Trăim, n-avem ce face, în Capitala unde hoția și impostura se măsoară în centimetri de bitum lipsă, rețete de asfalt diluate grosolan de constructori și combinatori cu borduri prin proptele politice. Suntem obișnuiți ca băieții deștepți din infrastructura mioritică să fure din grosimea asfaltului de sub tălpile și roțile noastre, din calitatea pietrișului sau din fierul de la fundații. Prin alte părți ale Europei, prin Franța sau prin Marea Britanie, când se greșește sau se prăduiește un proiect public, totul se face cu „ștaif”, prin tehnologii experimentale „eșuate” cu eleganță, prin analize de risc ultrasofisticate sau prin bugete de mentenanță umflate în birouri de sticlă corporatistă. La noi, în schimb, degradarea banului public are un aer primitiv, sordid, aproape medieval. La București nu se fură doar din pix, pe hârtie. La București se fură fizic, cu ranga și sacul de rafie, până nu mai rămâne nici piatră pe piatră.
Cel mai proaspăt și strigător la cer exemplu al acestei „teorii” este trotuarul rulant de la Pasajul Basarab. O instalație tehnologică complexă de aproximativ 2,5 milioane de euro la cursul vremii, inaugurată cu mare fast în noiembrie 2013 de fostul-primar-general-fugit-în-Grecia Sorin Oprescu.
Promisiunile de la acea vreme, auzite cu propriile urechi, erau, uitându-mă în urmă, din categoria gargară electorală SF: sistemul trebuia să ofere o „gamă completă de civilizație” pentru călătorii care tranzitau nodul intermodal între Gara de Nord și Gara Basarab. Adică trotuare rulante independente, integrate într-o structură metalică de protecție, menite să ne propulseze direct în rândul metropolelor europene durabile.
Un an de funcționare, un deceniu de abandon
Cât a durat această „civilizație”? Exact un an. Din noiembrie 2013 până pe la finalul anului 2014. După această scurtă perioadă de glorie, instalația a fost oprită definitiv din cauza unor defecțiuni tehnice la motoare.
Și aici intervine geniul administrativ românesc, adevăratul virus care a ucis proiectul: absența recepției oficiale, pentru că această strucură era prinsă la pachet cu întregul Pasaj Basarab. Timp de 15 ani, Primăria Municipiului București și constructorii s-au războit în dispute juridice interminabile. Pasajul-mamă a fost dat în exploatare, costurile au escaladat de la 60 la peste 250 de milioane de euro, însă actele oficiale de recepție nu au fost semnate niciodată.
În absența procesului-verbal de recepție, trotuarul rulant nu a putut fi integrat oficial în patrimoniul municipalității. Drept urmare, Administrația Străzilor s-a aflat în imposibilitatea legală de a aloca fonduri pentru paza fizică, monitorizare video sau curățenie. Orice leu cheltuit acolo ar fi fost catalogat instant de Curtea de Conturi drept o deturnare nelegală de fonduri, deoarece, teoretic, paza bunului revenea constructorului aflat în litigiu.
O invitație deschisă de la centrele de colectate, adică.
În noiembrie 2020, în plină pandemie, trotuarul rulant a fost vandalizat sever. S-au spart panourile din sticlă securizată și s-au distrus carcasele metalice. Toată această demență distructivă s-a petrecut la doar câteva zeci de metri de sediul Poliției Transporturi din Gara de Nord, nota la vremea respectivă ClubFeroviar. În mod miraculos, autorii nu au fost identificați niciodată. Ulterior, spațiul a devenit și toaletă publică.
Mina de aluminiu
Cum Primăria Generală a folosit eșecul doar ca dispută politică între mandate, unde Gabriela Firea dădea vina pe managementul defectuos al lui Oprescu, în timp ce structura se transforma în ruină, hoții de fier vechi au realizat că trotuarul rulant este o mină gratuită de metale neferoase. Rând pe rând, treptele mobile realizate din aluminiu au fost smulse și vândute ilegal la centrele Remat.
Pe 17 iunie 2026, agonia s-a încheiat printr-o decizie radicală. PMB a anunțat oficial eliminarea definitivă a trotuarului rulant concomitent cu reabilitarea Pasajului Basarab. Diagnosticul tehnic: structură complet distrusă și imposibil de salvat. În plus, CFR a solicitat demolarea pentru a elimina acest focar de infecție.
Între eșecul tehnologic francez și hoția primitivă românească
Diferența dintre civilizație și „ștampila primăriei” de la noi stă în modul în care se calculează astfel de problemele tehnologice:
- Londra, Bank Station: Instalațiile englezilor sunt integrate într-un buget gestionat centralizat de Transport for London și folosește senzori conectați la internet pentru mentenanță predictivă. Când ceva cedează, se repară cu bugete stricte. La Londra, banii stânși exclusiv din vânzarea biletelor sunt investiți în mentenanță și modernizări.
- Paris, Stația Montparnasse: Francezii au experimentat cu un trotuar rulant rapid care accelera la 12 km/h. S-a dovedit a fi un eșec pentru că oamenii își cam rupeau picioarele. A fost dezafectat legal și civilizat în 2011 și înlocuit cu unul clasic tip „Basarab”.
- Spania, cazurile Portugalete și Getxo: Când zeci de rampe mecanice s-au stricat, primăriile din Spania au dat în judecată firmele private și au cerut despăgubiri pentru lipsa mentenanței. În baza unui studiu, făcut pe bune, evident.
La noi, problema se rezolvă cu flexul, buldozerul și resemnarea.
Buldozerele de sâmbătă
Demolarea trotuarului începe sâmbătă, 20 iunie. STB a anunțat că suspendă tramvaiele și bagă autobuze navetă pentru a face loc șantierului. Bugetul total alocat acum pentru cârpirea generală a Pasajului Basarab este de sub 10 milioane de euro, sumă din care trotuarul a fost radiat. Cele 2,5 milioane de investite inițial s-au evaporat definitiv.
Povestea trotuarului de la Basarab este metafora perfectă a modului în care se toacă banii în acest oraș: se cumpără „jucării” scumpe pentru a tăia panglici la televizor, proiectele sunt abandonate din lașitate birocratică, distruse de infractori mărunți și, în final, demolate tot pe bani publici pentru a ascunde dovezile incompetenței.
Totuși, ne rămâne doar certitudinea: la București, până și civilizația ne este furată cu sacul de rafie, sub ochii unui stat paralizat de semnăturile care îi lipsesc.
