CFR Călători modifică circulația a două trenuri care opresc în Gara de Nord
CFR Călători modifică circulația a două trenuri care opresc în Gara de Nord începând de sâmbătă, 24 octombrie, potrivit unui comunicat de presă al operatorului național.
Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

Autor
Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” și student la Politehnica. Lucrez la Buletin de București ca reporter de la vârsta de 17 ani. M-am născut și am crescut cu mândrie în București, orașul poveștilor și al căsuțelor cu portiță și cișmea.
Cred în jurnalismul făcut de cetățeni pentru cetățeni și în faptul că presa este a patra putere în stat. Mă străduiesc să vă aduc, pe ecrane, tot ce „mișcă” prin București, de la proiecte de consiliu local și interviuri până la povești de weekend și reportaje.
CFR Călători modifică circulația a două trenuri care opresc în Gara de Nord începând de sâmbătă, 24 octombrie, potrivit unui comunicat de presă al operatorului național.
Alexandru Stan
Primăria Sectorului 1 cumpără patru corturi metalice și o cisternă de 12.000 de litri pentru ISU București-Ilfov, potrivit unui proiect de hotărâre.
Alexandru Stan
Primăria Sectorului 1 acordă carduri valorice de 250 de lei pe lună pentru practicarea unui sport în Sectorul 1, potrivit unui proiect de hotărâre consultat de reporterii Buletin de București.
Alexandru Stan
Accidentele petrecute în timpul competiției Super Rally București 2026, din acest weekend, sunt o lecție bună de siguranță rutieră, consideră lui Titi Aur.
Alexandru Stan
Unde ieșim în săptămâna 19–25 octombrie. PMB a publicat programul complet al instituțiilor de cultură din subordinea sa.
Alexandru Stan
Table, șah și tenis de masă pentru studenții de la Politehnica. PoliSport are loc weekendul acesta și se desfășoară în colaborare cu clubul sportiv din cadrul universității.
Alexandru Stan
Două licee din Sectorul 3 ar putea desfășura ședințe de pregătire practică la STB, potrivit unor proiecte de hotărâre consultate de reporterii Buletin de București, care vor fi supuse la vot în ședința ordinară din 14 octombrie.
Alexandru Stan
Buletin de Ilfov, Primărie, Știri
CJ Ilfov preia temporar Strada Dobreni din Berceni pentru asfaltare, potrivit unui proiect de hotărâre consultat de reporterii Buletin de București.
Alexandru Stan
Am luat-o la pas prin Capitală în weekend și am ajuns la o adevărată „petrecere pe trecere”.
Alexandru Stan