Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Camerele de supraveghere ale Poliției Locale Pantelimon, accesibile pe internet fără parolă. Probleme de securitate și la creșe și grădinițe din țară | Public Record

Camerele de supraveghere ale Poliției Locale Pantelimon, accesibile pe internet fără parolă. Probleme de securitate și la creșe și grădinițe din țară | Public Record

Imagini de pe camerele de supraveghere instalate în spații publice și private din România au putut fi accesate fără parolă de pe internet, arată o investigație Public Record.

Printre cazurile identificate se numără camere ale Poliției Locale Pantelimon (Ilfov), una instalată într-o creșă din Oradea, iar alta în fața unei grădinițe din județul Maramureș.

Investigația a utilizat Shodan, un motor de căutare care identifică dispozitive conectate la internet și poate indexa inclusiv capturi de pe camere de supraveghere care transmit imagini fără autentificare.

Fondatorul Shodan a explicat că platforma nu se autentifică pe dispozitivele de la care sunt colectate imaginile. Astfel, dacă platforma poate obține o captură fără parolă, imaginile pot fi accesate de oricine.

Camerele de supraveghere ale Poliției Locale Pantelimon, dar și din alte instituții din țară, accesibile pe internet fără parolă

În Pantelimon, au fost găsite imagini statice de pe mai multe camere ale Poliției Locale, indexate în lunile septembrie și octombrie 2026.

După ce a fost sesizată de jurnaliști, Primăria a transmis că a suspendat accesul extern la sistem, a resetat parolele, a actualizat software-ul și a închis porturile expuse. Autoritatea locală a precizat că nu au fost compromise datele personale.

La Oradea, o captură asociată Creșei nr. 2 arăta copii așezați în cerc, pe scăunele, iar reprezentanții instituției au transmis că apariția unei imagini nu demonstrează, în sine, existența unui acces neautorizat. Instituția a precizat că vor fi efectuate verificări.

În Fărcașa, județul Maramureș, o cameră instalată în fața unei grădinițe transmitea imagini live, fără parolă, care puteau fi urmărite și pe alte site-uri.

De asemenea, au mai fost identificate imagini din spații de lucru, clădiri și magazine, dar și din curțile unor case.

Potrivit prevederilor legale, camerele din școli, grădinițe și creșe trebuie să funcționeze în sisteme cu circuit închis, iar înregistrările trebuie să fie securizate și confidențiale.

În plus, instituțiile care utilizează camere pentru supravegherea spațiilor publice au obligația de a proteja imaginile și datele personale.

Bogdan Manolea, directorul Asociației pentru Tehnologie și Internet, consideră că una dintre probleme este achiziția unor echipamente ieftine, care nu sunt securizate suficient.

„Pentru instituțiile publice este un risc aproape zero pe partea de protecție a datelor personale, pentru că, orice s-ar întâmpla, prima sancțiune este doar un avertisment din partea autorității.

Ceea ce se întâmplă la noi în majoritatea cazurilor este că e foarte ieftin să cumperi astfel de camere. Ele par a fi un sistem care îți rezolvă toate problemele de securitate.”, a explicat el pentru Public Record.

Citește materialul integral pe PublicRecord.ro.

CITEȘTE ȘI Rable cu tobe sparte și „jante cu distanțiere ce afectează prinderea sigură a roții”, lăsate fără plăcuțe în București

Autor

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.