Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Aeroportul Băneasa, închis aproape toată luna octombrie

233
aeroportul Băneasa, închis temporar
Aeroportul Băneasa, închis temporar. FOTO: INQUAM / George Călin

Aeroportul Băneasa va fi închis aproape toată luna octombrie, pentru lucrări de reparaţii, scriu cei de la site-ul boardingpass.ro, informaţie confirmată de Buletin de București cu surse din cadrul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Lucrările vor fi începute de pe 1 octombrie, anunţă oficialii, şi vor dura până pe 21 octombrie. Perioada a fost aleasă pentru a nu afecta pasagerii: companiile implicate nu vor mai opera cursele regulate din programul de vară.

Aeroportul Băneasa închis pentru modernizare

Este vorba despre lucrări la pistă, calea de rulare Alpha, calea de rulare Delta, platforma aeroportului şi la unele circuite electrice secundare. Totul este parte dintr-un acord cadru din 2021 care prevede lucrări de întreținere şi intervenție pe ambele aeroporturi, ceea ce înseamnă că nu a fost nevoie de un contract separat.

Valoarea estimată a lucrărilor este de 2.125.000 euro, iar executantul este SC Porr Construct SRL.

Portalul boardingpass.ro atrag atenţia că vor fi mutate zborurile charter şi cele cu avioane private pe aeroportul Otopeni, câtă vreme aeroportul Băneasa rămâne închis.

În sezonul cald au operat de pe Băneasa Wizz Air şi Fly Lili:

  • Wizz: Sevilla, Malaga, Madrid.
  • Fly Lili: Antalya, Hurghada, Dalaman, Bodrum, Heraklion.

    În acest an, pe Aeroportul Aurel Vlaicu (AIBB AV) s-au înregistrat, până în prezent, 103.000 pasageri și 14.000 de mișcări (aterizări și decolări).

În schimb, elicopterele MAI, SMURD şi SRI care folosesc aeroportul „Aurel Vlaicu” vor putea în continuare să decoleze şi să aterizeze pe acest aeroport, chiar şi pe durata lucrărilor, fără restricţii, spune sursa citată.

CITEŞTE ŞI: Țiriac vrea înapoi terenurile expropiate pentru extinderea Aeroportului Otopeni. Investiția la Terminalul 2, mult întârziată

Restricţii şi pe „Henri Coandă”

Aeroportul Otopeni are şi el capacitate redusă de operare, din cauza unor lucrări de extindere a platformei P2, pentru staţionarea avioanelor cu noi poziţii de parcare. Aceste lucrări fac indisponibile mai multe locuri de parcare, iar unele căi de rulare sunt închise temporar, fapt care impune restricţii de operare.

De asemenea, parcarea auto din fața terminalului Plecări al Aeroportului Internațional „Henri Coandă” s-a închis de luni, 9 septembrie, la ora 9:00, pentru lucrările la viitoarea stație de metrou „Aeroport Otopeni” a Magistralei 6.

Din acest motiv, Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) îi îndrumă pe pasagerii care vor să parcheze cât mai aproape de Plecări să își parcheze mașinile într-o parcare „short-term” situată în rondul central, în parcarea P3.

„Compania Națională Aeroporturi București are în derulare o serie de proiecte pentru sporirea capacității de parcare pentru pasageri”, au transmis reprezentanții companiei, printr-un comunicat.

CITEŞTE ŞI: Parcarea din fața terminalului Plecări al Aeroportului Otopeni se va închide

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect