Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 25 June 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Banca de țesuturi umane a Spitalului Colentina avansează. Progres la structura clădirii și la instalații

387
Banca de țesuturi umane a Spitalului Colentina avansează. FOTO: Facebook / Nicușor Dan
Banca de țesuturi umane a Spitalului Colentina avansează. FOTO: Facebook / Nicușor Dan

Banca de țesuturi umane a Spitalului Colentina continuă, lucrările la nivelul structurii clădirii și al instalațiilor electrice și termice fiind la un nivel avansat.

Structura clădirii a fost finalizată, iar la momentul actual se tencuiesc pereții și se fac lucrări de izolații. Mai mult decât atât, avansează și lucrările la instalațiile electrice și este montată tubulatura pentru instalația de încălzire, ventilație și aer condiționat, a anunțat de Primarul General, Nicușor Dan, printr-o postare pe Facebook

Edilul punctează că această investiție este „extrem de importantă” pentru Capitală, dar și pentru România, „întrucât va asigura necesarul de țesuturi pentru întreaga țară”. 

CITEȘTE ȘI: De ce s-a oprit apa caldă în București. 1.600 de blocuri nu au agent termic

Când se vor termina lucrările

Buletin de București a mai scris în iunie că fundația băncii de țesuturi din cadrul Spitalului Colentina a fost turnată. 

Nicușor Dan transmitea atunci că până la finalul lunii iunie, cota zero a clădirii va fi finalizată, urmând să se treacă la montarea eșafodajului, cofrarea planșeului peste parter, realizarea hidroizolațiilor și compactarea umpluturilor până la nivelul terenului natural. 

În februarie 2024, autoritățile promiteau că la finalul acestui an construcția va fi terminată iar anul viitor va fi echipată. 

Ce este banca de țesuturi umane

Toate țesuturile care pot fi prelevate – os, tendon, cornee și piele – vor fi aduse și depozitate aici, apoi vor fi folosite de medici. De asemenea, va exista și o mașină de transport.

Spitalul Colentina are o unitate de acest fel în secția de ortopedie și traumatologie, însă stochează doar țesuturi osteo-tendinoase, potrivit News.ro.

Banca de țesut reprezintă o structura medicală în care țesuturile osteo-tendinoase recoltate de la donatorul viu, cât și de la donatorul în moarte, cerebrală sunt recoltate, prelucrate, testate, carantinate, validate, stocate și apoi distribuite către clinicile de ortopedie și traumatologie.

În cazul recoltărilor de la donatorul în moarte cerebrală, echipa de serviciu face deplasarea la donator, împreună cu echipa de la transplantul de organ, conform protocolului.

Echipa face deplasarea cu instrumentarul, materialele sanitare, echipamentul și dispozitivele de stocare din dotarea băncii.

În cazul grefelor de la donatorul viu, acestea provin de la pacienți cu coxartroze/fracturi de col femural. După recoltare grefele urmează procedurile de banking identice cu acelea din cazul recoltării de la donatori în moarte cerebrală.

CITEȘTE ȘI: Sector 4 | Clădire nouă pentru Liceul „Traian Vuia”. Investiții în educație de peste 55 milioane euro, pe masa Consiliului Local

Autor

  • Ana Anghel-Dimache

    Sunt studentă la jurnalism și m-am născut în București, oraș plin de povești care merită explorate. Îmi place să scriu despre subiecte politice, de mediu și legate de transportul din Capitală. Încerc să pictez o imagine cât mai sinceră a realității și susțin presa independentă pentru că este esențial să pot reda faptele în formele lor adevărate.

scris de

Ana Anghel-Dimache

Sunt studentă la jurnalism și m-am născut în București, oraș plin de povești care merită explorate. Îmi place să scriu despre subiecte politice, de mediu și legate de transportul din Capitală. Încerc să pictez o imagine cât mai sinceră a realității și susțin presa independentă pentru că este esențial să pot reda faptele în formele lor adevărate.

pe același subiect

Tren metropolitan București Nord - Chitila - Scroviștea
ArticoleMainTransport

Peste 300 de milioane de euro pentru trenul metropolitan de pe ruta București Nord – Chitila – Scroviștea. Lucrările vor fi realizate în patru ani

Investiția pentru proiectul „Trenul Metropolitan București – Ilfov”, pentru traseul prioritar București...

Al patrulea tratament împotriva țânțarilor va începe în această seară | FOTO: PMB
ArticolePrimărieȘtiri

Al patrulea tratament împotriva țânțarilor va începe în această seară

Al patrulea tratament împotriva țânțarilor adulţi va începe în această seară, 25...

Protest în Parcul Tineretului: „Nu risipiți 6,2 milioane de euro pe borduri și mesh-uri”. Foto: FB/ Acţiunea Comunitară Tineretului
ArticolePrimărieȘtiri

Protest în Parcul Tineretului: „Nu risipiți 6,2 milioane de euro pe borduri și mesh-uri”

Un protest împotriva risipei banilor publici are loc joi seara, 25 iunie,...

Ziua Drapelului deviază vineri linia de autobuz 205, timp de trei ore. Foto: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Ziua Drapelului deviază linia de autobuz 205, vineri, timp de trei ore

Linia de autobuz 205 circulă deviat vineri, 26 iunie, timp de trei...