Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Monday , 29 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole Autobuzul 203 va ajunge din cartierul Greenfield până la Piața Victoriei
ArticoleMainTransport

Autobuzul 203 va ajunge din cartierul Greenfield până la Piața Victoriei

402
Sursă: Greenfield Băneasa, Facebook

Update/// Potrivit unui comunicat al reprezentanților Societății de Transport București, dat joi, 1 februarie, începând cu sâmbătă, 3 februarie, „se suspendă linia 204, urmând ca autobuzele acesteia să fie redistribuite pe linia 203.”

Unuia din cele două autobuze care fac legătura dintre București și complexul rezidențial Greenfield i se vor adăuga nouă stații, două fiind în vecinătatea unor guri de metrou, începând de sâmbătă, 3 februarie. Linia 203, al cărei traseu era din cartierul Greenfield până la Piața Presei, va ajunge acum până la Piața Victoriei, iar pe drumul de întoarcere va trece și pe la Piața Charles de Gaulle, potrivit unui anunț făcut de primarul Capitalei, Nicușor Dan. 

Sursă: Nicușor Dan, Facebook

Astfel, noul drum al autobuzul va urma traseul: „Cartier Greenfield”, Str. Drumul Pădurea Mogoșoaia, Aleea Teișani, Șos. București-Ploiești, Bd. Regele Mihai I al Romȃniei, Șos. Pavel Dimitrievici Kiseleff, „Piața Victoriei”, cu întoarcere pe Bd. Aviatorilor, Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Regele Mihai I al Romȃniei, Șos. Bucureşti-Ploiești, Aleea Teișani, „Cartier Greenfield”.

Potrivit aplicației Moovit, drumul cu autobuzul din Greenfield în Piața Presei ar dura în jur de 25 de minute. Bucata proaspăt adăugată traseului, între Piața Presei și Piața Victoriei, se va desfășura pe o bandă rezervată transportului în comun. 

Cu plecare tot din cartierul Greenfield mai există linia 204. Aceasta face legătura cu stația de autobuz și metroul Străulești. 

Sursă: Greenfieldresidence.ro

Accesul în Greenfield

La începutul anului trecut, pe 7 ianuarie 2023, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a decis oprirea accesului auto pe drumul forestier din Pădurea Băneasa spre București, deoarece conform legii, circulația este interzisă pe drumurile forestiere. Împreună cu un echipaj al Poliţiei române, pădurarii au pus barieră pe drumul care era unul din cele doar două pe care locuitorii cartierului rezidențial Greenfield le foloseau pentru a ajunge în București.

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a spus că este de acord cu folosirea drumului ca cale de acces provizorie, pentru o perioadă de 4 ani, cât dezvoltatorul Greenfield să construiască un alt drum de acces. Cu toate acestea, proiectul de hotărâre înaintate în acest sens la mijlocul anului trecut nu menționa o perioadă determinată de-a lungul căreia hotărârea ar fi valabilă.

Proiectul nu a fost supus la vot în ședința extraordinară convocată în luna iulie deoarece, în ciuda avizului favorabil primit de la Comisia de Patrimoniu, dat în urma unei aparente încurcături, nu are Referat de Specialitate.

În contextul uneia dintre cele mai recente proteste ale locuitorilor din Greenfield, Nicușor Dan a declarat că vinovați sunt dezvoltatorii și autoritățile, și că se află în dialog cu Ministerul Mediului pentru ca PMB să poată prelua, temporar, cele două tronsoane de drum forestier:

„Vinovaţi nu sunt oamenii care au cumpărat. Vinovate sunt, în primul rând, autorităţile care au dat documentaţii şi autorizaţii pentru clădiri care nu erau bine racordate la oraş, iar în al doilea rând dezvoltatorii care au cerut asta, iar apoi au vândut şi au dispărut din peisaj”.

Promisiunea dezvoltatorului

La construcția complexului Greenfield, dezvoltatorii au promis 3 căi de acces și au mizat, tot timpul, că una dintre acestea va fi drumul forestier. Aceștia chiar descriu drumul, pe greenfieldresidence.ro , ca fiind unul public.

Pe lângă acesta, au promis și alte 3 căi de acces : „cele trei căi de acces suplimentare care, împreună cu Aleea Teișani și Vadul Moldovei, vor asigura un acces modern și facil tuturor rezidenților din Greenfield”. Însă acestea nu au fost realizate, iar dezvoltatorii aruncă vina pe Primăria Capitalei.

Dezvoltatorii imobiliari au mizat, încă de la început, pe drumul forestier. Aceștia chiar descriu drumul, pe greenfieldresidence.ro , ca fiind unul public: „Cele trei căi de acces suplimentare care, împreună cu Aleea Teișani și Vadul Moldovei, vor asigura un acces modern și facil tuturor rezidenților din Greenfield”.

Din cele 3 căi de acces promise au rămas numai două, drumul forestier și încă unul. După închiderea celui prin pădure, singurul drum a devenit insuficient pentru cei 6000 de locuitori ai ansamblului rezidențial. Oamenii se plâng de ambuteiaje cu timpi de așteptare foarte mari, la orele de vârf.

CITEŞTE ŞI:

pe același subiect

blue bmw car in a dark room
ArticoleMain

Operațiunea „BLOCADA”, în Centrul Capitalei: 1.700 de persoane legitimate și aproximativ 700 de controale corporale

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Sectoarele...

ArticoleMainTermoficare

TERMOFICARE | 100 de blocuri din Sectorul 2, fără apă caldă până pe 1 mai. Alte 10 cartiere, „alimentate deficitar”

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunţă că din cauza unei avarii...

ArticoleȘtiriTransport

Sistemul Automat de Taxare al STB, în revizie până duminică seara

În acest weekend, respectiv din data de 26.04.2024, ora 20:00 până la...