Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Transport

Aplicația e-Tarifare nu funcționează, vineri, aproape două ore. CNAIR anunță lucrări de mentenanță

Aplicația e-Tarifare nu funcționează, vineri, aproape două ore. CNAIR anunță lucrări de mentenanță
Aplicația e-Tarifare nu funcționează aproape două ore, vineri. FOTO: CNAIR

Utilizatorii rețelei rutiere naționale trebuie să știe că aplicația e-Tarifare va fi întreruptă vineri, 19 iunie, începând cu ora 22:00, pentru maximum două ore. Potrivit CNAIR se fac lucrări de mentenanță.

Lucrările la aplicatie e-Tarifare vor afecta activitatea desfășurată în Agențiile de Control și Încasare (ACI) din PTF situate la frontiera externă a UE, cu Serbia, R.Moldova și Ucraina și activitatea de emitere a Autorizațiilor Speciale de Transport (AST), la cerere, desfășurată în ACI situate în zona de frontieră internă a UE, cu Ungaria și Bulgaria.

CITEȘTE ȘI: EDITORIAL | S-a furat trotuarul. Cazul Basarab

Stadiul lucrărilor pe Prelungirea Ghencea: Primul tronson este gata. Care este termenul pentru finalizarea șantierului

Primăria Capitalei le-a transmis bucureștenilor care este stadiul actual al lucrărilor ce sunt efectuate pe Prelungirea Ghencea, lucrări ce au fost începute cu ani în urmă și care s-au mișcat extrem de lent. De asemenea, a fost transmis și un termen pentru finalizarea acestora lucrări de mare anvergură din București.

Administrația locală a oferit situația de pe șantierul fiecărui tronson al acestui proiect, transmițând și că, în prezent, pe șantierele sunt mobilizați peste 100 de muncitori care intervin cu zeci de utilaje.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Parcarea supraetajată de la Arena Națională, redeschisă după 14 ani de abandon. Intră în funcțiune și Park&Ride Pantelimon

Stadiul lucrărilor pe fiecare tronson de pe Prelungirea Ghencea

Singurul tronson ce a fost finalizat până în prezent este cel cuprins între terminalul liniei de tramvai 41 și strada Brașov (tronsonul 1). Aici, drumul a fost supralărgit, ajungând de la de la o bandă pe fiecare sens de mers la două benzi pe sens. De asemenea, linia de tramvai a fost mutată pe mijlocul arterei, iar aici au fost realizate și piste de biciclete.

Administrația locală a transmis că ADPDU Sector 6 a finalizat și stațiile verzi. Acest tronson ar urma să fie recepționat la finalul verii, conform PMB.

Cum se prezintă restul tronsoanelor:

Tronsonul 2 – cuprins între Strada Brașov și Strada Râul Doamnei

Pe acest segment de drum a fost finalizată supralărgirea, iar în prezent muncitorii se ocupă de lucrările ce la șina de tramvai. Aceasta a fost deja montată, urmând să fie betonată cale de rulare a mijloacelor de transport public.

Tronsonul 3 – cuprins între Strada Râul Doamnei și Strada Valea Oltului

Cea mai mare parte a muncitorilor se află pe acest segment. În prezent, se lucrează la devierea rețelelor electrice dintre Râul Doamne și Valea Oltului și la terasamentul pentru cele două benzi de intrare în oraș.

„După ce vor fi gata, vom muta ambele sensuri de trafic pe noul drum, ca să putem lucra la rețelele de pe partea dreaptă (ieșirea spre DNCB)”, transmite PMB.

Pe lângă asta, administrația a mai informat și că sunt definitivate cu Apa Nova investițiile ce sunt necesare pentru protejarea apeductelor mari aflate în dreptul Școlii numărul 279. Aici există mai multe rețele suprapuse, astfel că a fost nevoie de vizitare umană a canivourilor pentru alegerea celei mai bune soluții care să nu necesite blocarea completă a traficului.

În urma acestei intervenții, au fost propuse opt intervenții succesive. Acestea vor presupune devierea temporară a traficului, însă Primăria a transmis că acestea vor fi anunțate pe viitor.

„Vom începe procedura de legare a noii rețele de alimentare cu apă potabilă de pe partea stângă a proiectului, pentru a o conecta la rețeaua funcțională. Acest lucru implică dezinfectarea și curățarea țevilor noi, teste de puritate a apei, etanșeitate și presiune, sub coordonarea Apa Nova”, a mai informat Primăria Capitalei.

Tronsonul 4 – cuprins între Strada Valea Oltului și Strada Mărăcineni

Pe acest segment al șantierului se lucrează în prezent la rețelele de apă-canal, la iluminatul public și la terasamentele de drum de pe partea stângă. De asemenea, aici urmează să fie realizat un zid de protecție pe calea de rulare a tramvaiului.

Tronsonul 5 – cuprins între Strada Mărăcineni și pasajul Domnești

Municipalitatea nu a transmis informații despre stadiul acestui tronson, deoarece acesta este responsabilitatea CNAIR. Cu toate astea, bucureștenii sunt informați că va fi terminat la finalul anului 2026, fără tramvai.

Tronsonul 6 – reprezentat de Park& Ride și bazinele de retenție

A fost emisă autorizația de construire pentru bazinele de retenție ce se vor afla sub park&ride, iar Primăria are certificatul de urbanism pentru PUZ-ul parcării.

„Estimăm că vom finaliza toată documentația pentru parcare până când terminăm lucrările la bazinele de retenție, ca să nu existe timpi morți”, a transmis Municipalitate.

Având în vedere stadiul lucrărilor pe toate cele 6 tronsoane, termenul pe care Primăria Capitalei l-a anunțat pentru finalizarea intervențiilor de pe Prelungirea Ghencea este de două ani. Asta înseamnă că artera ar urma să fie gata în 2028.

CITEȘTE ȘI: Trei linii STB vor fi deviate, în weekend, pentru „Festivalul Internațional de Folclor – Muzici și Tradiții în București”

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.