Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 19 September 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainMediuPrimărie

Sector acvatic, pe salba de lacuri a Râului Colentina: Piscine naturale, salubrizare „agrară” și plaje urbane

65
Cum ar trebui să arate salba de lacuri a râului Colentina în următorii cinci ani? Foto: Captură din proiect
Cum ar trebui să arate salba de lacuri a râului Colentina în următorii cinci ani? Foto: Captură din proiect

Cum ar trebui să arate salba de lacuri de pe cursul râului Colentina în următorii cinci ani: Ferma pe apa lacului Plumbuita, plaja urbană din zona cartierului Faur-Republica și amenajările „rezervate” din parcul Verdi sunt doar câteva dintre propunerile câștigătorilor concursului internațional de soluții organizat de Primăria Sectorului 2 și Ordinul Arhitecților din România (OAR).

Pe scurt, proiectul presupune amenajarea malurilor celor şase lacuri de pe cursul râului Colentina care sunt pe raza Sectorului 2: lacul Tei, lacul Plumbuita, lacul Colentina, lacul Fundeni, lacul Dobroești (denumit și Pantelimon I), lacul Pantelimon (denumit și Pantelimon II).

Concursul a fost câștigat de asocierea dintre birourile de arhitectură Pelinu Projects SRL și Beros Abdul Arhitecți Adociați SRL.

Aria de implementare a proiectului a fost împărțita pe trei loturi, după cum urmează:

  • Lot 1:  Lacurile Tei (1,2) și Plumbuita (1), între Calea Floreasca și Șoseaua Petricani, cu o arie de implementare de 28,59 ha (285.963,2 mp);
  • Lot 2: Lacul Plumbuita (2), între Șoseaua Petricani și Șoseaua Colentina, inclusiv o parte din Valea Saulei, până la limita administrativă a Bucureștiului, cu o arie de implementare de 27,46 ha (274.639,1 mp);
  • Lot 3:  Râul și Lacul Colentina, Lacul Fundeni (1,2), Lacul Dobroești (1,2), o parte din Lacul Pantelimon (până la Șoseaua Pantelimon), cu o arie de implementare de 48,84 ha (488.444 mp).

Reporterii Buletin de București au stat de vorbă cu arhitecta Laura Cristea, cofondatoarea Pelinu Projects, pentru a afla mai multe detalii despre soluțiile propuse pentru Coridorul Verde Colentina.

CITEȘTE ȘI: Sector 2 | 70.000 de tone de deșeuri, adunate din Salba de Lacuri. Primăria începe amenajarea malurilor

Lotul I: Piscină naturală și peninsule plutitoare

Proiectul începe cu o amenajare „rezervată” a Parcului Verdi și crearea unei noi alei principale, care să străbată întreg parcul.

Nu vrem să facem o chestie prea intruzivă. Pur și simplu o să amplificăm vegetația existentă. Vom curăța vegetația bolnavă și vom aduce vegetație nouă, care să refacă ecosistemul.

Noul drum ar urma să facă legătura cu laguna dintre Calea Floreasca și Bulevardul Barbu Văcărescu, o zonă neglijată și rar vizitată, în ciuda potențialului său. Dacă în prezent apa este murdară, cu acumulări de alge, în viitor ar urma să fie curățată natural, cu ajutorul plantelor.

Astfel, laguna ar urma să se transforme într-o piscină naturală, deschisă publicului și înconjurată de un ponton din lemn.

La intrarea Parcului Verdi, se propune amenajarea unei piațete cu dotări minime: un chioșc, toalete, băncuțe, și spații adăpostite, astfel încât zona să poată fi vizitată pe tot parcursul anului.

Pe Lacul Tei, arhitecții propun amenajarea unor peninsule plutitoare cu plante, tot pentru curățarea apei.

Pe Lacul Plumbuita, intervențiile vor fi minime: malul drept va rămâne închis, pentru a permite naturii să se dezvolte. Singurul loc de odihnă propus este o platformă pe marginea apei, pentru admirarea peisajului.

