Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) București a anunțat primul târg de adopții de căței în aer liber din acest an va avea loc duminică.
Evenimentul va avea loc de Ziua Internațională a Animalelor Fără Stăpân, adică duminică, 5 aprilie, în Parcul Circului, între orele 10:00 – 16:00.
Inițial, târgul era anunțat pentru sâmbătă, 4 aprilie, însă ASPA București a decis reprogramarea evenimentului din cauza condițiilor meteo.
Primul târg de adopții în aer liber din 2026, organizat de ASPA
La târgul din această duminică vor fi prezenți 15 căței de toate vârstele, toți fiind pregătiți pentru adopție. Toți sunt vaccinați, deparazitați și microcipați, dar și sterilizați, în cazul celor cu vârsta potrivită. Adopțiile sunt gratuite, după cum au precizat organizatorii.
Lista celor 15 căței prezenți la târg a fost postată și pe pagina de Facebook ASPA București.
În cadrul evenimentului vor fi prezenți și voluntarii PROEDUS, dar și echipa ASPA, pentru a veni în ajutorul vizitatorilor pentru a-și găsi cățelul potrivit pentru adopție.
Vor exista și recompense din partea sponsorilor pentru fiecare adopție, precum pachete cu hrană și jucării și recompense pentru căței, medalioane inteligente cu cod QR, pachete surpriză sau 10 ședințe de dresaj canin cu 50% reducere.
La târgul de adopții din 4 martie vor fi prezenți și reprezentanți din cadrul Association One Rescue, cu pisici pregătite pentru adopție.
De asemenea, cei care își doresc să adopte un cățel ASPA o pot face și din adăposturile ASPA Mihăilești și ASPA Bragadiru.
ASPA a organizat un târg de adopții sâmbătă, 28 martie, în incinta magazinului MaxiPet Mihai Bravu. În urma evenimentului, au fost adoptați șase căței, iar alți patru din adăpostul din Bragadiru, după cum au precizat reprezentanții ASPA pe Facebook.
Sterilizări gratuite pentru câinii de rasă comună
Deținătorii de câini de rasă comună au obligația de a-și steriliza animalele de companie, altfel pot primi amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.
ASPA derulează săptămânal campanii de sterilizări li microcipări gratuite pentru câinii de rasă comună. În perioada următoare, campania se desfășoară la clinica Vet 4 Life, Str. Matei Voievod nr. 55, Sector 2.
ASPA vine în întâmpinarea deținătorilor de câini de rasă comună prin campania de sterilizări și microcipări GRATUITE, care se desfășoară săptămânal.
Programările se pot face la numărul de telefon 0743.204.942, de luni până vineri, între orele 09:00 și 16:00.