După încheierea sezonului estival, perioadă în care vagoanele bar au fost concentrate pe trenurile care ajungeau în Constanța, CFR Călători a decis redistribuirea acestora pe alte rute, conform informațiilor oferite de Club Feroviar.
În ceea ce privește cele două vagoane bar-bistro, unde călătorii au și posibilitatea de a servi o masă caldă, acestea au rămas pe traseul București Nord-Arad.
Lista trenurilor pe care au fost redistribuite vagoanele bar
Acestea sunt vagoane de clasa a II-a, în care jumătate din spațiu este amenajat cu scaune pentru călători, iar în cealaltă jumătate există un bar de unde se pot cumpăra băuturi, alcoolice și non-alcoolice, sau diverse gustări. Peste vară, având în vedere luxul mare de pasageri care se îndreptau către litoral, acest vagoane au fost focalizate pe trenurile care ajungeau în Constanța.
Acum, după terminarea sezonului estival, vagoanele bar au fost redistribuite pe trenuri spre și dinspre zona Moldovei sau Sibiu. De asemenea, anumite vagoane au rămas pe traseul către litoral, după cum informează Club Feroviar.
Iată lista completă a trenurilor care beneficiază de acest tip de vagoane:
Trenuri spre și dinspre litoral
- IC 538 Brașov 6:49 București Nord 9:04 – 9:19 Constanța 11:20
- IC 536 Constanța 17:22 București Nord 19:24 – 19:47 Brașov 22:05
- IR 1585 București Nord 12:30 Constanța 14:54
- IR 1588 Constanța 16:30 București Nord 18:51
Trenuri spre și dinspre Moldova
- IC 551 București Nord 6:28 Suceava 12:33
- IC 558 Suceava 16:30 București Nord 22:53
- IC 553 București Nord 17:25 Iași 23:52. Sucevenii au vagonul la dispoziție până la Pașcani.
- IC 551 Iași 5:09 București Nord 11:47. Cei din Suceava se pot duce la vagon bar începând cu stația Pașcani.
București-Sibiu și retur
- IR 1621 București Nord 9:45 Sibiu 15:25
- IR 1622 Sibiu 16:33 București Nord 22:35
Întregul material poate fi citit pe Club Feroviar.
Consultare publică pentru Drumul Radial 1
Ministerul Transporturilor a pus în consultare publică un proiect de hotărâre care explică cum va arăta Drumul Radial 1, menit să facă legătura între Capitală și A0. Documentul consultat de reporterii Buletin de București prevede o cale dedicată transportului public, care va asigura legătura între București și Ciorogârla.
Potrivit acestuia este vorba despre un traseu pentru transportul public în comun, care ar începe de pe Bulevardul Timișoara și care se va continua până la Ciorogârla, acolo unde ar urma să fie construită o buclă de întoarcere pentru vehiculele de transport. Lungimea totală a căii de rulare pentru autobuze ar urma să fie de circa 8,4 kilometri.
Acesta aproape că se suprapune peste drumul radial, care ar urma să aibă o lungime totală de 9,7 kilometri. Drumul ar urma să tranziteze județele Ilfov și Giurgiu prin Domnești, Ciorogârla și comuna Grădinari, iar vitezele cu care se va putea circula pe aici ar urma să fie cuprinse între 30 și 100 km/h, după cum a scris Buletin de București aici.
Potrivit proiectului, drumul va fi dotat cu parcări, două benzi de circulație pe sens, dar și cu piste de biciclete.
La final, profilul drumului radial va semăna mai mult cu cel al unui bulevard, decât cu cel al unei autostrăzi.