Marele Gatsby, spectacolul de teatru imersiv, revine la Palatul Bragadiru. Mai sunt doar câteva bilete
Jay Gatsby îi invită pe bucureșteni, din nou, la cea mai spectaculoasă petrecere.
Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Jay Gatsby îi invită pe bucureșteni, din nou, la cea mai spectaculoasă petrecere.
Diana Matei
Marșul Memoriei Martirilor Închisorilor Comuniste își propune, conform organizatorilor, să comemoreze foștii deținuți politici și victimele regimului comunist din perioada 1944 - 1989.
Redacția Buletin de București
Instituțiile de cultură au pregătit spectacole de teatru și musicaluri, în săptămâna 9-15 martie.
Diana Matei
Cultură, Recomandări culturale
Slavă cerului, avem oficial primăvară, ciripesc păsări pe care nu le-am mai auzit de ceva timp și zăpezile ce păreau eterne aproape că s-au topit.
Cosmin Pojoranu
Bucureștenii nu vor avea ocazia de a vedea „pe viu” vestigiile ce au fost descoperite în cadrul lucrărilor de la Planșeul Unirii.
Deniz Garguli
Pe 8 Martie, de Ziua Femeii, doamnele și domnișoarele intră gratuit la expoziția „RomânIA”. Aceasta este gazduită de Muzeul Național de Artă al României.
Diana Matei
Filarmonicii George Enescu, împreună cu corul, cântă pe 5 si 6 martie, „Un Recviem German” de Johannes Brahms.
Redacția Buletin de București
Ileana și Romulus Vulpescu, omagiați la Muzeul Municipiului București. Instituția anunță vernisajul expoziției temporare „Infinitatea cuvintelor. Ileana și Romulus Vulpescu”.
Diana Matei
După mai bine de cinci ani de blocaj, în care directorii instituțiilor de cultură au fost numiți din pixul primarului, primarul general Ciprian Ciucu promite concursuri „pe bune” pentru teatrele bucureștene.
Andreea Tudor
Newsletter BdB
Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.