TAROM ar putea primi peste 80 milioane de euro de la Comisia Europeană, declară Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, citat de Agerpres. Ajutorul de stat face parte din planul pentru restructurarea companiei propus de autoritățile române în încercarea de a evita falimentul.
În urma discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene și cu președintele Consiliului Concurenței, Ministrul Transporturilor declară că „toate semnalele sunt pozitive”. Compania aeriană de stat ar îndeplini toate criteriile necesare pentru obținerea fondurilor:
(…)Eu sper să mergem pe linia asumată, aceea de a transforma această companie într-o companie solidă economic. Primul pas este să primim ajutor de la Comisie pe care, de această dată, nu avem niciun fel de motive să nu îl primim, îndeplinim toate criteriile
Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor
Ping-pong cu ruta Bucureşti-Londra a TAROM
Planul de restructurare presupune și vânzarea unor sloturi de zbor, cu scopul profitabilizării companiei. Din acest motiv, TAROM ar fi trebuit să renunțe și la zborurile pe ruta Bucureşti – Londra, conform unei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor.
Totuși, „compania nu a găsit o soluție optimă care să conducă la renunțarea la sloturile LHR (de pe aeroportul Heathrow) și operează destinația Londra, cu aceeași frecvență și același program”, anunță reprezentanții TAROM printr-un comunicat de presă.
Ajutorul de stat de la UE vizează raționalizarea activităților companiei aeriene, reînnoirea flotei învechite și creșterea veniturilor. Planul presupune și reduceri de personal. În prezent, sunt 1.314 angajați.
În anul 2023, societatea anunța finalizarea înțelegerii cu forul european și îndeplinirea condițiilor pentru primirea banilor. Răspunsul Comisiei ar putea veni până la finalul lunii martie.
La finalul anului trecut, directorul companiei Bogdan Popescu și-a dat demisia după numai două luni de la numire. Drept urmare, Consiliul de Administrație a decis numirea lui Costin Iordache în calitate de director general intermar.
2007 a fost ultimul an în care compania a înregistrat profit, potrivit Europa Liberă. În cei 17 ani de pierderi, TAROM a suspendat mai multe zboruri, cum ar fi cele către Viena și Munchen. De asemenea, zborurile către Israel au fost reluate de la începutul anului.
CITEȘTE ȘI: