Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Primărie

Afaceri după orele de curs în școlile și grădinițele din Sectorul 4. Spații închiriate pentru evenimente și activități educaționale sau sportive

Afaceri după orele de curs în școlile și grădinițele din Sectorul 4. Spații închiriate pentru evenimente și activități educaționale sau sportive
Sursă foto: Google Maps

Primăria Sectorului 4 vrea să schimbe destinația unor spații din 28 de unități de învățământ, astfel încât acestea să poată fi închiriate unor terți pentru organizarea de evenimente și activități educaționale sau sportive. Proiectul de hotărâre în acest sens urmează să fie supus votului Consiliului Local în cadrul ședinței din data de 24 septembrie.

Pe lângă votul consilierilor, pentru implementarea acestui proiect va fi necesară și obținerea unui aviz de la Ministerul Educației de schimbare a destinației spațiilor și/sau a terenurilor excedentare.

Pe ce perioadă ar putea fi închiriate spațiile

Proiectul de hotărâre prevede ca stațiile precum sălile de sport, sălile de clasă sau sălile de festivități, să poată fi închiriate pe o perioadă de maxim cinci ani.

De asemenea, documentele puse la dispoziție de administrația locală și consultate de reporterii Buletin de București, informează că închirierea se va face doar pentru anumite intervale orare, după finalizarea orelor de curs, astfel încât activitatea didactică să nu fie afectată negativ de evenimentele sau activitățile desfășurate pe operatorii privați.

„Luând în considerare intenția autorității locale ca, în măsura în care, vor exista în incinta unităților de învățământ spații disponibile – săli de sport, săli de clasă, săli de festivități, care prin natura și destinația lor pot fi închiriate într-un anumit interval orar, după încheierea activității didactice specifice, fără a perturba procesul de învățământ și care pot acoperi segmentul de activități de educație și sportive, pe care autoritatea locală dorește să le încurajeze, prin Direcția Generală de Administrare a Unităților de Învățământ, a Sportului și Culturii Sector 4, și după obținerea avizului conform de la Ministerul Educației de schimbare a destinației spațiilor și/sau a terenurilor excedentare care fac parte din baza materială a unităților de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 4 al Municipiului București, să le poată valorifica prin închiriere, pentru desfășurarea de către terți a unor activități de educație sau sportive”, se menționează în raportul de aprobare.

Cu toate astea, aprobarea proiectului nu înseamnă automat că aceste spații vor fi închiriate, ci stabilește cadrul legal necesar ca Primăria să le poată închiria pe viitor.

CITEȘTE ȘI Trei elevi din Capitală au fost medaliați cu bronz și argint la Olimpiada Balcanică de Informatică

Lista școlilor vizate

Primăria Sectorului 4 a pus la dispoziția bucureștenilor, prin intermediul proiectului de hotărâre, și lista completă a unităților de învățământ aflate în aria administrată și vizate de acest document. Printre aceste se numără mai multe grădinițe și școli gimnaziale, dar și două licee.

Mai precis, este vorba despre:

Grădinițe
  • Grădinița „Scufița Roșie”
    • Sediul principal: Calea Șerban Vodă nr. 170, Str. Maria Tănase nr. 87
    • Structură arondată – Grădinița nr. 224: Str. Gramont nr. 25, Str. Tohani nr. 3
  • Grădinița nr. 62
    • Sediul principal: Str. Almașu Mic nr. 2
    • Structură arondată – Grădinița nr. 4: Str. Cetatea Veche nr. 1
  • Grădinița „Pisicile Aristocrate”
    • Sediul principal: Bd. Regina Maria nr. 28–30
    • Structură arondată – Grădinița nr. 30: Bd. Dimitrie Cantemir nr. 16A, Str. Frigului nr. 9
  • Grădinița „Dumbrava Minunată”
    • Sediul principal: Aleea Terasei nr. 8
    • Structură arondată – Grădinița „101 Dalmațieni”: Str. Aliorului nr. 5
  • Grădinița „Înșir’te Mărgărite”
    • Sediul principal: Str. Almașu Mare nr. 1
    • Structură arondată – Grădinița „Piticot”: Str. Spiniș nr. 1
Școli gimnaziale
  • Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”
    • Str. Costila nr. 2
  • Școala Gimnazială „Emil Racoviță”
    • Sediul principal: Aleea Emil Racoviță nr. 1
    • Structură arondată – Grădinița „Strop de Rouă”: Str. Emil Racoviță nr. 23 bis
  • Școala Gimnazială nr. 96
    • Str. Rezonanței nr. 2 – 3
  • Școala Gimnazială „Avram Iancu”
    • Sediul principal: Str. Stupilor nr. 1
    • Structură arondată – Grădinița nr. 149: Aleea Stupilor nr. 5
  • Școala Gimnazială nr. 99
    • Sediul principal: Str. Huedin nr. 13
    • Structură arondată – Grădinița „Floare Albastră”: Str. Lamotești nr. 10
  • Școala Gimnazială „General Eremia Grigorescu”
    • Str. Cpt. Eremia Popescu nr. 27
  • Școala Gimnazială nr. 108
    • Str. Vatra Dornei nr. 8
  • Școala Gimnazială „Șerban-Vodă”
    • Str. Petre Țuțea nr. 3
  • Școala Gimnazială „George Topârceanu”
    • Sediul principal: Str. Argeșelu nr. 6
    • Structură arondată – Grădinița „Albă ca Zăpada și Piticii”: Str. Crișul Alb nr. 30
  • Școala Gimnazială „George Bacovia”
    • Sediul principal: Str. Stoian Militaru nr. 72, Str. Făgetului nr. 28
    • Structură arondată – Grădinița „Ciupercuța”: Str. Stoian Militaru nr. 86–90
  • Școala Gimnazială nr. 113
    • Str. Parincea nr. 4
  • Școala Gimnazială nr. 119
    • Str. Almașu Mic nr. 4
  • Școala Gimnazială „Mărțișor”
    • Sediul principal: Str. Mărțișor nr. 39
    • Structură arondată – Grădinița „Mărțișor”: Str. Daracului nr. 11
    • Structură arondată – Școala Gimnazială „Ienăchiță Văcărescu”: Calea Șerban Vodă nr. 62–64
  • Școala Gimnazială nr. 129
    • Sediul principal: Str. Izvorul Crișului nr. 6
    • Structură arondată – Grădinița nr. 225: Str. Izvorul Mureșului nr. 6
  • Școala Gimnazială nr. 133
    • Sediul principal: Str. Stânjeneilor nr. 3
    • Structură arondată – Grădinița „Panseluța”: Str. Panselelor nr. 38–40, Drumul Crețeștilor nr. 29–31
  • Școala Gimnazială nr. 165
    • Aleea Slătioara nr. 8
  • Școala Gimnazială nr. 189
    • Aleea Ciceu nr. 12
  • Școala Gimnazială nr. 190
    • Str. Serg. Nițu Vasile nr. 16, Str. Împăratul Traian nr. 11D, Calea Văcărești nr. 296
  • Școala Gimnazială nr. 194
    • Bd. Alexandru Obregia nr. 3A – 7
  • Școala Gimnazială nr. 308
    • Str. Râul Șoimului nr. 8, Șos. Giurgiului nr. 247, Str. Izvorul Oltului nr. 3
  • Școala Gimnazială Specială nr. 4
    • Str. Cap. Grigore Marin nr. 42–44
Licee
  • Liceul Economic nr. 1
    • Sediul principal: Str. Izvorul Crișului nr. 4
    • Structură arondată – Liceul Tehnologic „Dacia”: Bd. Metalurgiei nr. 89, Str. Cap. Grigore Marin nr. 42–44
  • Liceul Teologic Adventist „Ștefan Demetrescu”
    • Bd. Metalurgiei nr. 89

CITEȘTE ȘI Mai mulți elevi înscriși și costuri suplimentare pentru proiectul „Educație pentru viață”, din Sectorul 1. After school cu peste 15 milioane de euro

Autor

  • Deniz Garguli

    Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.