Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Tuesday , 7 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole Copii ajunşi la spital după ce au ingerat îngrăşăminte împrăştiate prin parcurile Cişmigiu şi Izvor
ArticoleEvenimentSănătateȘtiri

Copii ajunşi la spital după ce au ingerat îngrăşăminte împrăştiate prin parcurile Cişmigiu şi Izvor

221

Mai mulţi copii au ajuns la spital după ce au ingerat bobiţe albastre împrăştiate de angajaţii Administraţiei Lacul Parcuri şi Agrement în parcurile Cişmigiu şi Izvor, potrivit Antena 3. Aceste bobiţe sunt îngrăşământ pentru peluze, arbuştii de trandafiri şi pentru alte flori. Contactaţi de BdB, oficialii transmit că au afişat mesaje de atenţionare în parcuri, au informat populaţia prin intermediul social media şi au avut colaborări cu grupuri de iniţiativă civică.

Panourile şi afişele de informare au fost amplasate în mai multe locuri vizibile, din zonele circulate ale celor două parcuri, anunţă directoarea ALPAB, Corina Bega, pentru Buletin de Bucureşti.

Fertilizantul în cauză nu este otrăvitor, dar poate dăuna sănătăţii. Drept urmare, autorităţile le recomandă părinţilor să meargă imediat la spital cu cei mici, dacă au apucat să mănânce de pe jos bobiţele albastre. În plus, este recomandat consumul de apă din abundenţă. Acest fertilizant, NovaTec, este de obicei folosit pentru arbori, iar ALPAB l-a împrăştiat pentru peluze, flori şi tufele de trandafiri.

Firma din subordinea Primăriei a ales această variantă solidă de îngrăşământ în detrimentul celui lichid pentru a se elibera treptat în sol, ca nutrienţii să ajute plantele să treacă peste perioadele de secetă ce vor urma, perioade generate de schimbările climatice, a explicat Bega, pentru Buletin de Bucureşti.

Perioada de împrăştiere a îngrăşământului a început pe 15 ianuarie şi a ţinut până pe 2 februarie. Conform comunicatului ALPAB, substanța activă a produsului este un amestec de azot, potasiu, magneziu, calciu și fier care se eliberează în sol, pe timp îndelungat, sub acțiunea factorilor de mediu (ploaie, rouă etc). Producătorul în mod intenționat a colorat substanța în albastru, pentru ca aceasta să fie împrospătată atunci când nu mai este vizibilă operatorului. Va dura o perioadă până când se va absorbi în sol, dar oficialii spun că acest proces va fi grăbit de ploile care sunt anunţate în perioada imediat următoare.

Cei de la ALPAB îi atenţionează şi pe cei care au animale de companie să le ţină departe de peluze şi tufe, cel puţin până când îngrăşământul se va dizolva cu totul.

CITEŞTE ŞI:

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

ArticoleȘtiriTransport

Semafoare inteligente, în opt intersecții din Vestul Capitalei

Alte opt intersecții au fost integrate în sistemul de management al traficului....

ArticoleMainPolitic

De la Primărie, în privat. Robert Negoiță nu mai vrea să fie edilul Sectorului 3, peste patru ani

Primarul Sectorului 3 intenționează să lase liber fotoliul de la primărie, peste...

ArticoleȘtiri

Polițiștii locali protestează, miercuri, în Piața Victoriei

Polițiștii locali protestează, miercuri, 8 mai, în fața Guvernului. Federația Națională a...

ArticoleMainTransport

VIDEO | Altercație în Pasajul Piața Sudului. Un șofer nervos a blocat circulația

Un videoclip apărut în spațiul on-line surprinde un șofer nervos care a...