Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 22 September 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
scris de

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

805 articole463 Comentarii
Averea candidaților la PMB
ArticoleMainPolitic

Averea candidaților la PMB (III): Ciceală, venit lunar de 2.700 de lei, Trifu, casă de vacanță în Teleorman și venituri din arendă

Buletin de București continuă să vă prezinte averea candidaților la Primăria Capitalei. Ana Ciceală, candidata Partidului SENS, a avut venituri modeste în anul...

candidata SENS la Primăria Capitalei
ArticoleFeaturedInterviuPolitic

INTERVIU | Ana Ciceală, candidata SENS la Primăria Capitalei: „Aveți dreptate să fiți furioși. Dar haideți să punem în fruntea Capitalei un om care luptă pentru București”

Ana Ciceală, candidata SENS la Primăria Capitalei, este surpriza acestor alegeri locale. Deși candidează din partea unui partid mic, neparlamentar, și nici nu...

trădat-o pe Lasconi
ArticoleMainPolitic

Cătălin Drulă răspunde zvonului că ar fi trădat-o pe Lasconi pentru a fi susținut de Nicușor Dan. De ce nu l-a mai susținut Bolojan

Cătălin Drulă a declarat, într-un interviu pentru Buletin de București, că înainte de a-și anunța candidatura pentru funcția de primar al Capitalei, au...

fost candidat independent la Primăria Capitalei
ArticoleInterviuMainPolitic

INTERVIU | Vlad Gheorghe, fost candidat independent la Primăria Capitalei: „Dacă este problema extremismului, atunci candidații să fie niște oameni responsabili și să facă discuția asta”

Vlad Gheorghe, fost candidat independent la Primăria Capitalei, susținut de Partidul Drept, a avut cea mai radicală propunere din această campanie electorală: desființarea...

Cătălin Drulă despre contracandidații
ArticoleMainPolitic

Cătălin Drulă despre contracandidații săi: Ciucu a făcut un sport din a închide ochii la corupție. Băluță reprezintă pesedismul original

Candidatul USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, a vorbit foarte dur despre contracandidații săi, în interviul pe care l-a acordat Buletin de București....

transportul în Ilfov
ArticoleMainPolitic

Ciprian Ciucu, despre subvenția pe care Primăria Capitalei o plătește pentru transportul în Ilfov: „Nu este acceptabil așa ceva”

Primăria Capitalei a plătit 23 de milioane de euro, în 2024, sub formă de subvenție pentru traseele pe care le acoperă Societatea de...

Cătălin Drulă, candidat USR la Primăria Capitalei
ArticoleFeaturedInterviuPolitic

INTERVIU | Cătălin Drulă, candidat USR la Primăria Capitalei: „Nu-mi dau seama cum o să fie bine pentru cineva rezultatul acestor alegeri”

Cătălin Drulă, candidat USR la Primăria Capitalei, este vehement în a-și acuza principalii contracandidați de corupție. Sau, în cel mai bun caz, de...

Ciucu despre STB
ArticoleMainPolitic

Ciprian Ciucu despre STB: „Nu are nevoie de atât de mult funcționari, are nevoie de șoferi”

Societatea de Transport București are prea mulți funcționari și prea puțini șoferi, afirmă candidatul PNL la Primăria Capitalei. Ciprian Ciucu susține despre STB...

Vlad Gheorghe se retrage
ArticoleMainPolitic

Alegeri PMB | Vlad Gheorghe se retrage din cursa pentru funcția de primar general în favoarea lui Ciprian Ciucu

Vlad Gheorghe, candidat independent susținut de Partidul Drept, se retrage din cursa pentru funcția de primar al Capitalei și își va anunța susținerea...