Lotul II: Agricultură pe apă – „Chinampas” pe Lacul Plumbuita

Pentru Lacul Plumbuita este propusă o fermă pe apă, „principalul aparat de curățare a lacului”, după cum îl numește arhitecta Laura Cristea.

O zonă foarte importantă aici, puțin experimentală să-i spunem. Experimentală și nu, că de fapt, este o tehnică ce se folosea în Antichitate. Sunt niște insule de pământ pe care se poate planta orice, cu canale de apă. Plantațiile trag din apă poluanți și tot felul de substanțe care altfel, ar reduce calitatea apei.

Pe insula dintre străzile Ricinului și Steaua Roșie se propune amenajarea unui câmp de flori ascuns de vegetație, care ar urma să fie descoperit doar prin traversarea insulei.

Proiectul prevede și amenajarea unui mic iaz pentru copii în Parcul Plumbuita, înconjurat de arbori, astfel încât cei mici să se poată bucura de apă într-un spațiu mai prietenos decât lacul, unde există riscuri.

Și în cazul lotului II, sunt propuse diferite sisteme de filtrare a apei, inculsiv fântâni arteziene pentru oxigenarea apei.

Peste tot propunem o densificare a vegetației cu anumite accente, să creăm anumite momente de variație în vegetație.

Lotul III: Plaja urbană a lacului Pantelimon

Arhitecții mai propun amenajarea unei plaje urbane pe marginea lacului Pantelimon, în apropierea Complexului Sportiv Ion Țiriac.

Aceasta ar fi cuprinsă între parcul Cosmos și metroul Pantelimon, astfel încât să fie ușor accesibilă. Și în acest caz, sunt prevăzute sisteme de filtrare a apei.

Totodată, proiectul include și o „propunere conceptuală” de recuperare a bazei sportive „Faur”, abandonată în prezent. Concret, nu se știe dacă propunerea de reabilitare a stadionului aflat în paragină este fezabilă, având în vedere statutul juridic incert al terenului.

Pentru lacul Dobroești, plin de stuf, se propune crearea unor canale și introducerea altor specii de plante care să echilibreze ecosistemul. Mai precis, proiectul propune păstrarea stufărișului, dar ținut sub control.

Pe de-o parte, creează un fel de ecosistem, bun pentru păsări. Pe de altă parte, este destul de invaziv și acaparează tot lacul.

De asemenea, în apropierea şoselei Fundeni, se propune construirea unei platforme pe marginea apei, astfel încât trecătorii să poată admira priveliștea, acea zonă fiind oricum mai înaltă.

CITEȘTE ȘI: Traseu tematic deschis în Pajiștea Petricani, „următoarea arie naturală protejată” din Capitală

Când va deveni realitate proiectul de amenajare a salbei de lacuri de pe râul Colentina?

În prezent, se estimează ca proiectul să poată fi transformat în realitate în următorii cinci ani, declară Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, pentru Buletin de București.

Va trebui să semnăm contractul și să înceapă munca, efectiv, de proiectare. Este un contract foarte mare, multe milioane de euro, doar proiectarea. În urma acestei proiectări, sigur va exista și licitație pentru execuție.

Totuși, durata de implementare poate fi prelungită, întrucât depinde atât de finanțare, cât și de clarificările unor situații juridice, explică edilul.

Peste 80% din terenuri au situația clară, însă va trebui să le rezolvăm și pe restul. Este vorba despre terenuri cu diverse administrări (Sectorul 3, Apele Române, ALPAB), numai că pornind de la un astfel de concept unitar, putem să ajungem la o soluție comună care să îmbunătățească viața tuturor oamenilor din jurul acestui Coridor Verde Colentina.

Primarul Sectorului 2 spune că nu văzuse încă proiectul câștigător, întrucât toate propunerile au fost evaluate de OAR. Totuși, având în vedere că concursul a pus foarte mult accentul pe partea ecologică, de infrastructură verde, Radu Mihaiu consideră că va fi eligibil pentru finanțare europeană.

