Call center pentru admiterea la ASE: o echipă de 12 studenți răspunde la întrebările candidaților, oferind informații despre admitere, programele de studii, platforma de înscriere, dar și despre facilitățile pe care aceștia le vor avea în calitate de studenți, potrivit unui anunț al instituției de învățământ superior.
„Aveți întrebări despre admitere, programele de studii sau procesul de înscriere? Echipa noastră de 12 studenți ASE este aici pentru a vă oferi informațiile și sprijinul de care aveți nevoie”, este anunțul lansat de reprezentanții academiei cu profil economic.
Pentru a intra în legătură cu echipa de sprijin a Academiei de Studii Economice din București, absolvenții de liceu au la dispoziție 10 numere de telefon, disponibile în intervalul orar 09:00-16:00, după cum urmează:
- 037/211.78.17;
- 037/211.78.18;
- 037/211.78.19;
- 037/211.78.32;
- 037/211.78.33;
- 037/211.78.34;
- 037/211.78.35;
- 037/211.78.36;
- 037/211.78.37;
- 037/211.78.38.
De asemenea, aceștia mai pot apela și numărul 021/319.19.00 dar și numărul 021/319.19.01, int. 723, 724, 725, 736, 737, 738, 739, 740, 741, 742, 306 și 360, care funcționează în același interval orar. Informații despre oferta educațională și admitere mai sunt disponibile și pe site-ul instituției.
CITEȘTE ȘI: Palatele Brâncovenești vor găzdui două expoziții de artă. Vernisajele au loc pe 18 iulie
Încep înscrierile și la UMF „Carol Davila”
UMF „Carol Davila” din București a deschis perioada de înscriere pentru concursul de admitere la programele de studii universitare de licență, sesiunea 26 iulie 2026. Înscrierile se desfășoară exclusiv online până pe 16 iulie 2026.
Vineri, 17 iulie, între orele 09:00–14:00, se vor face doar validările finale pentru candidații ale căror înscrieri online nu au fost validate.
Pentru sesiunea de admitere din iulie 2026, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București pune la dispoziția candidaților un total de 2.006 locuri. Dintre acestea, 1.322 de sunt locuri sunt finanțate de la bugetul de stat, categorie care include și locuri alocate unor categorii speciale. 684 de locuri sunt disponibile cu taxă.
Cele mai multe locuri sunt alocate programului de Medicină, respectiv 985 de locuri, dintre care 725 la buget și 260 cu taxă. Medicina dentară oferă 274 de locuri (190 buget și 84 taxă), iar Farmacia dispune de 114 locuri (94 buget și 20 taxă).
Taxa de participare la concursul de admitere este stabilită la 500 de lei, indiferent de programul de studii ales, iar achitarea acesteia se realizează exclusiv online, prin intermediul platformei de înscriere, utilizând sistemul integrat de procesare a plăților.