 6 stații) și Lot 1.2. Secțiunea de Nord (Tokyo – Aeroport Otopeni)(7,6 km și 6 stații). Această conexiune nouă și rapidă se adresează tuturor locuitorilor Capitalei, oamenilor de afaceri, navetiștilor, turiștilor și va asigura îmbunătățirea oportunităților privind activitatea și călătoriile, mediul și calitatea vieții. Noua linie de metrou va deservi o zonă cu un potențial ridicat de cerere pentru transport rapid, sigur și eficient. De asemenea, siguranța în trafic se va îmbunătăți semnificativ.

Linia de metrou M6, în integralitate subterană, va asigura un sistem de transport rapid de mare capacitate între Aeroportul Internațional Henri Coandă Otopeni-Bucureșți și zona centrală a orașului, contribuind astfel la dezvoltarea economiei regionale și la îmbunătățirea mediului urban prin reducerea congestionării traficului rutier, accidentelor în trafic și poluării aerului.

Valoarea fondurilor europene aferente PNRR este de 1.470.751.100 lei.

comunicat metrorex

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a exprimat necesitatea îmbunătățirii transportului public prin consolidarea metroului:

„Au fost semnate două contracte, în valoare de 4,3 miliarde de euro. O sumă impresionantă, însă absolut necesară pentru transportul public din București. Eu spun de vreo doi ani că nu putem avea transport integrat în București dacă nu avem și metroul parte a acestui sistem”. 

CITEŞTE ŞI:

scris de

Ana Anghel-Dimache

Sunt studentă la jurnalism și m-am născut în București, oraș plin de povești care merită explorate. Îmi place să scriu despre subiecte politice, de mediu și legate de transportul din Capitală. Încerc să pictez o imagine cât mai sinceră a realității și susțin presa independentă pentru că este esențial să pot reda faptele în formele lor adevărate.

pe același subiect

Consultare cu proiectanţii pe marginea caietului de sarcini pentru drumul de mare viteză Bucureşti-Giurgiu. FOTO: CNIR
ArticoleMainTransport

Încă un pas spre drumul de mare viteză Bucureşti-Giurgiu: a fost aprobată lansarea licitaţiei pentru studiul de fezabilitate

Lansarea licitaţiei pentru studiul de fezabilitate necesar construirii drumului de mare viteză...

Noi restricţii din pricina şantierului M6. FOTO: Google Satellite View
ArticoleȘtiriTransport

Noi restricţii în zona de nord a Capitalei, pentru şantierul magistralei de metrou M6

Noi restricţii de trafic au fost anunţate de Brigada Rutieră a Poliţiei...

Foto: FB/ Strazi Deschise - București
ArticoleCulturăȘtiriTransport

Weekend cu „Străzi Deschise”. Programul artistic și restricțiile de circulație

Un nou weekend cu „Străzi Deschise, București – Promenadă Urbană” aduce activități...