Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 22 September 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
scris de

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

805 articole463 Comentarii
Ciprian Ciucu, candidat PNL pentru Primăria Capitalei: „Nu propun un proiect major. Bucureștiului îi lipsește o cultură a mentenanței, a întreținerii". FOTO: Inquam Photos / Mălina Norocea
ArticoleFeaturedInterviuPolitic

INTERVIU | Ciprian Ciucu, candidat PNL pentru Primăria Capitalei: „Nu propun un proiect major. Bucureștiului îi lipsește o cultură a mentenanței, a întreținerii”

Ciprian Ciucu, candidat PNL pentru Primăria Capitalei, a declarat, pentru Buletin de București, că nu va propune un proiect major pentru cei trei...

Tramvaiul de pe linia 5
ArticoleMainTransport

Tramvaiul de pe linia 5 a trecut de probele de după finalizarea șantierului. Intră în circulație cu călători de săptămâna viitoare

Probele tehnice pentru tramvaiul de pe linia 5, de la strada Barbu Văcărescu la strada Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu, s-au încheiat cu succes...

parc din cartierul Henri Coandă
ArticoleMainPrimărie

Sector 1 | Consiliul Local a aprobat bugetul pentru noul parc din cartierul Henri Coandă și pentru reabilitarea parcului Regina Maria. Costuri totale: 61,3 milioane de lei

Primăria Sectorului 1 a primit acordul Consiliului Local pentru a construi moul parc din cartierul Henri Coandă. Valoarea proiectului este de 43,7 milioane...

Programul de deszăpezire
ArticoleMainPrimărie

Sector 1 | Programul de deszăpezire a fost aprobat de Consiliul Local. Este reintrodusă taxa de așteptare a ninsorii. Dacă nu ninge, 30 de utilaje vor fi folosite pentru curățenie

Programul de deszăpezire pentru iarna 2025-2026 a fost adoptat marți de Consiliul Local al Sectorului 1. Documentul stabilește modul de intervenție atunci când...

tăierea ilegală a arborilor
ArticoleMainMediu

Ordonanța prin care tăierea ilegală a arborilor devine infracțiune a fost pusă în dezbatere publică. Actul, inspirat din defrișarea Parcului IOR

Ordonanța care înăsprește pedepsele pentru tăierea ilegală a arborilor a fost pusă în dezbatere publică de către Ministerul Mediului. Cetățenii pot face propuneri...

străzile s-au umplut de gunoaie
ArticoleMainPrimărie

Sector 1 | Romprest s-a ținut de cuvânt: străzile s-au umplut de gunoaie neridicate. Care este nemulțumirea companiei și reacția Primăriei

Străzile din Sectorul 1 s-au umplut de gunoaie, după ce compania Romprest a oprit serviciul de ridicare a deșeurilor de pe spațiile publice....

oprește curățenia stradală
ArticoleMainPrimărie

Sector 1 | Reacția Primăriei la anunțul Romprest că oprește curățenia stradală: „Disputele istorice cu operatorul de salubrizare se rezolvă în instanță”

Primăria Sectorului 1 respinge motivul pe care l-a invocat Romprest când a anunțat că oprește curățenia stradală, respectiv faptul că nu ar plăti...

Primăria Sectorului 1 își face societate proprie pentru curățenie pe străzi și dezăpezire. Strângerea deșeurilor de la populație va fi în continuare delegată unui operator privat. FOTO: INQUAM_Photos_Octav_Ganea
ArticoleMainPrimărie

Sector 1 | Romprest oprește curățenia stradală. Compania invocă datorii de 116 milioane de lei. Conflictul vizează programul de deszăpezire și sumele pe care Primăria le vrea înapoi

Romprest, operatorul de salubritate din Sectorul 1, a anunțat că oprește curățenia stradală, invocând faptul că are de recuperat o datorie de 116...

clinica unde a murit o fetiță
ArticoleMainSănătate

Ministerul Sănătății a terminat ancheta la clinica unde a murit o fetiță de 2 ani: activitatea medicală a fost suspendată. Amenzi de 100.000 de lei

Activitatea medicală de la clinica unde săptămâna trecută a murit o fetiță de 2 ani, în urma unei anestezii profunde, a fost suspendată...

între București și Focșani
ArticoleMainTransport

VIDEO | Ultimul lot de autostradă care lipsește între București și Focșani va fi deschis la finalul lunii noiembrie

Ultimul lot din autostrada A7 care lipsește pentru a putea circula exclusiv pe drum de mare viteză între București și Focșani va fi...