Sunt convins că va respecta acest lucru, cu biodiversitate, cu împăduriri și cu curățarea cursului de apă Colentina, ceea ce cred că îl va califica și pentru New European Bauhouse, și pentru toate acele axe de finanțare care tocmai adresează partea de infrastructură verde-albastră.

Reporterii Buletin de București l-au întrebat pe Radu Mihaiu, primarul încă în funcție, dacă ar exista posibilitatea ca proiectul să sufere modificări sau chiar să nu fie implementat, având în vedere schimbarea de administrație ce va avea loc de la 1 noiembrie.

Contractul de proiectare va fi semnat. Obligația implementării acestui proiect revine câștigătorilor, că ăsta a fost premiul I, de fapt. Să fie schimbat e foarte greu, pentru că a fost desemnat în urma unui concurs de soluții, procedura publică de achiziții s-a finalizat. Mai departe, implementarea efectivă, contractele de execuție, sunt convins că se vor face, pentru că acest concurs dă maturitate soluțiilor tehnice, ceea ce le face să se califice pentru fonduri europene, în așa fel încât finanțarea să nu se facă din bugetul local sau național.

CITEȘTE ȘI: Meciul primarilor de la Sectorul 2. Rareș Hopincă: Nu cred în proiectele făcute pe genunchi. Radu Mihaiu: Proiectele PSD-PNL sunt foarte slabe

Premiile concursului

Câștigătorii concursului au fost anunțați într-o conferință de presă organizată marți, 17 septembrie. Valoarea totală a premiilor, fără TVA, depășește 7,1 milioane de euro, astfel:

Lot 1

  • Premiul I: Valoarea estimată a contractului de servicii de proiectare – 2.091.813,84 euro
  • Premiul II: 45.000 euro
  • Premiul III: 25.000 euro
  • 3 x Mențiune: 10.000 euro

Lot 2

  • Premiul I: Valoarea estimată a contractului de servicii de proiectare – 1.748.580, 65 euro
  • Premiul II: 45.000 euro
  • Premiul III: 25.000 euro
  • 3 x Mențiune: 10.000 euro

Lot 3

  • Premiul I: Valoarea estimată a contractului de servicii de proiectare – 3.007.252,49 euro
  • Premiul II: 45.000 euro
  • Premiul III: 25.000 euro
  • 3 x Mențiune: 10.000 euro

Premiul I pentru toate cele trei loturi a fost câștigat de o asociație dintre două birouri de arhitectură. Autorii proiectului și totodată, cei care se vor ocupa de proiectare după semnarea contractului, sunt:

Autori principali: PELINU PROJECTS SRL (Laura Cristea, Raphael Zuber) – BEROS ABDUL ARHITECTI ASOCIATI SRL (Christian Beros)

Co-Autor: Maurus Schifferli Landschaftsarchitekt AG

Colaboratori arhitectură: Edyta Filipczak, Michał Starzyński, Erich Babă, Ana Brebeanu, Mădălina Dobre, Bianca Dumitrescu, Ana-Maria Marțiș, Raluca Mihăilă, Andreea Stah, Adi Bratu (visualisations)

Proiectul câștigător a fost realizat în două luni și jumătate de muncă foarte intense, având în vedere amploarea proiectului, povestește arhitecta Laura Cristea pentru Buletin de București.

Nu reușeam nicicum să avem o viziune de ansamblu la început. Ne-am pierdut puțin așa, în fiecare dintre locuri și ne-am dat seama că ne lipsește ceva care să le lege, fiind un teritoriu atât de mare. Până la urmă, în momentul în care ne-am dat seama că tot apa este importantă, au început să se lege lucrurile și la scară mare și să ne axăm pe perspectiva asta mai ecologică și de curățare a apei.

CITEȘTE ȘI: Zeci de ONG-uri cer autorităților să ia atitudine în cazul incendiilor din Parcul IOR. Scrisoare deschisă despre „crima de mediu”

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.