Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 25 September 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Autorizația de construire pentru Parcul Plumbuita a fost emisă. Când vor începe reamenajările de 92 de milioane de lei

1
Autorizația de construire pentru Parcul Plumbuita a fost emisă. Când vor începe reamenajările de 92 de milioane de lei
Sursă foto: Rareș Hopincă/FB

Primăria Sectorului 2 a primit autorizația de construire pentru Parcul Plumbuita, zonă pe care urmează să o reamenajeze. Cererea pentru obținerea documentului a fost depusă încă din anul 2024, însă din cauze unor probleme ale proiectului inițial, care au fost remediate împreuna cu Primăria Capitalei, obținerea autorizației a fost întârziată, transmite Rareș Hopincă.

Suma ce urmează să fie cheltuită pentru realizarea acestui obiectiv de investiții este de 92 de milioane de lei, aproximativ 18 milioane de euro. Cu toate astea, cea mai mare parte din bani provin din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional București-Ilfov 2021-2027. 

Când ar urma să înceapă lucrările

Primarul Rareș Hopincă a transmit că luni, în data de 28 septembrie 2026, urmează să fie emis ordinul de începe al lucrărilor, iar din acel moment, într-un termen de 10 zile se vor demara și lucrările propriu zise. Asta înseamnă că șantierul din parc ar urma să fie deschis la începutul lunii octombrie.

Cu toate că în Parcul Plumbuita vor avea loc lucrări de reamenajare, edilul din Sectorul 2 a transmis că se caută o soluție astfel încât acesta să nu fie complet închis pentru public. Astfel că, în acest moment de lucrează la un plan etapizare a lucrărilor, pentru a permite accesul bucureștenilor în parc pe perioada reamenajărilor.

Primăria Municipiului București a emis Autorizația de Construire pentru proiectul de modernizare a Parcului Plumbuita, un proiect major pentru Sectorul 2, în valoare totală de aproximativ 92 de milioane de lei. Peste jumătate din investiție se realizează din fonduri europene, pe care le-am obținut încă de anul trecut.

„Între timp, lucrăm la un plan de fazare a lucrărilor, astfel încât o parte din parc să fie permanent deschisă pentru locuitorii din zonă și pentru tranzit”, a transmis Rareș Hopincă.

CITEȘTE ȘI Două străzi din centrul Bucureștiului vor fi dedicate pietonilor. Primăria Capitalei a cumpărat deja studiul de fezabilitate

Ce presupun reamenajările

Suprafața totală a celor trei părți ale parcului din cartierul Colentina este de 205.568 metri pătrați. Reamenajarea acestor zone va costa în total 18,04 milioane de euro, conform unui proiect de hotărâre aprobat de Consiliul Local al Sectorului 2 în februarie 2025, după cum a scris Buletin de București aici.

Astfel, costurile reamenajării celor trei obiective arată astfel:

  • Plumbuita I (102.789 mp): 43.405.212 lei (8.720.285 euro)
  • Plumbuita II (83.076 mp): 38.039.579 lei (7.642.307 euro)
  • Insula Plumbuita (19.703 mp): 11.008.159 lei (2.211.584 euro)

Intervenţiile propuse prin acest proiect în Plumbuita I constau în:

  • Crearea unui traseu senzorial pentru persoanele nevăzătoare, cu elemente tactile şi interactive, precum și amplasarea unor puncte de interes ce permit o conectare cu natura;
  • Amenajarea unei zone pentru petreceri și evenimente în aer liber, dotată cu foisoare, mese şi bănci din lemn;
  • Refacerea zonei de şah, prin înlocuirea mobilierului existent şi amplasarea de noi mese;
  • Recondiţionarea zonei de picnic prin înlocuirea mobilierului şi îmbunătățirea facilităţilor (grătare, mese, bănci);
  • Plantarea unui material dendrologic diversificat, inclusiv specii arboricole şi floricole, care va contribui la biodiversitatea parcului;
  • Realizarea unui sistem de irigații automatizat pentru întreţinerea spaţiilor verzi;
  • Crearea unui acces nou din Strada Petricani;
  • Amenajarea de terenuri pentru badminton pe iarbă și reconfigurarea terenului de baschet pentru jocuri de tip 3×3, precum şi montarea de mese de ping-pong;
  • Restaurarea râului şi amenajarea de noi podeţe.

În Plumbuita II, zona din apropierea Râului Colentina, primăria propune:

  • Crearea unui spațiu de şah şi a unei zone de sport multifuncționale, dotată cu terenuri de sport, aparate pentru calisthenics şi skate park;
  • Plantarea unui material dendrologic variat, incluzând specii arbustive şi floricole;
  • Crearea unei zone pentru plajă și amenajarea unor spații de şedere pentru vizitatori.

Pentru Insula Plumbuita, măsurile propuse sunt similare: refacerea aleilor, montarea unui mobilier urban, crearea unor locuri de joacă, amenajarea unui spațiu de picnic cu grătare și foișoare, amenajarea unui spațiu de şah şi a unei zone de sport cu terenuri multifuncționale, mese de ping-pong şi o zonă de fitness și plantarea de specii dendrologice pentru a îmbunătăți peisajul şi biodiversitatea zonei.

CITEȘTE ȘI PMB trebuia să implementeze zone cu emisii scăzute încă de anul trecut. O petiție cere ca măsura să fie introdusă măcar din 2028

O parte din bani vor fi plătiți din bugetul local

Deși cea mai mare parte a sumei necesare lucrărilor provin din fonduri nerambursabile, Primăria Sectorului 2 va achita totuși o parte din investiție de la bugetul local. Mai precis, suma acoperită de administrația locală este de circa 25,5 milioane de lei, aceasta reprezentând cheltuieli neeligibile și cofinanțare.

Lucrările vor fi realizate de asocierea SC Garden Center Grup SRL (liderul asocierii), SC Ro-Verde Landscaping SRL, SC Cris Garden SRL și SC Geca Impex PM SRL.

Primarul a pus la dispoziție și o serie de randări 3D ale viitorului spațiu verde. Iară cum ar urma să arate Parcul. Plumbuita după finalizarea lucrărilor:

CITEȘTE ȘI Încă 100 de milioane de lei în credite pentru cofinanțarea unor proiecte cu fonduri europene, în Sectorul 4

Autor

  • Deniz Garguli

    Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.

scris de

Deniz Garguli

Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.

pe același subiect

Sectorul 1 piața volantă Calea Griviței
ArticoleȘtiri

Piața volantă din Sectorul 1 ajunge pe Calea Griviței, în acest weekend

Piața volantă din Sectorul 1 se va desfășura pe Calea Griviței, în...

dedicate pietonilor
ArticoleMainPrimărie

Două străzi din centrul Bucureștiului vor fi dedicate pietonilor. Primăria Capitalei a cumpărat deja studiul de fezabilitate

În primăvara anului 2026, Primăria Capitalei și Universitatea de Arhitectură și Urbanism...