Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 10 June 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentMain

Ciocnire de trenuri în gara Constanța. Două garnituri care plecau spre București s-au ciocnit. 14 răniți

330
Ciocnire de trenuri în gara Constanța
Ciocnire de trenuri în gara Constanța. Foto ISU Constanța

O ciocnire de trenuri a avut loc duminică în gara Constanța. Două garnituri ale CFR Călători care urmau să plece spre București s-au lovit, din cauza unor manevre greșite.

14 persoane aflate în cele două trenuri au fost rănite.

UPDATE 16.00: Trenurile au plecat spre București

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis că, începând cu ora 16:00, circulația feroviară în stația Constanța a fost reluată în condiții de siguranță, după finalizarea intervențiilor operative și a investigațiilor desfășurate de organele abilitate.

„Ambele trenuri implicate în incidentul feroviar( IR 1586 și IR 1688) operate de operatorul național de transport feroviar de călători CFR Călători , au fost retrase din circulație pentru efectuarea verificărilor tehnice necesare.

Totodată, operatorul național de transport feroviar de călători CFR Călători va suplimenta compunerea trenului IR 1682 , cu plecare la ora 16:30 , cu 8 vagoane, pentru a asigura preluarea și continuarea călătoriei pasagerilor afectați de incidentul feroviar”, se arată în comunicat.


Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța au anunțat că în stația CF Constanța a fost activat Planul Roșu de intervenție astăzi, la ora 14:15, în urma unui incident feroviar care a avut loc pe linia 1.

„CT localitatea Constanța – incident feroviar. Din informațiile preliminare, sunt două trenuri implicate, fiind vorba despre o tamponare.

Având în vedere numărul mare de călători, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de intervenție.

La locul evenimentului au fost alocate 4 ambulanțe SMURD, 1 ambulanță SMURD cu medic, 2 autospeciale pentru transport victime multiple, 3 ambulanțe SAJ, 1 echipaj de stingere”, a comunicat ISU Constanța.

CITEȘTE ȘI: Prezența la vot 2025 | Numărul de votanți crește cu un milion pe oră. Bucureștiul, cele mai multe voturi după diaspora

Ciocnire de trenuri care plecau spre București

Cele două trenuri implicate în accident sunt IR 1586, care urma să plece spre București la 14.20, și IR 1688, care urma să plece la 15.25.

În momentul în care prima garnitură de călători se pregătea să plece din stație, a fost lovit de al doilea tren , care efectua o manevră de regarare a garniturii la linia 1, potrivit Club feroviar.

În urma impactului, 14 persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medicale la fața locului, fiind transportate ulterior către unități medicale din zonă, conform procedurilor de urgență coordonate de autoritățile competente.

Circulația feroviară în stația Constanța este temporar reorganizată pentru a permite desfășurarea intervențiilor operative și a anchetei în condiții de siguranță.

CITEȘTE ȘI: Unde votează candidații la președinție și primarii din București

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Salarii de top la Primăria Sectorului 2 unde un secretar general atinge pragul brut de 24.000 de lei
ArticoleMainPrimărie

Salarii de top la Primăria Sectorului 2 unde un secretar general atinge pragul brut de 24.000 de lei

Primăria Sectorului 2 a actualizat grila de salarizare pentru funcționarii publici și...

Au început lucrările pentru Campusul Medical Pediatric, construit de Dăruiește Viață, la Spitalul Marie Curie. Foto: Asociația „Dăruiește Viață”
ArticoleMainSănătate

Au început lucrările pentru Campusul Medical Pediatric, construit de Dăruiește Viață, la Spitalul Marie Curie

Asociația „Dăruiește Viață” a început lucrările pentru construcția celei de-a doua clădiri...

Restricții temporare de trafic în Pasajul Lujerului, în noaptea de marți spre miercuri
ArticoleȘtiriTransport

Restricții temporare de trafic în Pasajul Lujerului, în noaptea de marți spre miercuri

Șoferii din București sunt anunțați că, în noapte de marți spre miercuri...